Oare n-au fost curățiti toți cei zece? Ceilalți nouă unde sunt? (Luca 17, 17)
Între multele greșeli și slăbiciuni ce purtăm în ființa noastră slabă și stricată, este și nerecunoștința.
Cât de greu uităm răul pe care ni-l cauzează cineva și cât de ușor și repede uităm binele pe care ni-l face un prieten sau oricare om.
Păcatul nerecunoștinței deși este așa de nebăgat în seamă, totuși este un păcat cât se poate de urât, cu care jignit atât de mult pe Dumnezeu, cât și pe semenii noștri.
Privind împrejurarea în care Domnul Iisus a pus întrebarea de mai sus, ne vom lămuri ce este păcatul nerecunoștinței.
Ce stare dureroasă și de compătimit este ființa în care s-a cuibărit această îngrozitoare boală, lepra. Ca să ne dăm seama de acest adevăr, e destul să citim cartea lui Iov.
Bolnavul de lepră era sortit să trăiască toată viața despărțit de ai săi, alungat dintre oameni și părăsit de toți din pricina bolii sale care era molipsitoare.
În această stare de durere, alungați dintre cei scumpi ai lor, erau sortiți să priegească pe câmp, așteptând cu groază sfârșitul lor.
Într-o asemenea stare cei zece leproși întâmpinară pe Domnul Iisus, rugându-L cu glas plângător să aibă milă de dânșii și să-i vindece de lepră. Domnul Iisus în mila Sa le împlinește dorința, trimițându-i să se arate preoților, ca mărturie pentru ei (Matei 8, 1-4; Levetic 14). Pe când mergeau au fost vindecaţi. Ce bucurie a fost pe dânşii când s-au văzut scăpați de această boală îngrozitoare. Dar ce durere! Ei, care în starea lor de primejdie ar fi dat totul ca să scape, acum după ce vindecarea nu i-a costat nimic, nu vin nici măcar să-i mulțumească Binefăcătorului. Doar unul a venit. Acesta cade cu fața la pământ și-i mulțumește Domnului Iisus. Domnul primește cu bucurie darul recunoștinței, însă întreabă cu durere: Nu zece s-au curăţit? Ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit decât străinul acesta să se întoarcă, să dea slavă lui Dumnezeu? Sigur, ei erau acasă acum și se bucurau de vindecarea minunată, dar nici prin gând nu le trecea să mulțumească Celui ce i-a scăpat.
Iubite cititor, cugetând la acești oameni, parcă te văd plin de gelozie pentru Domnul, învinuindu-i pentru nepăsarea lor. Dar stai puțin, nu te grăbi, că poate nici tu, nici eu nu suntem mai puțini vinovați decât dânșii. Privește cititorule drag peste viața ta din copilărie și până în momentul de față. De când erai pe brațele gingașe ale mamei tale, El ți-a purtat de grijă, te-a înzestrat cu daruri alese. Mintea, văzul, auzul, sănătatea. I-ai mulțumit tu pentru ele? Și în semn de recunoștință le-ai pus în slujba Sa?
Ce faci cu mintea? Cugeți la legea Domnului, sau te gândești, cum să minți, să înșeli?
Ce faci cu graiul? Îl lauzi, îl mărturisești pe Domnul, sau înjuri, batjocorești, clevetești etc. Gândește iubite cititorule și fii sincer.
Apoi, tu ai trecut prin atâtea necazuri, primejdii, boli și suferințe de tot felul. În astfel de împrejurări tu ai strigat la El și ți-a ajutat. I-ai mulțumit, și-i ești recunoscător? Da nu numai atât, e ceva și mai mult. Pe lângă toate darurile amintite mai sus, e un dar nespus mai mare, pentru care mai puțin i-ai mulțumit lui Dumnezeu. Știi tu iubite cititor care este acest dar nespus de prețios? E Domnul Iisus, e Fiul lui Dumnezeu, pe care El l-a dat jertfă de ispășire pentru răscumpărarea sufletelor noastre.
Cred, suflet drag, că dacă pentru celelalte daruri ai mulțumit așa puțin lui Dumnezeu, apoi pentru acest dar ai mulțumit nespus de puțin.
Și daca până acum am greșit așa de mult prin nepăsarea noastră, e timpul să ne dăm seama de acest păcat, și îngenunghind în fața Lui, cu lacrimi în ochi să-i cerem iertare, apoi cu inima plină de recunoștință să-i dăm viața noastră întreagă Lui. Acesta fiind singurul dar pe care-l putem da fiecare și pe care-l dorește El de la noi. Așa a făcut Maria din Betania și toți cei ce i-au fost și-i vor fi recunoscători.
Dragă suflete, dacă n-ai făcut încă acest lucru, fă-l chiar acum, nu mai sta pe gânduri; orice clipă din viaţa ta e scumpă înaintea Domnului. Căci tu eşti cumpărat de El cu un preţ mare (I Petru 1, 18-19).
îngenunchează suflet drag la picioarele Crucii Domnului și spune-i din toată inima: Doamne Iisus pentru toate darurile şi mai presus de toate pentru Jertfa Ta scumpă, îţi dau viaţa mea pe care voiesc s-o trăiesc pentu Tine, până în veșnicie. Amin.
Ilie Marini, Familia Creștină, anul 1941, nr. 3, pag. 4
