Și din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci. (Matei 24, 12)
Privind cu ochii duhovnicești peste credincioșii zilelor noastre, cu mare durere poți constata tristul adevăr, că acest cuvânt profetic rostit de Domnul Isus acum aproape 2000 de ani, se vede în chip real împlinit în vremea de azi.
Ce minunată este viața celor credincioși când ei iubesc cu toată inima pe Domnul și se iubesc unii pe alții. În toate împrejurările vieții, ei se bucură și această bucurie o răspândesc și în jurul lor, ca o mireasmă binecuvântată.
Ce minunată și plină de farmec ceresc este apoi o adunare unde astfel de suflete se găsesc. Predicile, rugăciunile și cântările care sunt un prinos al dragostei de care inimile lor sunt pline, parcă sunt o primăvară încântătoare. Dar, vai! Pe cât de mare este binecuvântarea ce radiază peste cei ce iubesc pe Domnul, pe atât de jalnică și dureroasă este viața celor ce au părăsit această dragoste. Cât e de compătimit și de plâns un suflet care altădată era plin de dragostea care se vedea ca o auroră în viața lui, iar acum, stăpânit de o nepăsare oarbă, răspândește în jurul său o răceală, ca un viscol de iarnă.
Viața unui credincios care și-a părăsit dragostea de Domnul, este ca un pământ uscat, pe care nicio plantă nu mai poate trăi. Ca un pom ale cărui frunze au îngălbenit înainte de vreme, sau ca o floare peste care a dat bruma, luându-i atât mirosul cât și frumusețea.
Care este cauza că dragostea atâtor credincioși s-a răcit, ne spune Cuvântul Domnului. ”Din pricina înmulțirii fărădelegii, dragostea multora se va răci.” Privind în lume, vedem cu durere că păcatul progresează tot mai mult, zi de zi.
Te îngrozești când vezi cum diavolul își întinde ca un păianjen pânzele unde sufletele se prind ca muștele, aflându-și moartea sufletească și trupească.
Auzi frate și soră? Diavolul pe tine te caută mai mult, mai frumos, caută să vadă în ce ești mai slab. Dacă ești bătrân îți pune înainte slăbiciunile tale, iar dacă ești tânăr, face să-ți apară în drumul vieții filmul amăgitor al plăcerilor lumii acesteia, șoptindu-ți cu viclenie: ești tânăr, trebuie să petreci, nu-ți îngropa viața de pe acum; pentru mântuire ai timp, viața e înainte și alte amăgiri de acestea. Diavolul nici nu caută să te abată de pe calea Domnului cu păcate mari, ci e mulțumit doar să-ți fure dragostea față de Domnul și să-ți abată privirea de la El. Tu nici nu-ți vei da seama la început de ce faci, socotind-o o nimica; urmarea va fi însă primul tău pas spre păcat, spre pieire. Apostolul Pavel scrie cu durere lui Timotei: ”Căci Dima, din dragoste pentru lume, m-a părăsit”. (2 Timotei 4:10). Iată frate și soră. Pavel nu spune că Dima ar fi căzut în vreun păcat, ci doar că el, care a iubit pe Domnul, acum iubește lumea, după care, dacă nu-și va fi dat seama, a ajuns la căderea deplină. ”Nu iubiți lumea, nici lucrurile ei…căci cine iubește lumea, dragostea Tatălui nu este în el” ne spune Ioan, Apostolul iubirii (1 Ioan 2:15). Iar Apostolul Iacov, cu o aspră mustrare, ne spune:”Suflete preacurvare, nu știți că prietenia lumii este vrăjmășie cu Dumnezeu?” (Iacov 4:4).
Poate tu zici: ”Apoi, doar eu nu fac ce face lumea. Și acum citesc cuvântul Domnului, cânt și mă rog regulat”.
Suflet drag, ce este rugăciunea ta, cântarea ta, citirea ta sau însăși viața ta, fără dragostea Domnului?
Dacă inima ta este goală de dragostea Domnului, atunci, rugăciunile sau cântările tale nu se duc mai sus de podina casei. Cât de mâhnită este inima prietenului pentru mâna ta când i-o întinzi fără dragoste.
Dar inima Domnului, frate și soră, cum va fi când tu, din tot ce-I aduci, lipsește dragostea?
Domnul a mustrat biserica din Efes pentru că și-a părăsit dragostea dintâi (Apocalipsa 2:4). El te mustră și pe tine cu dragoste. Vei înțelege tu? Pune-ți la inimă cuvântul Său: ”Adu-ți dar aminte de unde ai căzut; pocăiește-te și întoarce-te la faptele tale dintâi”. Iată că, a părăsi dragostea este o ”cădere”. Suflet scump, fii sincer și cercetează-te în fața Cuvântului lui Dumnezeu și vezi cum te găsești.
Maria din Betania, în semn de dragoste, a turnat pe capul Domnului Isus mirul de mare preț. O, dacă acum, în această clipă, i-ai aduce și tu ce este mai scump și mai de preț în ochii Lui: inima ta și I-ai da iubirea ta. Fericit vei fi suflete, dacă vei face așa. El îți va da apoi în schimb darurile Sale pe care lumea nu ți le poate da, nici lua. El Însuși va veni în inima ta, va locui cu tine, îți va aduce bucurii peste bucurii și vei ajunge, din om nefericit, fericit, fericit, așa cum sunt toți acei care L-au primit pe El în inima lor.
Vrei să ai această fericire? Întoarce-te la dragostea cea dintâi. Primește-L pe El în inima ta, chiar acum.
Ilie Marini, Familia creștină, anul 1941, nr. 2, pag. 4
