Toate privirile lumii vor fi atente totdeauna la ceea ce „zic“ cei credincioși despre Domnul Hristos. Adică la dovada vieții lor despre El. O, cât de mult atârnă atât mântuirea, cât și pierzarea multora de felul cum mărturisesc despre Domnul nostru Iisus Hristos acei ce cred în Numele Lui și care vorbesc în acest Nume!
Cum mărturisești tu despre Mântuitorul tău în fața oamenilor? Ce fel de mărturie este viața ta? Ce le spune lor viața ta despre Iisus? Ah, acestea sunt niște întrebări cu care poate te-ai obișnuit acum și poate ți-au devenit chiar supărătoare. Totuși, să știi că de răspunsul cinstit la fiecare din ele atârnă mântuirea sufletului tău… Și, desigur, și a altora. Dar mărturia părinților tăi trupești și duhovnicești este dovada cea mai puternică și adevărată despre nașterea ta din nou, despre starea ta duhovnicească și despre viața ta în Hristos. Cel mai bine ei știu cât prețuiesc spusele tale și cât nu.
Dacă faci parte dintr-o biserică creștină vie și dintr-o familie duhovnicească sănătoasă, atunci tu trebuie să ai neapărat și părinți duhovnicești care te-au născut prin Duhul și prin Cuvântul Sfânt al lui Dumnezeu. Ei, cei ce te-au adus la Iisus. Iar aceștia sunt părinții tăi în Domnul (I Cor 4, 15). Și mărturia lor despre tine le va fi cerută odată.
Cum nu te poți rupe niciodată de legătura părinților trupești, așa nu ți se poate rupe niciodată legătura și apartenența ta de către părinții tăi duhovnicești. Și cum nu poți nimici niciodată dreptul familiei tale trupești asupra ta, tot așa nu poți nimici sau n-ar trebui să poți nimici nici dreptul familiei tale duhovnicești asupra sufletului tău.
Nefericit este acela care n-are și nu-și poate cunoaște părinții săi duhovnicești. Nelegiuit este acela care calcă peste părinții săi, peste ascultarea și unitatea cu ei, despărțindu-se de dânșii. Nelegiuit acela care se leapădă de familia sa și despre care părinții și frații lui nu pot da decât mărturii slabe și triste, că a fost cândva și el cu ei, dar acum nu mai este nici cu ei, nici de al lor. Că-i al nu știu cui și nu știu unde…
Față de toți oamenii ne putem multă vreme ascunde și ne putem preface, dar de cei din casa noastră nu. Cu ei umblăm așa cum suntem. Ei ne cunosc întocmai după cum ne este inima și viața noastră, a fiecăruia care spunem că suntem credincioși. Mărturia lor este deci cea mai de crezut dacă noi Îl cunoaștem sau nu pe Iisus.
Pe mulți copii i-a îndepărtat pe totdeauna de Evanghelie purtarea lumească a părinților lor „credincioși“; și pe multi părinți, a copiilor lor. Dar purtarea frumoasă a unor copii cu adevărat credincioși a adus binecuvântarea lui Dumnezeu peste
mulți părinți. Și tot așa, a unor părinți peste fiii lor. Acolo, în casa și în familia ta, se verifică cu adevărat ce fel de credință ai tu. O, câtă nevoie au în primul rând ai noștri, cei din casa noastră, ca noi să fim între ei și pentru ei o lumină a Domnului!
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
