Programul nostru – Eftimiu Florea

Căci n-am avut de gând să știu între voi altceva decât pe Isus Hristos cel răstignit. (I Corinteni 2, 2)

Citind istoria vieții câte unui sfânt din primele veacuri ale creștinismului, rămâi uimit de dragostea pe care creștinii de atunci o arătau Domnului Iisus, prin curăția vieții lor, prin stăruința cu care căutau să-L facă și altora cunoscut pe Domnul, cunoscut prin faptele lor de iubire către aproapele, prin tăria cu care se împotriveau când erau ispitiți să păcătuiască și prin curajul și voioșia cu care se duceau mai bine la moarte decât să se lepede de credință în Viul și Adevăratul Dumnezeu.

Oamenii din societatea înaltă, cunoscându-L pe Hristos, se lepădau de rangul lor și deșertăciunea luxului și îmbuibării în care trăiau și se retrăgeau într-o viață simplă de muncă, de rugăciune și de jertfire de sine pentru binele aproapelui.

Înalți dregători și vrednici generali conducători de oștiri, încărcați de onoruri și de averi, se lepădau de toate și primeau mai bucuroși chinurile și moartea, decât să mai aducă jertfe idolilor, atunci când împărații tirani și nesocotiți îi sileau la aceasta.

Îndeosebi te uimește marea dragoste de Hristos a tinerilor. Tineri și tinere din familii nobile, după ce L-au cunoscut pe Iisus, își puneau tot focul inimii lor tinere în a-L face cunoscut pe Domnul și părinților, rudelor și cunoscuților lor. Ei nu se amestecau în mocirla vieții de lux, de chefuri, de beții și petreceri cu dansuri ca ceilalți tineri de seama lor, ci își găseau toată plăcerea în vestirea Adevărului, în rugăciune și în dulcile cântări de laudă, de preamărire și de mulțumire către scumpul lor Mântuitor.

Sufereau cele mai îngrozitoare chinuri, mărturisindu-și cu hotărâre și statornicie credința și mureau fericiți cu numele dulce al lui Iisus pe buze, deplin încrezători în scumpele lui făgăduințe.

Luptele și jertfele creștinilor și îndeosebi ale tinerilor creștini de atunci, care au dat nenumărați martiri pentru cauza cea mare a Domnului, au fost cea mai mare binecuvântare pentru omenire.

Prin luptele și jertfele lor pentru Hristos și pentru Evanghelie, întunericul cel mare al păgânismului cu zeii și idolii lui și cu felul lui îngrozitor de gândire și de viețuire, a căzut.

În locul lui a răsărit lumina cunoștinței de Dumnezeu. A răsărit o altă viață: viața creștină luminată de lumina Evangheliei, cu toate marile ei binecuvântări.

În cursul veacurilor însă viața creștină a slăbit mereu și s-a stins mereu până când s-a ajuns la îngrozitoarea stare de necredință și păcat a “creștinilor” de astăzi, adeverindu-se cuvintele Evangheliei că lumina a venit în lume, dar oamenii au iubit mai mult întunericul (Ioan 3,19).

În mijlocul acestui păgânism modern, în mijlocul acestei false creștinătăți, mult mai rea decât păgânismul de pe vremea cezarilor, credincioșii Domnului și îndeosebi tinerii credincioși, trebuie să ducă aceeași viață de lupte și de jertfe pentru Hristos.

Trebuie să avem curajul de a-I fi martori credincioși și neînfricați, în mijlocul unei lumi întunecate de păcat ținând sus Cuvântul vieții (Filipeni 2,16).

Dacă ne mândrim că suntem urmași ai romanilor, apoi într-adevăr și avem cu ne mândri. Ne tragem din neamul care a dat și cel mai mare număr de martiri pentru Hristos. Ne tragem din neamul care a dat familia creștinilor de aur ai catacombelor. Să le fim urmași în credință și în dragostea de Hristos! Căci nu este sub cer nici un alt Nume dat oamenilor, în care trebuie să fim mântuiți (Faptele Ap. 4,12) decât Iisus.

Dacă ne mândrim cu obârșia noastră romană și dacă într-adevăr ne iubim neamul și suntem îngrijorați de prezentul și de viitorul lui, apoi trebuie să fim urmași ai acelor romani care au știut să trăiască și să moară pentru Hristos și pentru Evanghelie, iar nu ai acelora care își ruinau viața și sănătatea prin casele de destrăbălare.

Nu ne lipsește nici știința, nici cultura, nici educația, nici civilizația. Nu ne lipsesc nici bunurile pământești. Și totuși se simte în suflete un gol adânc. Un gol ce nu poate fi împlinit cu toate frământările noastre “economice”, “culturale”, “naționale” și chiar “religioase”. Ne lipsește dragostea de Hristos, tăria în credință și viața de sfințenie a strămoșilor noștri romani, a creștinilor din catacombe.

Ca să avem însă dragostea, viața sfântă și tăria în credință pe care o aveau ei, trebuie să-L cunoaștem și noi pe Hristos cum L-au cunoscut ei, trebuie să ne fie vestit așa cum le-a fost vestit lor.

Și acesta este “programul nostru”: Să-L vestim pe Hristos celor mulți care nu-L cunosc și să-I îndemnăm pe cei puțini care Îl cunosc să nu se rușineze a porni la drum în vestirea Lui, pentru ca familiile noastre, satele noastre și țara întreagă să se umple de cunoștința Domnului și de viața cea nouă. Viața trăită cu El și pentru El. Viața de lupte și de jertfe pentru El. Viața de lupte și de jertfe pentru adevărata libertate, pentru libertatea ce ne este arătată în evanghelia după Ioan cap. 8 v. 30-36, fără de care orice libertăți am avea, nu ne pot aduce nicio fericire.

Eftimiu Florea, Revista “Familia creștină”, nr.1, an 1941, pg. 4