„Şi chemând Iisus un prunc, l-a pus în mijlocul lor (al apostolilor) şi a zis: «Adevărat zic vouă: De nu vă veţi întoarce şi nu veţi fi precum pruncii, nu veţi intra în împărăţia cerurilor»” (Matei 18, 2-4).
În trei locuri din Evanghelie zice Iisus că nu vom putea intra în împărăţia cerurilor de nu vom fi ca pruncii: Matei 18, 2-4; Marcu 9, 36-37; Luca 18, 15-17.
Unde să mă duc eu, Doamne, când mi-e sufletul zdrobit
și când inima mea varsă plânsul cel mai chinuit?
Unde, Doamne, unde, Doamne, să apuc?
N-am la cine, n-am la cine să mă duc…
Numai Ție, numai Ție, Domnul meu,
pot să-mi spun necazul meu.
Unde pot să aflu milă, și dreptate, și alin
când nu-i nimeni să-mi asculte greul inimii suspin?
Unde-mi pot afla iertarea când toți calcă viața mea?
Cine altul decât Tine mă mai poate ajuta?
Unde să mă duc când toate ușile mi se închid
și când chiar cel mai de-aproape mi-e mai rece ca un zid?
Numai Mâna Ta-mi ajută inima-n durerea ei,
numai gura Ta-mi sărută lacrimile-n ochii mei…
A cânta înseamnă a lăuda și a ne ruga. Lauda și rugăciunea bucuroasă și fericită sunt cântarea prin care ne arătăm noi mulțumirea și recunoștința cu dragoste către Dumnezeu, pentru binefacerile Sale față de noi și față de toți.
A spune înseamnă a mărturisi cu înflăcărare și cu credință puternică, cu cuvântul și cu fapta noastră trăită voia lui Dumnezeu.
Lumina mea se luptă cu cel mai negru nor
ce vine să alunge din fraţii mei sărutul
şi lupt cu preţul vieţii să-ntorc privirea lor
să desluşească Stâlpul-de-Flăcări: Începutul.
Dintre toți psalmii de rugăciune și de durere strigați către Dumnezeu în cele mai amare stări ale sufletului credincios, poate că nici unul nu este mai trist și mai dureros ca Psalmul 88.
O, ce întuneric vine uneori peste viața noastră! Domnul să ne dea atunci o răbdare îndelungă și încrezătoare.
Voi spune celor ce vor să intre în Oastea Domnului, că taina cea mare a mântuirii sufletești o pot afla nu în scrisorile mele ci o pot afla numai la picioarele Crucii. Înțelesul și taina mântuirii sufletești nu stă în aceea că îți pui în gând să ieși mai întâi din răutăți ca să te faci un creștin bun, ci taina cea mare a mântuirii sufletești stă tocmai în aceea ca păcatele și răutățile să te doboare la picioarele Crucii.
Doamne, în ce har ne-nvălui
viaţa, uneori,
când în inimile noastre
Tu întreg cobori,
când Cântarea şi Cuvântul
dulce se-mpletesc,
atunci faţa, ochii, gândul
– totul ni-e ceresc.
În toate vremile mari, în toate împrejurările mari și pentru toate marile hotărâri ale Sale, Domnul Dumnezeu a ales, a pregătit și a folosit numai slujitori neprihăniți și pricepuți. De aceea toate lucrările Domnului au fost rodnice și durabile, căci numai neprihănirea și înțelepciunea sunt în stare a face ceva temeinic, frumos și bun.
Pentru dobândirea amânduror acestor virtuți, omul trebuie să se roage, să lupte și să muncească.
Când trec prin stări întunecoase
și nu mai văd pe unde sunt,
Iisuse, Dulcele meu Soare,
învăluie-mă-n haru-Ți sfânt.
Fă să Te simt și mai cu mine,
mângâietor și fericit,
să simt că brațul Tău mă ține
mai alipit, mai alipit.
Iisuse, Iisuse, Iisuse,
să simt că brațul Tău mă ține
mai alipit.
„Plecăciune ţie, căreia ți s-a făcut mare har; Domnul este cu tine, binecuvântată eşti tu între femei” (Luca 1, 28) – sunt cuvintele Arhanghelului Gavriil, îngerul care aduce la cunoştinţă Sfintei Fecioare, planul pe care îl are Dumnezeu cu ea şi cu întreaga omenire.
