Atâtea nume smerite de oameni și cetăți care ar fi rămas într-o veșnică uitare, înmormântate în marea egală a gloatei, au fost înălțate dintr-o dată, prin alegerea și lucrarea puterii lui Hristos, până la cea mai înaltă răspundere și slavă neuitată în veci. Dar tot prin lucrarea puterii Lui, toate numele oamenilor și ale popoarelor trufașe și tirane au fost prăbușite pe totdeauna în disprețul lui Dumnezeu și al oamenilor. Căci asta face Dumnezeu.
O dată înălțați lângă numele lui Hristos, unii din smeriții Lui de cândva s-au arătat, prin lupta și statornicia lor, vrednici de locul în care au fost puși. Și au început să-și capete strălucirea lor personală, sfârșind viața și lupta lor într-o lumină veșnică și vrednică de Hristos… Aceștia merită toată admirația și dragostea noastră în Hristos.
Alții, prin josnicia lor, dovedindu-se nevrednici, s-au prăbușit în rușinea și în păcatele nevredniciei lor, în trădări și în pierzare, rămânând nume de ocară, de spaimă sau de pildă rea pe totdeauna. Aceștia merită toată osânda lui Dumnezeu și a veșniciei.
Tot așa a fost și cu localitățile! Câte cetăți neînsemnate au devenit dintr-o dată cunoscute în lumea întreagă numai pentru că acolo s-a născut cineva care a devenit un nume înălțat între oameni. Din pricina numelui unui sfânt a rămas neuitată o țară.
Cu cât omul sfânt, născut sau trăit într-o cetate, a fost mai vrednic de respect prin viața și lucrurile sale, cu atât mai mare prețuire capătă satul sau poporul său. Cinstea pe care o face un astfel de fiu unei localități rămâne neuitată cât dainuiește numele aceluia. Și toți urmașii lui din locul și neamul acela se vor făli mereu cu faima înaintașului lor cinstit de Dumnezeu.
Betania a rămas și va rămâne veșnic în amintirea tuturor credincioșilor Domnului cu aureola duioasă și sfântă a dragostei și prieteniei dumnezeiești care I s-a arătat acolo lui Iisus de o singură familie. Și tu poti face ca din pricina ta să fie neuitată cetatea ta, familia ta, numele tău, dacă pe toate acestea le legi prin fapte puternice de numele lui Hristos, ca ei.
Numele Betania înseamnă „Casa mângâierii“ sau „Casa prieteniei“. Poate tocmai în prevestirea tuturor acelor mișcătoare întâmplări care urma să se petreaca acolo în timpul Mântuitorului. Și toate acestea, numai din pricină că acolo trăiau niște suflete care aveau față de Domnul Hristos o prețuire și o purtare cu totul alta decât a celorlalți oameni din zilele și locurile lor. O, ce pildă vrednică de urmat!
Așa este și cu un popor, ca și cu o familie. Câte localități scumpe nu avem pe întinsul hotarelor noastre, toate amintindu-ne despre acei oameni mari din pricina cărora vom prețui și iubi totdeauna și cetățile unde au trăit ei.
Poartă-te totdeauna și cu toți în așa fel, încât în amintirea tuturor să rămână petrecerea la tine ceva de neuitat. Atunci, din pricina ta, chiar și numele satului tău va fi iubit și prețuit ca numele Betaniei neuitate.
Faima cetății în care ai stat o vreme pe pământ, făcând binele și trăind spre slava și bucuria lui Hristos, va dăinui mereu, îndemnând și pe alții la o astfel de trăire vrednică și curată. Ori de câte ori vor auzi oamenii numele satului tău, își vor aminti de tine. Oricând oamenii își vor aminti de tine, se vor simți îndemnați și ei să-L slujească mai curat, mai fierbinte, mai cu dragoste pe Domnul Iisus, dacă tu ai trăit frumos pentru Iisus. Iar pentru toate faptele bune făcute de alții sub îndemnul pildei tale, în Ziua Judecății vei avea și tu o parte de merit înaintea lui Dumnezeu.
Odată Domnul nostru Iisus Hristos le spusese ucenicilor Săi că, pentru a fi cu adevărat vrednici de dragostea și de împărăția Sa, ei trebuie să facă lucruri neobișnuite… (Matei 5, 47). Ceva care n-a mai fost făcut. Ceva care arată nu numai o noutate, ci mai ales o neobișnuită iubire, sau răbdare, sau bunătate față de Domnul Iisus și pentru El. Acestea le poate face numai un suflet neobișnuit.
Doamne Iisuse, fă-ne astfel de suflete pentru Tine! Amin.
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
