Omul cel căzut… – Pr. Iosif Trifa

Un om oarecare — spune Evanghelia — se pogora de la Ierusalim în Ierihon şi a căzut între tâlhari, care, dezbrăcându-l pe el şi rănindu-l, s-au dus, lăsându-l abia viu.

„Şi după întâmplare, un preot oarecare s-a pogorât pe calea aceasta şi, văzându-l pe el, a trecut [pe] alăturea”…

Adică nu… n-a trecut [pe] alăturea, ci s-a oprit o clipă, s-a uitat disprețuitor la cel căzut, zicându-şi în sine (aşa ca să audă şi alții): „Cine-i aici? Un căzut?… Un rănit?… Ce ne pasă nouă de el?… Dacă a căzut, căzut să fie!… Prăpădească-se!… Noi să trecem înainte… peste el…”.

Aşijderea şi mai mulţi leviţi au trecut alăturea, batjocorindu-l. Și omul cel căzut între tâlhari, desigur, s-ar fi prăpădit cu zile dacă nu sosea un samarinean bun şi milostiv care, „văzându-l, i s-a făcut milă de el. Şi apropiindu-se, a legat rănile lui, l-a ridicat pe dobitocul lui şi, ducându-l la o casă de oaspeți, a purtat grijă de el”. Samarineanul cel milostiv din Evanghelie este Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Iar omul cel căzut suntem noi, cei răniți şi căzuţi în atâtea şi atâtea feluri. Viaţa ne izbeşte şi ne răneşte în atâtea şi atâtea feluri. Sunt clipe grele când păcatul te-a rănit, te-a dezbrăcat de hainele cele sufleteşti şi te-a lăsat „mai mort fiind”.

Ne-am prăpădi, desigur, în starea aceasta, dacă n-am avea pe Samarineanul cel Bun care Se apropie cu milă de noi, ne leagă rănile, toarnă „untdelemnul şi vinul” sângelui Său peste ele şi poartă grijă de noi şi tămăduirea noastră…

Lumea şi oamenii, de regulă, „trec [pe] alăturea”, nepăsători pe lângă rănile şi suferinţele celor căzuți. Dar Mântuitorul nostru cel Bun nu trece niciodată [pe] „alăturea”, ci Se apleacă cu milă şi dragoste spre noi şi ne ridică în braţele Lui.

Preot Iosif Trifa, «Isus Biruitorul» anul 1935, nr. 26, pag. 1