Tămăduirea femeii ce suferea de 18 ani – Pr. Iosif Trifa

Acum duminică avem la rând evanghelia cu tămăduirea femeii ce suferea de 18 ani şi „nu putea să se ridice în sus nicicum”. Domnul Iisus a vindecat-o. Fariseii făţarnici Îl mustrau însă pe Domnul, căci făcuse această tămăduire sâmbăta, când „nu se cade cineva a se vin­deca”. Iisus le-a răspuns: „Făţarnicilor! Fiecare dintre voi îşi dezleagă boul sâmbăta şi-l adapă, iar această femeie pe care de 18 ani a legat-o sa­tana nu se cădea a fi dezlegată?”. (Citiţi pe larg această evanghelie la Luca 13, 10-17)

Două învăţături de căpetenie ne arată evanghelia de duminică. Învăţătura cea dintâi e cea care trece ca un fir roş prin toată ţesătura Evangheliilor: păcatul şi mântuirea.

O femeie bolnavă de 18 ani s-a apropiat de Iisus. Suferea de „duhul neputinţei” şi era atât de bolnavă încât „nu putea să se ridice în sus nicidecum”. Grozăvia păcatului ni se arată şi aici în toată puterea. Pe biata femeie o doborâse păcatul; o doborâse ispita diavolului, căci Domnul spune că „satana o legase de 18 ani”. Printr-o boală sufletească împreunată cu una trupească, sa­tana o legase în lanţurile lui pe o biată femeie şi o ţinea de 18 ani în starea aceasta grozavă şi nenorocită.

Eu mă gândesc, câţi astfel de nenorociţi sunt şi azi! E adevărat că cei mai mulţi nu sunt ologi ca femeia din Evanghelie; ei aleargă pe la petreceri, jocuri, desfătări, cârciumi, cinematografe etc., dar cu sufletul sunt şi ei nişte bieţi ologi care „nicicum nu se pot ridica de jos”, din mocirla patimilor şi păcatelor, „legaţi fiind de satana”.

Dar Evanghelia ne arată nu numai boala, ci şi pe doctorul ei. Femeia din Evanghelie s-a tămăduit apropiindu-se cu boala ei de Mântuitorul. De multe ori va fi cercat biata femeie să se ridice de jos, în decursul celor 18 ani de boală, dar „nu putea nicidecum”. Aşa e şi starea omului „legat” de patimile şi ispitele diavoleşti. El nu se poate ridica „de jos” până nu soseşte Iisus Mântuitorul.

De multe ori cei „legaţi” de satan cu patimi urâte încearcă să se dezlege cu încercări ca acestea: „Vreau să mă las de beţie…”; „Vreau să mă las de femei…”; „Vreau să mă las de hoţii…”; „Vreau să mă las de ceea şi ceea…”. Dar toate astfel de încercări se gată cu: „Am cercat, dar nu pot”.

Toate încercările noastre să ne ridicăm din patimi şi păcate cu puterile proprii – sunt zadarnice. Fără de El nu putem face nimic (Ioan 5, 12). Cel cuprins de patimi şi năravuri urâte este un bolnav pe care numai Iisus Mântuitorul îl poate vindeca; este un legat de satan, pe care numai Iisus Mântuitorul îl poate dezlega şi scăpa.

Dragă cititorule! Te-au gârbovit şi te-au bolnăvit şi pe tine patimile şi păcatele?… Zaci şi tu de ani de zile în duhul neputinţei de a trăi şi a face voia Domnului? Fă şi tu aşa cum a făcut femeia din Evanghelie? Apropie-te îndată de Iisus Mântuitorul şi Tămăduitorul sufletelor noastre.

Să ne gândim apoi că femeia din Evanghelie a stat în faţa Domnului nu numai cu boala ei, ci şi cu toată credinţa ei, cu toată încrederea ei, cu toată nădejdea ei, cu toate lacrimile ei, cu toată averea şi puterea ei cea sufletească. Fă şi tu, dragă cititorule, aşa şi îndată vei auzi glasul Lui cel dulce: „Suflete, te-ai izbăvit de boala ta!”.

