Imaginea de mai sus arată o întâmplare luată din viaţa Apostolului Filip. În drumul Ierusalimului, Apostolul Filip l-a întâlnit pe un dregător (sfetnic) mare al împărătesei etiopienilor. Acest dregător era un evreu prozelit şi se întorcea cu suita lui de la templul din Ierusalim unde fusese să se închine. Pe drum, dregătorul deschisese Biblia şi citea cu glas tare la proorocul Isaia, unde zice: „Ca o oaie spre junghiere S-a adus şi ca un miel înaintea celui ce‑L tunde pe El, fără de glas, aşa nu-Şi deschide gura Sa“… (Isaia 53).
Atunci Filip apostolul, apropiindu-se de trăsură şi auzindu-l, îl întrebă: „Oare înţelegi cele ce citeşti?“ „Cum aş putea înţelege de nu-mi va arăta cineva?“ – răspunse dregătorul (asta înseamnă că Scripturile trebuie tâlcuite oamenilor) şi „îl rugă pe Filip să şadă cu dânsul în trăsură“. Şi suindu-se, Filip începu a-i „binevesti pe Iisus“, arătând că proorocul Isaia vorbeşte despre Iisus Hristos Care ne-a mântuit prin patimile şi Jertfa Lui. Dregătorul a primit învăţătura şi, poruncind slugilor să oprească în loc trăsura, s‑a încreştinat, primind credinţa în Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu (Fapte 8, 26-40).
În această istorie este multă învăţătură. Dregătorul citea în Biblie despre Jertfa Domnului, dar citea în zadar, căci, citind, alerga înainte cu căruţa pe calea sa de posibil hulitor al lui Iisus Hristos. În chipul acesta suntem şi noi când învăţătura cea mare şi sfântă despre patimile, moartea şi învierea lui Iisus, Fiul lui Dumnezeu, nu face nici o schimbare sufletească în noi şi în purtările noastre, ci alergăm înainte pe căile păcatelor şi fărădelegilor. O, de câte ori suntem şi noi ca dregătorul din căruţă! Un morar îmi spunea odată despre o femeie care-şi aştepta măcinişul citind în Acatistier lângă coşul morii. Frumos lucru, dar, vai, când citea, mai tare îşi împlânta mâinile în măcinişul altora.
Şi eu am cunoscut o femeie care se scula dis-de-dimineaţă şi citea în cărţile de rugăciuni de numai ce răsuna; dar, vai, citind din carte, punea mâna pe ce putea. Sunt destui oameni evlavioşi la vedere, dar în viaţa lor şi în faptele lor nu este nici o putere creştinească.
Asta vine de acolo că n-au aflat şi nu cunosc oamenii cu adevărat Crucea şi Jertfa Mântuitorului. Minunea cea mare a schimbării unei vieţi păcătoase, minunea cea mare a schimbării păcătoşilor pe drumul Damascului, se petrece şi se poate petrece numai la picioarele Crucii. Stând cu adevărat sub braţele Crucii, o putere de sus îţi umple viaţa cu dar şi putere. O putere de sus îţi schimbă urechile, ochii, vorbele şi purtările. Numai darurile ce izvorăsc din Jertfa Crucii pot face din Sauli, Paveli.
Dregătorul, când a auzit vestea cea bună despre Iisus Care S-a jertfit pentru mântuirea lui, s-a oprit numaidecât în loc din goana cailor şi, după ce s-a încreştinat, s-a întors acasă ca un om schimbat şi mântuit. Întocmai ca Saul pe drumul Damascului, aşa şi dregătorul pe drumul Ierusalimului a înviat la o viaţă nouă, s-a schimbat din „Saul“ în „Pavel“, din necreştin în creştin, din necredincios în credincios, dintr-un om pierdut într-un om „aflat“ şi mântuit.
Aşa trebuie să ne schimbe şi pe noi înţelegerea adevărată a Jertfei Mântuitorului. Nu-i destul că citim în Biblie, citim în Acatistier, mergem la biserică (aşa, din când în când!), ci trebuie să ne oprim şi din calea răutăţilor. În zadar purtăm nume frumoase de creştini, dar facem fapte urâte de păgâni.
Dragă cititorule! Această carte de citiri şi tâlcuiri biblice se suie acum lângă tine ca un mic Filip şi îţi zice: „Omule! N-ajunge nimic citirea ta dacă nu L-ai primit cu adevărat pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui şi nu te-ai oprit cu ajutorul Lui din drumul răutăţilor“.
Peştii cei vii şi cei morţi
Prin apele râurilor aţi văzut cum peştii cei vii înoată totdeauna împotriva apei şi a valurilor ei. Numai peştii cei morţi se duc cu apa în jos, adică îi duce apa cu ea în jos. Aşa, iubite cititorule, sunt şi creştinii. Creştinul cel viu trebuie să înainteze totdeauna împotriva valurilor lumii acesteia. Numai creştinul cel mort se lasă dus şi târât de apele şi păcatele lumii. Tu, cititorule, ce fel de creştin eşti? Eşti tu un creştin viu sau un creştin mort?
„Cornuri calde!“
Ieri pe stradă, un băiat vindea cornuri şi striga cât îl ţinea gura:
– Cornuri calde! Haideţi la cornuri calde!
M-am dus şi eu să-mi cumpăr un corn cald, dar, când colo, de cornuri nici vorbă nu era să fie calde.
– De ce strigi aşa? îl întreb pe băiat, că, iată, cornurile sunt reci de tot.
– Aşa li se zice… cornuri calde, răspunse băiatul. Numai li se zice aşa, dar ele au fost făcute de aseară şi s-au răcit de mult.
Aşa şi cu cei mai mulţi oameni, li se zice numai „creştini“, dar dragostea, duhul şi căldura unei vieţi cu adevărat creştineşti s-a stins şi s-a răcit de mult în ei.
Preot Iosif Trifa, Citiri şi tâlcuiri din Biblie
