Evanghelia ne spune că Iisus i-a zis mai întâi slăbănogului: „Iartă-ţi-se ţie păcatele tale” şi numai după aceea: „Scoală-te şi umblă”. Asta înseamnă că păcatul îl ţinea pe slăbănog legat pe pat. Boala lui cea adevărată era cea sufletească şi această boală dinlăuntru trebuia tămăduită mai întâi, ca să scape şi de cealaltă ce se vedea în picioarele şi oasele lui. Da, da, iubite cititorule, boala cea adevărată este cea dinlăuntru, cea sufletească.
Tămăduirea omului trebuie să plece din lăuntru în afară. Sufletul trebuie mai întâi tămăduit, ca, prin tămăduirea lui, să se vindece şi trupul. Şi sufletul îşi are bolile lui. Păcatul, cu toate felurile şi formele lui, este acela care ne îmbolnăveşte sufletul. El face rană în suflet şi el o tot măreşte şi otrăveşte mereu.
Creştinilor! Să luăm aminte. Trăim vremuri de cumplite boli pentru suflet. Niciodată parcă n-au fost atâtea păcate între oameni şi de aceea parcă niciodată n-au fost oamenii atât de bolnavi cu sufletul ca astăzi. Dacă într-o bună dimineaţă sufletele oamenilor ar lua înfăţişarea văzută – s-ar umple lumea de slăbănogi, de ciungi, de şchiopi, de orbi, de surzi, de muţi, de hâzi, de zdrenţăroşi, de toate schilăveniile şi mirozeniile – ca o dovadă cât de puţin şi cât de puţini sunt aceia care caută grija, frumuseţea şi sănătatea sufletului.
E plină lumea şi azi de „slăbănogi” cari nu pot umbla pe căile binelui, pe căile Domnului, sau, mai bine zis, nu se apropie de Domnul cu bolile lor sufleteşti, ca să ia tămăduire. E plină lumea de orbi şi orbiţi de patimi, de bolnavi şi bolnăviţi de păcate; şi cei mai mulţi mor în beteşugurile lor sufleteşti fără să ia tămăduire de la Mântuitorul. Sunt oameni care poartă o viaţă întreagă grele beteşuguri sufleteşti şi se bagă cu ele în pământ. Să luăm aminte că toţi suntem bolnavi cu sufletul, mai uşor sau mai greu. Ce facem noi pentru tămăduirea sufletului? Aproape nimic. Pentru un dinte ce ne doare, pentru o mică rană la un deget, alergăm în grabă după leac, – dar rana de suflet o lăsăm să crească şi să se lăţească mereu.
E vremea sfântului post. Să ne apropiem cu bolile noastre sufleteşti şi trupeşti de „Doctorul sufletelor şi trupurilor noastre”. Acum nu mai trebuie să spargem acoperişurile caselor să-L aflăm pe Hristos. Mântuitorul ne aşteaptă şi oricând putem lua tămăduire de la El. Domnul Iisus Hristos face şi azi minuni în sufletul celor care se apropie de El cu credinţă şi cu dorinţă de a-şi îndrepta viaţa şi a începe o viaţă nouă cu El. Minunea din Capernaum se petrece şi azi, de câte ori cel păcătos şi slăbănogit în păcate se apropie de Mântuitorul cu dor de tămăduire şi mântuire sufletească. Minunea din Capernaum trebuie să se petreacă şi în sufletul tău, iubite cititorule. De te vei apropia de Mântuitorul cu bolile tale sufleteşti şi tu vei auzi minunatele vorbe: „Scoală-te şi umblă”, şi îndată vei vedea minunea din Capernaum în sufletul şi în viaţa ta: te vei scula din păcate şi vei începe să umbli în căile Domnului.
Rugăciune
Sufletul meu, Doamne, cel slăbănog cumplit în multe feluri de păcate şi în fapte netrebnice, ridică-l cu cercetarea Ta cea dumnezeiască, precum ai ridicat de demult pe slăbănogul, ca, fiind mântuit, să strig Ţie: îndură-te, dă-mi, Hristoase, tămăduire!
Preot Iosif Trifa, «Lumina Satelor» anul 1924, nr. 11, pag. 3
