Rămâi cu noi – Pr. Iosif Trifa

După răstignirea şi îngroparea Domnului, doi învățăcei, Luca şi Cleopa, mergeau în drum spre Emaus. Mergeau abătuţi și îngânduraţi, vorbind cu jale despre ceea ce se petrecuse cu Domnul. Un drumeţ străin s-a alăturat de ei şi i-a întrebat despre ce vorbesc şi de ce sunt întristați. Acest călător era Domnul, dar „ochii lor erau ţinuţi, să nu-L cunoască”.

Cei doi învăţăcei l-au răspuns cu mirare cum de numai El singur nu ştie „cele ce s-au petrecut cu Iisus Nazarineanul”. Atunci Călătorul – adică Domnul – i-a dojenit, arătându-le că „Hristos trebuia să pătimească, precum au grăit prorocii; şi, începând de la Moise şi de la toți prorocii, le tâlcuia lor «Scripturile ce erau pentru El»” (Luca 24, 24-27).

Ascultând învăţăceii cu inima aprinsă tâlcuirea Scripturilor, ajunseră, cam pe la apusul soarelui, în faţa casei lor din Emaus. Domnul „Se făcu ca şi cum ar vrea să meargă mai departe”.

Dar învăţăceilor le-ar fi căzut aşa de greu să se despartă de „Călătorul” acesta ce picurase atâta lumină şi nădejde în noaptea sufletului lor. De aceea Îi ziseră: „Rămâi cu noi, căci către seară este şi ziua s-a plecat”. Şi a intrat Iisus, să rămână cu dânşii” (Luca 24, 29).

O casă mică şi săracă era locuinţa învățăceilor și tot aşa fu pregătită şi cina: o cină de oameni săraci. Mântuitorul se aşeză în fruntea mesei şi, cu toate că datina era ca stăpânul casei să binecuvânteze masa şi mâncarea, Domnul Îşi ridică mâinile Sale peste pâinea întinsă şi o binecuvântă. Dar în această clipă a binecuvântării, „ochii învăţăceilor se deschiseseră”. În felul cum a binecuvântat pâinea, în vocea cea dulce şi plăcută, învățăceii cunoscură îndată pe Mântuitorul și căzură la picioarele Lui, spre a I se închina. Dar în aceste clipe, „Domnul Se făcu nevăzut. Şi au zis învățăceii unul către altul: „Au nu era inima noastră arzând întru noi când ne grăia pe cale şi ne tâlcuia Scripturile?”. „Şi sculându-se chiar în ceasul acela, au alergat la Ierusalim şi au spus învăţăceilor cele ce li s-au întâmplat” (Luca 24, 30-35).

O, ce plină de înţeles este intrarea Mântuitorului în casa celor doi învățăcei din Emaus! Ucenicii L-au cunoscut pe Domnul numai după ce a intrat în casa lor. Taina cunoaşterii adevărate a Mântuitorului e şi azi tot aceasta: să-L primeşti pe Domnul în casa sufletului tău, să-I deschizi uşa inimii tale şi să-L rogi să intre. Să simţi cumplita noapte a acestei vieți şi să-L rogi să rămână cu tine. Şi Domnul îndată vine când Îl chemi. Oricât de săracă ar fi casa sufletului tău, El intră îndată, căci El a zis: „Iată, Eu stau la uşă şi bat! De va auzi cineva glasul Meu şi va deschide uşa, voi intra la el şi voi cina cu el şi el cu Mine” (Apocalipsa 3, 20).

Au trecut Sfintele Paşti. Praznicul Învierii are ceva deosebit în el. Are ceva din pogorârea lui Dumnezeu în noi şi între noi. Ziua Învierii are clipe în care parcă evanghelia iubirii şi iertării s-a pogorât pe pământ şi în sufletul nostru. Dar această zi de înviere şi de trezire a sufletului nostru trebuie să fie statornică. Iisus cel Înviat trebuie să rămână şi mai departe în noi şi între noi, altcum praznicul Învierii nu ne este de niciun folos.

Să-L rugăm deci pe Domnul să rămână şi mai departe cu noi. Doamne, rămâi cu noi, căci către seară este… Viața noastră se apropie de mormânt. Doamne, rămâi cu noi, că noapte grozavă s-a făcut! Un întuneric fioros de răutăţi şi stricăciuni sufleteşti s-a lăsat peste pământ…

Doamne, rămâi cu noi, căci noaptea ispitelor este lungă şi grea! Rămâi cu noi, căci fără de Tine nu putem face nimic… A fi un creştin adevărat înseamnă a trăi clipă de clipă cu Iisus cel Înviat… Înseamnă a călători împreună cu el spre Emaus, spre viața cea veşnică… Înseamnă a-L primi pe El în casa sufletului nostru.

O viaţă trăită fără Domnul, o viaţă trăită cu păcatul n-are nici un preţ; este o viață trăită în zadar, În rugăciunile mele de seara şi dimineaţa, eu spun și cuvintele: „Mai bine cu Tine, Doamne, în mormânt, decât să trăiesc fără Tine pe pământ”… Mai bine să mor, decât să trăiesc în păcat.

Doamne Iisuse, rămâi cu noi, călătorește împreună cu noi… Intră în casele noastre şi în inimile noastre. Amin.

Preot Iosif Trifa, «Lumina Satelor», anul 1928, nr. 17, pag. 3