În privinţa stării lor în faţa lui Dumnezeu oamenii se împart în trei clase. În clasa întâi sunt oamenii cei făcuţi după chipul lui Dumnezeu (Efes. 4, 24), adică oameni în viaţa cărora se văd însuşirile lui Dumnezeu: dragoste, bunătate, îndelungă răbdare, adevăr, dreptate, sfinţenie.
Pe aceştia, Cuvântului lui Dumnezeu ni-i arată în foarte multe locuri din Sf. Scriptură, pentru că a lor este acest Cuvânt. Ei sunt născuţi din nou prin Cuvântul lui Dumnezeu. Ei se hrănesc, cresc, se întăresc şi trăiesc prin Cuvântul lui Dumnezeu (Ioan 1, 13; 3, 5; Iacov 1, 18; 1 Petru 1, 23; 1 Ioan 3, 9; etc).
Ei sunt numiţi copii ai lui Dumnezeu (Ioan 1,12; Romani 8, 15; Galateni 3, 12; 1 Ioan 3, 1-2 etc.).
Ferice de cel ce poate spune cu toată siguranţă; sunt un copil al lui Dumnezeu!
În clasa a două sunt câinii. Câinii? Cum se poate una că asta? Doar a fost vorba despre oameni. Da! Despre oameni! Dar sunt şi oameni pe care aşa-i numeşte Cuvântul lui Dumnezeu: câini. (vezi Apoc. 22, 15).
Şi ce astfel de oameni pot fi numiţi câini decât aceea care au firea câinilor: sunt răi. Nu se pot suferi unii pe alţii. Se latră, se hârâie, se muşcă şi se mănâncă unii pe alţii. Şi oricât li s-ar arăta primejdia răutăţii lor, oricât li s-ar vesti Cuvântul lui Dumnezeu, ei rămân mai departe în aceeaşi stare.
O, şi mulţi mai sunt de ăştia! E plină lumea de ei.
Copii lui Dumnezeu trebuie să fie cu multă grijă că să nu se ivească şi între ei hârâiala câinească.
În privinţa această apostolul Pavel le atrage Galatenilor luarea aminte în cuvinte cam aspre, scriindu-le: “Fraţilor, voi aţi fost chemaţi la slobozenie. Numai nu faceţi din slobozenie o pricina pentru că să trăiţi pentru firea pământească, ci slujiţi-va unii altora în dragoste. Căci toată Legea se cuprinde într-o singură porunca: “Să iubeşti pe aproapele tău că pe ţine însuţi. Dar dacă va muşcaţi şi va mâncaţi unii pe alţii, luaţi seama să nu fiţi nimiciţi unii de alţii” (Galateni 5, 13-15). Iar la Filipeni apostolul Pavel numeşte câini pe unii “fraţi” care nu aveau altă lucrare de făcut, decât să strice dragostea şi credinţă celorlalţi cu fel de fel de învăţături străine de Duhul Evangheliei Domnului Hristos. De câini, cuvântul spune: ” Păziţi-vă”! (Filipeni 3, 2).
În clasa a treia sunt porcii. Da! Porcii cu chipuri de oameni!
E greu acest cuvânt dar însuşi Domnul Iisus l-a spus (vezi Matei 6, 7). Din această clasă fac parte beţivii, desfrânaţii, chefuitorii, şi toţi aceia care dispreţuind orice cuvânt de mântuire şi bătându-şi joc de cele sufleteşti se tăvălesc în mocirla patimilor trupeşti cum se tăvălesc porcii în băltoacă. Toţi aceia care rămân surzi şi muţi la toate durerile şi necazurile din jurul lor. Toţi aceia “al căror Dumnezeu este pântecele şi poftele”, cum zice despre ei apostolul Pavel.
Faţă de aceştia trebuie grijă. Cuvântul spune: “nu aruncați mărgăritarele voastre înaintea porcilor”.
Iubite cititor! Dacă eşti unul dintre cei mulţi, care până acum ai trăit în necunoştinţă şi în nepăsare de Dumnezeu, prin aceste rânduri Dumnezeu bate la uşa conştiinţei tale, vrând să te trezească. Nu mai rămâne nici un moment nepăsător! Trezeşte-te şi cercetează-te serios! Din care clasa faci parte?
Şi dacă mai ai conştiinţă, dacă păcatul nu te-a întunecat cu totul, desigur te vei ruşina şi te vei îngrozi văzând că nu faci parte dintre aceia pe care Dumnezeu îi socoteşte oameni ci dintre aceea pe care Cuvântul îi numeşte câini sau porci.
Ferice va fi de tine, dacă , dându-ţi seama de aceasta vei începe să strigi cum au strigat atâţia şi atâţia care au ajuns să-şi dea seama de starea lor păcătoasă: “Ce să fac…?” ajungând astfel să fie curăţiţi, spălaţi, albiţi şi sfinţiţi (1 Corinteni 6, 9-11).
Dumnezeu, prin Cuvântul Său şi prin vestitorii Cuvântului Său, te învaţă ce să faci că să ajungi să fii numărat în ceata copiilor Lui.
Credincioşii mai răi decât dracii.
Cum? Credincioşii? Înţeleg să se spună acest lucru despre necredincioşi, dar despre credincioşi…!
Da! Cuvântul lui Dumnezeu spune că şi dracii cred… şi se înfioară! (Iacov 2, 19). Câţi oameni spun că şi ei cred în Dumnezeu şi chiar se fălesc cu credinţa lor, dar nu fac nici cel puţin ceea ce fac dracii: nici măcar nu se înfioară. Nu se înfioară nici de starea lor păcătoasă, nici de sfinţenia şi dreptatea lui Dumnezeu, nici de dragostea lui Dumnezeu, care a jertfit pe singurul Său Fiu pentru păcătoşi, ci cu toată pretinsa lor credinţă, rămân tot în nesimţire şi păcat.
Nu sunt oare aceştia mai răi decât dracii?
Eftimiu Florea, Famila creştină, anul 1941, nr. 2, pag. 6
