Minunată pildă! Parcă nici o tâlcuire nu mai trebuie la ea. O putem vedea şi în zilele noastre. E plină lumea de astfel de pilde. E plină lumea de oameni care trăiesc şi mor în chipul bogatului din evanghelie. Să cercetăm puţin această pildă.
Voi spune îndată, la început, că nu averea şi strângerea averii l-a pierdut pe bogatul din Evanghelie. Averea şi strângerea ei nu este un păcat. Ea ne-a fost lăsată odată cu testamentul ce i s-a dat lui Adam în grădina Edenului: „În sudoarea feţei tale îţi vei câştiga pâinea” şi cele de lipsă traiului. Păcatul se iveşte însă atunci când averea se face scopul vieţii noastre; când trăim numai ca să strângem averi. Noi nu trăim ca să strângem averi trecătoare. „Viaţa cuiva nu stă din prisosurile avuţiei”, zicea Iisus (Luca 12, 11). Averea e numai un scop trecător, de lipsă pentru traiul nostru cel trecător.
Scopul vieţii noastre este să ne îmbogăţim în Dumnezeu şi să dobândim mântuirea sufletului. Trăind în lume, trebuie să ne grijim şi de ale traiului, dar adevărata noastră grijă, care să se ridice peste toate celelalte, trebuie să fie mântuirea sufletului, grija de cele sufleteşti. O cumpănă dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între grijile cele sufleteşti şi cele trecătoare. O înţelegere dreaptă şi înţeleaptă trebuie să fie între cele două „surori” din viaţa noastră: între Marta cu grijile vieţii trecătoare şi Maria cu grijile vieţii celei veşnice. Cumpăna celor sufleteşti trebuie să tragă totdeauna şi să ne atragă spre grija de suflet. „Marta” trebuie si asculte totdeauna de „Maria”. Aici era greşeala şi nebunia bogatului din Evanghelie. Cumpăna vieţii lui era răsturnată cu totul. El trăia numai pentru avere. Scopul vieţii lui era… lărgirea hambarelor şi cuvintele… bea, mănâncă şi te veseleşte. Totul pentru cele trecătoare, nimic pentru suflet. Totul pentru lume, nimic pentru cer.
Dacă nu băgăm de seamă, averea şi grijile cele trecătoare se pot face o mare primejdie pentru sufletul nostru. Lăcomia averilor înăbuşe grija de cele sufleteşti… îi face pe oameni zgârciţi… îi face să şi uite de moarte. Ţin să amintesc aici că şi cei săraci pot cădea în ispitele acestea. Şi cel sărac poate face un idol din puţinul ce-l are şi se poate îneca în lăcomia celor trecătoare.
În lumina vieţii sufleteşti, averea noastră nu valorează nimic; nu valorează nimic nici chiar toate averile din lume, pentru că un suflet e mai scump decât toate bogăţiile lumii.
Bogatul din evanghelie îşi strânsese o avere mare şi acum era frământat de gândul că n-avea hambare destule. Din prisosul averii, el şi-ar fi putut face un ajutor de mântuire sufletească. În jurul lui era o grămadă de hambare goale: casa orfanilor, văduvelor, săracilor şi lipsiţilor. Dar în loc de acest lucru bun, el face planuri cum să-şi cheltuiască prisosul averii în chefuri şi desfătări lumeşti. Sufletul lui „înseta şi suspina după Dumnezeu” (Psalmul 61), după mânuire, însă el îl îmbia cu… mâncare şi băutură. Ah, ce nebunie! E aceasta o nebunie de care e plină şi lumea de azi: Evanghelia de duminică este evanghelia vremilor de azi, pentru că şi azi cei mai mulţi oameni îşi îmbie sufletul cu… chefuri, cu mâncări şi băuturi. „Bea, mănâncă şi te veseleşte”, aceste vorbe sunt parcă crezul şi credeul oamenilor de azi. Lumea aleargă după câştiguri şi averi, pentru ca pe urmă să le poată cheltui în desfătări şi plăceri lumeşti. Parola vremurilor noastre este: Cât mai multe averi şi câştiguri, pentru ca să ne putem face cât mai multe plăceri şi desfătări lumeşti.
