Psalmul 32, versetul 5
Cea mai frumoasă parte a fiinţei noastre este sinceritatea. Cea mai fericită clipă din rugăciunile noastre, din vorbirea noastră şi din trăirea noastră este aceea în care, cu priviri sincere, cu lacrimi sincere şi cu cuvinte sincere, dintr-un duh sincer, cu o zdrobire de inimă şi pocăinţă sinceră, ne recunoaştem vina şi ne mărturisim păcatul.
Când, fără prefăcătorie şi fără îngâmfare ascunsă ori arătată pe faţă, mărturisim totul, nu numai în taină, lui Dumnezeu, ci şi pe faţă, acelora dintre oameni cărora le suntem datori să facem acest lucru. Nu se poate despovăra conştiinţa noastră, nu se poate uşura sufletul nostru şi nu ni se poate ierta păcatul făcut, nici în veacul acesta şi nici în cel viitor, dacă nu-l mărturisim deplin şi dacă nu-l îndreptăm sincer, în tot ce mai putem din urmările lui. Orice păcat este o încălcare a voii lui Dumnezeu şi a dreptăţii Lui. Orice păcat este un rău adus lui Dumnezeu şi semenilor noştri. De aceea orice păcat are pedeapsă, potrivit cu mărimea lui. Păcatele mărturisite deplin, lui Dumnezeu şi celor încredinţaţi în Biserica Sa cu însărcinarea aceasta, au făgăduinţa iertării. Dacă totul se face potrivit cu porunca lui Hristos, toate păcatele mărturisite şi lepădate pot fi şi sunt iertate deplin. Pentru că pedeapsa lor s-a cuprins în răscumpărarea Sângelui lui Iisus Hristos, vărsat pentru ele. Cele nemărturisite sau părţile rămase ascunse în mărturisire rămân peste sufletul care le-a săvârşit, cerând mereu osânda, ca plată pentru făptuirea lor, de la dreptatea lui Dumnezeu. Fericit este sufletul acela care, când se cercetează singur sau când este cercetat de bunăvoinţa şi dragostea frăţească, mărturiseşte şi nu ascunde!… Care nu se împotriveşte tăgăduind sau îndreptăţindu-se sau învinuind pe alţii de răul cel făcut de el sau ascunzând chiar partea care este cea mai vinovată sau prefăcându-se — ci recunoaşte, mărturiseşte şi părăseşte osândind păcatul în care a trăit. Vai de sufletul acela care face păcatul şi trăieşte cu păcatul ani de zile pe conştiinţa sa, fără să-l mărturisească, ci şi-l ascunde sau îl neglijează!… Iar când nu-l mai poate ascunde, caută îndreptăţiri şi scuze… Caută „acoperiri“ şi „legalizări“ pentru nelegiuirea sa. Vai de sufletul acela care fuge de mărturisire sau se împotriveşte ei! Vai de acela care ani de zile nu caută scaunul mărturisirii şi Sângele Împărtăşirii iertătoare! Pentru că păcatul nemărturisit este ruina şi rugina nimicitoare a sufletului său. Preaiubite suflet, nu amâna mărturisirea păcatului tău şi nu-ţi ascunde nelegiuirea ta! Nu căuta să dai vina ta pe alţii şi nici nu afla scuze sau îndreptăţiri, căci acestea vor grăbi şi vor mări osânda ta! Ci vino cu căinţă şi pocăinţă smerită şi sinceră la Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, şi, mărturisind păcatul tău, cere-I Lui cu lacrimi iertarea pentru el! Osândeşte-ţi tu păcatul tău şi-l părăseşte, înainte de a te osândi şi părăsi el pe tine!
Doamne Iisuse, Preadulcele meu Mântuitor, cât de adânc îmi recunosc şi eu păcatele mele cele multe şi grele cu care Te-am întristat atâția ani de zile!
O, Doamne Iisuse, Te rog, iartă-mi nebunia mea, căci, ca un om fără pricepere, am păcătuit chiar şi după ce am văzul harul Tău cel mare arătat nouă pe Crucea Răstignirii Tale, prin Sângele căreia ne-ai spălat păcatele noastre.
O, Mare şi Bun Mântuitorul meu, Te rog din toată inima să-mi ierți toate păcatele cu care Te-am îndurerat şi Te-am străpuns şi eu! Îmi pare rău de toate faptele mele rele, le urăsc, le osândesc şi le părăsesc pentru totdeauna. Curăţeşte-mă, Te rog, cu toată puterea Sângelui iertării şi răscumpărării Tale şi mă Sfințeşte prin împărtăşirea cu Scump Sângele Tău şi cu Preacurat Trupul Tău, spre vindecarea sufletului şi trupului meu şi spre viața de veci. Amin.
Traian Dorz, Hristos – Comoara Psalmilor, vol. 2