„Femeie, te-ai izbăvit de boala ta!” Ce veste dulce a fost aceasta pentru femeia din evanghelie, după ce bolise 18 ani de zile!

„Suflete, te-ai slobozit de boala ta!” Ce veste dulce şi scumpă este aceasta pentru un suflet ce scapă din boala cea sufletească şi din legăturile lui satan!

A doua învăţătură din evanghelie o dau fariseii cei făţarnici care se mâniaseră şi Îl mustrau pe Domnul pentru că dezlegase sâmbăta un suflet din legăturile satanei. Ah, ce judecată îngustă, năroadă, oarbă şi orbită de ură era aceasta! Bine le-a răspuns Iisus: „Făţarnicilor! Voi dezlegaţi sâmbăta boul şi asinul vostru de la iesle, dar pentru dezlegarea unui suflet din legăturile satanei protestaţi.

Fariseii şi făţarnicii din totdeauna sunt minunat fotografiaţi în această Evanghelie. E cea „mai reuşită” fotografie a lor. Oriunde un suflet chinuit se dezleagă din diavoleştile legături ale patimilor şi păcatelor – acolo se aude îndată şi azi mustrarea făţarnicilor.

Mă gândesc şi la mişcarea Oştii Domnului. Oastea a adus şi ea la Domnul mii şi mii de suflete, care s-au dezlegat din patimi şi păcate. Dar pentru făţarnici, acest lucru este o „crimă”, o „blasfemie”, o „maimuţăreală”, o „erezie”. Ce-i pasă făţarnicului de un suflet care zace robit? Ce-i pasă de zvârcolirile mântuirii? Pentru el, „litera legii” e mai mare decât freamătul şi frământările mântuirii. Oriunde se porneşte freamătul cel binecuvântat al mântuirii, făţarnicul de azi face ceea ce făceau „colegii” lui de pe timpul Mântuitorului; strigă după acest freamăt cu „mustrări” ca acestea: „Sunteţi sectari!…”; „Prooroci mincinoşi!…”; „Stricaţi rânduielile!…”.

Aşa strigă făţarnicii şi după noi. Dar las să strige. Ei strigă ca să se plinească Scripturile. O, binecuvântată Biblie! Cum se plinesc şi azi toate cuvintele tale! Oriunde un suflet chinuit se dezleagă din patimi, acolo se iveşte îndată şi făţarnicul cu mustrarea şi ocara lui. Şi e bine că se iveşte. Ar fi un semn rău dacă nu s-ar ivi.

Şi încă o învăţătură: cu privire la ziua Domnului, duminica. Făţarnicii Îl mustrau pe Domnul că strică „odihna” sâmbetei, tămăduind bolnavii. O mustrare este aceasta ce se aude şi azi. Oamenii cei lu­meşti îi urăsc şi îi mustră pe ostaşii Domnului pentru că duminica, după sfânta biserică, ostaşii nu se mai duc pe la birturi şi minciuni, ci se strâng la un loc, citesc în Biblie, cântă, se roagă şi se dezleagă mereu din legăturile păcatelor. Ei pretind de la noi „să ne odihnim” în această zi mergând cu ei la cârciumă. Ah, ce lucru grozav este acesta!

Ah, ce creştinătate grozavă trăim noi azi! Ah, cum se mai „odihnesc” creştinii de azi în ziua Domnului!

Duminicile şi praznicele noastre sunt pline de alergări, târguri, daraveri, iar de altă parte, creştinii „se odihnesc” în ele cu… petreceri la birt, cu desfătări lumeşti, cu jocuri, cu minciuni, clevete, fălii etc. Adică, în loc să se dezlege în ziua Domnului, mai tare se leagă şi se betegesc.

Şi totuşi, când strigi după aceste năravuri păgâneşti şi diavoleşti şi iei lupta cu ele, făţarnicii strigă după tine că eşti „sectar”, că „strici datinile” şi câte alte hule şi batjocori.

Acesta este un lucru şi mai grozav!

Preot Iosif Trifa, «Oastea Domnului» anul 1932, nr. 49, pag. 3