Bogatul din evanghelie este, în special, chipul şi tipul îmbogăţiţilor din „afaceri” şi din „politică”, al căror dumnezeu este pântecele şi poftele. Bogatul din pilda evangheliei a murit înainte de a-şi vedea plinit planul cu… bea, mănâncă şi te veseleşte. Într-o noapte, moartea l-a trecut pe neaşteptate în iad. Din toate averile şi planurile lui n-a putut duce cu el decât patru scânduri şi hainele de pe el. Pilda lui şi moartea lui e pusă în faţa noastră ca o strigare. Ea strigă tuturor: grijiţi, că scopul vieţii voastre nu sunt averile şi plăcerile. Îmbogăţiţi-vă la Dumnezeu, căci nu ştiţi ziua şi ceasul când moartea va curma zilele voastre.
Mai anul trecut, am citit în gazete o interesantă întâmplare din Italia. Într-un sat din Sicilia trăia un om după chipul bogatului din evanghelie. Cineva s-a apucat noaptea şi a lipit pe toţi păreţi caselor sale table de hârtie pe care era tipărită evanghelia de duminică. Treaba asta l-a pus pe gânduri pe cel bogat. La un an, casa lui şi viaţa lui era schimbată cu totul. Într-o casă schimbată, locuia un Zacheu mântuit.
Pilda bogatului din evanghelie ar trebui lipită pe toate casele şi averile noastre, să ne aducă aminte neîncetat că scopul vieţii noastre nu este numai strângerea de averi trecătoare, ci mai ales îmbogăţirea în Dumnezeu.
Dragă cititorule! Că strângi avere să poţi trăi şi să o poţi lăsa copiilor tăi, bine faci. Eşti chiar dator să faci aşa. Dar pentru sufletul tău nu înseamnă nimic că vei muri în casă nouă sau veche, cu moşie mai mică sau mai mare. Pentru sufletul tău are însemnătate numai întrebarea: Ce avere sufletească vei avea în clipele morţii?… Cu ce te-ai îmbogăţit în Dumnezeu?… Cu ce avere şi cu câtă avere sufletească vei trece în cealaltă lume? Ah, ce nebunie văd eu în lume! E plină lumea de oameni ce aleargă, strâng, zidesc, îşi lărgesc moşiile şi hambarele, dar, vai, n-au nici o avere sufletească. Sunt săraci de orice avere sufletească şi poate că moartea îi pândeşte. Toată truda lor şi toată viaţa lor curge spre cele trecătoare şi poate că în noaptea asta sau în cealaltă, moartea îi va chema în cealaltă lume. Alţi fac şi mai rău: îşi cheltuiesc vremea în chefuri, beţii şi desfătări. Se îmbogăţesc în averea diavolului şi moartea stă gata să-i mute în iad. Ah, ce nebunie este a trăi o astfel de viaţă pierdută pentru împărăţia lui Dumnezeu!
Rugăciune
Iisuse, bunule Doamne! Şi eu eram pe calea nebunului din evanghelie. Ispita lăcomiei de a strânge averi mă prinsese în ghearele ei. Toată truda mea, toată vremea mea şi toată viaţa mea curgea spre ispita aceasta. Ca să mă scapi de ea, Tu, Doamne, cuibul casei mele l-ai spart şi m-ai trimis prin lume sărac şi pribeag. M-ai făcut sărac, ca să mă pot îmbogăţi în Tine şi să-i pot îmbogăţi şi pe alţii. Lasă-mă, Doamne, în starea aceasta… Lasă-mă mai bine lipsit şi năcăjit, decât să mă prindă iarăşi ispita îmbogăţirii în ghearele ei. Pentru sufletul meu nu înseamnă nimic că voi muri cu casă sau fără casă, cu moşie ori fără moşie. Pentru sufletul meu are însemnătate numai întrebarea: Ce avere sufletească voi avea în clipa când voi pleca în cealaltă lume? Întăreşte-mă, Doamne, şi mă ajută să mă pot îmbogăţi în Tine.
Preot Iosif Trifa, «Lumina Satelor» anul 1927, nr.47, pag. 4
