Cine se alipește, prin ascultare, de Hristos ajunge, prin părtașie, un singur duh cu El (I Corinteni 6, 17). Numai aceasta este o adevărată cunoaștere a Domnului. Și numai pe aceștia îi va recunoaște și Iisus că sunt cu adevărat ai Lui. Pe adevăratul părtaș în duh cu Mântuitorul Hristos, dacă îl vor chema minciuna avantajoasă și adevărul păgubitor, el va alege totdeauna și fără părere de rău adevărul, mergând hotărât și bucuros după el. Dacă îl vor chema comoditatea leneviei și asprimea muncii, el va alege hotărât munca, fiindcă știe că aceasta este voia și plăcerea Dumnezeului său. Dacă te vor chema amăgirea promițătoare a patimii și anevoiosul urcuș al înfrânării, tu să alegi totdeauna și hotărât înfrânarea. Dacă te vor chema cărările lăturalnice ale unei credințe suspecte și drumul luminos, drept și cunoscut al luptei cinstite, tu să alegi hoărât ceea ce îți poruncește Domnul, mergând curajos după Hristos, Mântuitorul tău.
Fericit este cel ce merge după Hristos în biserică și în adunare, în orice vreme, ca o oaie ascultătoare după bunul ei păstor. Acela va merge după Hristos și în muncă, și în cinste, și în statornicie. Va merge după El și în răbdare, și în batjocuri, și în prigoniri, și în temnițe. Va merge după Hristos pe pământ, căci în felul acesta are deplină încredere că va ajunge să meargă după El și în cer. Și la capătul tuturor acestor mergeri, se va pomeni ajuns în rai – căci toate drumurile lui Hristos sfârșesc Acolo.
Prin împrumutul cunoașterii și al părtașiei noastre cu Domnul nostru Hristos, noi ne împărtășim nu numai din virtuțile Lui și nu numai din răsplătirea fericită a acestor virtuți, ci cu însăși nemurirea care este în El și pe care doar El Singur o are. Nici avuția, nici gloria, nici arta nu te pot face cu adevărat nemuritor. Timpul macină toate lucrurile, toate statuile, toate operele și toate urmele lumești. Soarele le pătrunde, ploile le fărâmițează, vânturile le spulberă și în curând vor paște oile pe locul unde se înălțau odată zidurile „nebiruite“ și se făleau oameni „nebiruiți“.
Zilele trec nemăsurate și necruțătoare. Vremea le încovoaie pe toate încet și nemilos, iar moartea înghite și fierul, și piatra, și omul – ștergând și nivelând totul, pentru ca nestatornicia să semene iarăși, mereu și mereu, alte cetăți, alte opere, alți oameni, alte înfățișări, „căci Trecerii, supuse în lume toate sunt“… Dar prin această lume și prin acest timp, supuse acestei grabnice treceri, mereu același și totuși mereu Nou, Veșnicul Hristos trece, alegându-i pe cei ce-L aleg și încununându-i pe cei ce Îl încunună, din fiecare generație, și din fiecare veac, și din fiecare popor, și din fiecare Lucrare… Și doar această cunună este eternă. Fericiți cei învredniciți de ea!
Fiind prezent pretutindeni și totdeauna, Veșnicul Hristos îi vede, îi ajută și îi scapă pe fiecare dintre ai Lui din toate primejdiile lor, văzute și nevăzute, până la capăt, fiindcă are toată puterea în cer și pe pământ să facă aceasta.
Traian Dorz, Avuția sfântului moștenitor
