Ce îngrozitor de grea este într-adevăr starea care te înghite ca o mlaștină sau ca un balaur, starea din care nu mai vezi nici o scăpare. Dar nu deznădăjdui nici chiar atunci. Mai este o salvare la Dumnezeu! El are totdeauna încă o ușă de salvare. Dar crede atât de puternic cum cere minunea pe care o aștepți.
Dar în cele mai grele din stările sale, sufletul nenorocit de tot nu mai găsește nici o putere, nici să se roage, nici să plângă, nici să nu mai îndrăznească o nădejde. Ci stă pierdut, copleșit, leșinat – așteptând să fie înghițit.
O, atunci, Doamne, fă numai Tu totul! Căci sufletul doborât de tot nici măcar conștiința n-o mai are clară, când sufletește el este mort înainte de a muri trupește, fiindcă noaptea grozavă și grea, noaptea desăvârșită a prăbușirii l-a cuprins, acoperindu-l și îngropându-i tot mai adânc întreagă ființa sa – și cea duhovnicească, și cea sufletească, și cea trupească.
Vai de cel ce a ajuns astfel! Acesta și-a pierdut până și speranța – singura frânghie de salvare cu care l-ar fi ridicat din valuri Dumnezeu.
Atunci puterile credinței, adică înflăcărarea, râvna și dragostea, nu mai pot fi cum trebuie, iar răul și nenorocirea se întind și se adâncesc peste tot. Cangrena roade ucigător totul, până când pierzarea nu mai poate fi nici ocolită, nici amânată.
Ce mântuitoare binefacere este o rămășiță curată, sănătoasă și vie în această lucrare! Rămășița aceasta este conștiința acelei lucrări duhovnicești – și totul depinde de lupta pe care o dă ea atât cu răul dinăuntru, cât și cu cel din afară, atât cu duhurile vrăjmașe, cât și cu vrăjmașii văzuți, care în ceasul cel mai slab dau năvală cel mai tare, din toate părțile, cu gând să nimicească totul.
O, Doamne Dumnezeul nostru Cel nemărginit de bun, Te rugăm, ai cea mai multă milă de noi când suntem în stări de grea nenorocire și când răul ne cuprinde și ne întunecă de peste tot. Oricare ar fi cauza nenorocirii noastre, Te rugăm, Doamne Iisuse, nu ne părăsi de tot, căci atunci avem cea mai mare nevoie de ajutorul Tău.
Preabunule Doamne, noi știm că suntem nespus de vinovați în fața Ta, căci numai din pricina neascultării noastre vine peste noi nenorocirea; dar vezi, Doamne, starea noastră care este de multe ori atât de grea , încât nu mai avem putere nici să ne mai rugăm sau să mai nădăjduim în ajutor. Nu ne lăsa , Preabunule Doamne, să ajungem niciodată până în stări deznădăjduite, pentru ca să nu ne pierdem cu totul și pe totdeauna.
Traian Dorz, Cununile slăvite
