Dar se apropie marea şi ultima bătălie, când reuşeşte şarpele să intre în Iuda. Până aici a fost în dosul lor, dar acum intră între ai Lui. Se apropie mult, pentru ceasul greu. Acum are pe unul dintre ai Lui, cum odinioară o avea pe Eva, să-l biruie pe Adam.
Seara Cinei, ultima seară cu cei dragi. Grădina Ghetsimani, unde S-a rugat cu sudori de sânge… Aici a fost lupta cea mai grea! Nimeni, niciodată nu s-a mai rugat cu sudori de sânge! Cine ştie prin ce chinuri a trecut Domnul în acea noapte când a zis: „Mi-e sufletul cuprins de o întristare de moarte”. Sau: „Tată, izbăveşte-Mă de ceasul acesta!”.
Aici luptă Hristos cu balaurul. În Eden era şarpe, acum este balaur. Iar după trei ceasuri de luptă, balaurul a fost biruit şi Iisus a zis: „Facă-Se voia Ta, de acum pot să sufăr liniştit chinurile trupeşti, că pe cele sufleteşti le-am biruit”. Şi până pe Golgota nu L-a slăbit cu batjocurile, cu bătăile, cu chinurile, crezând că nu va răbda şi va face o minune, să fie nimiciţi vrăjmaşii, ca apoi să fie nimicită mântuirea noastră. Dar El a răbdat! Cine ar fi crezut vreodată că Dumnezeu va birui răbdând şi că vrăjmaşul răzbunător va fi zdrobit tocmai prin răbdare?
Dar pe Golgota se dă ultimele zvârcoliri, când ajunge în faţa morţii. De fiecare tânăr se înduioşează orice inimă, numai de Iisus nu s-a înduioşat nimeni. Numai pe El Îl batjocoreau… Numai împotriva Lui strigau… Numai de El nu se înduioşau… Că şarpele aţâţa mereu. Lupta nu era încheiată încă!
Pământul s-a cutremurat. Soarele s-a întunecat în ceasul greu al acestei lupte. Catapeteasma bisericii s-a rupt în două.
Vezi, suflete al meu, cum se luptă Dumnezeul tău cu şarpele care te-a biruit pe tine?
Şi Iisus a strigat: „Sfârşitu-s-a!”. Cerul s-a deschis! Tatăl a primit Jertfa! Iadul a fost biruit şi balaurul a fost zdrobit de El.
Slavă veşnică Ţie, Marele Biruitor! Tu ai biruit prin moartea Ta, cu moartea Ta călcând moartea noastră, şi ne-ai adus şi nouă biruinţă prin jertfa Ta. Tu veşnic eşti biruitor!
O, fraţii mei, îndrăzniţi, căci Hristos e viu. El a biruit. El îi cheamă azi pe toţi pierduţii, pe toţi cei care au fost biruiţi. Veniţi toţi sărmanii şi amărâţii la Hristos cel Viu! El a biruit! El e viu! El vă iubeşte. Veniţi voi, bolnavi şi străini. Spuneţi-le celor slabi de inimă: „Fiţi tari, nu vă temeţi! Hristos a biruit. Şi voi veţi birui. Îndrăzniţi, El a biruit”.
Dar acum lupta se mai dă încă o dată cu fiecare în parte şi trebuie şi noi să biruim. În luptă nu-i tot una să fii biruit sau să birui. În luptă nu toţi biruie. Unii dezertează, alţii cad prizonieri şi numai unii biruie. Şi ei sunt premiaţi, biruitori.
Dacă noi astăzi avem o mândră ţară, frumoasă şi bogată, este pentru că am avut oameni viteji, oameni mari, care au luptat cu îndrăzneală şi au biruit. Sângele lor este la temelia credinţei, a Bisericii noastre şi a Patriei noastre.
Dacă azi avem o Lucrare sfântă în care suntem binecuvântaţi, dacă azi avem hrană bogată pentru sufletele noastre, dacă mesele noastre sunt pline, dacă avem cântări cum n-au mai fost de când pământul, este datorită marilor înaintaşi care au luptat cu îndrăzneală şi au biruit. Cum să nu preţuim noi aceste comori unice care ni s-au câştigat cu muncă şi cu mari jertfe şi osteneală?
Ei au biruit! Biruinţa stă în îndrăzneală şi îndrăzneala în încredere, neprihănire şi dragoste.
Şi noi avem de luptat cu şarpele cel vechi şi avem nevoie de îndrăzneală sfântă, ca să biruim şi noi. Fără îndrăzneală nu este biruinţă, iar îndrăzneala stă în dragoste fierbinte, într-o încredere puternică şi o viaţă neprihănită. Fără aceste trei nu poate fi biruinţă, numai înfrângeri şi căderi. Luăm ca pildă de îndrăzneală pe tânărul David, care s-a luptat cu uriaşul şi l-a trântit, şi l-a biruit (I Samuel 17). Încrederea puternică l-a făcut pe el să îndrăznească şi îndrăzneala l-a făcut biruitor.
Un alt exemplu: Sfântul Ioan Botezătorul (Marcu 6, 18-20). Cu câtă îndrăzneală îi zicea el lui Irod: „Nu-ţi este îngăduit”. Şi Irod se temea de el, fiindcă-l ştia om neprihănit şi sfânt. Îndrăzneala lui stătea într-o viaţă neprihănită.
Ne mai aducem aminte de Sfânta Mamă. De unde avea ea îndrăzneală, că nu a fugit şi nu L-a părăsit când toţi huleau şi scuipau. Şi toţi le vor fi ameninţat pe sfintele femei – şi ele nu s-au dus, nu L-au părăsit, că au iubit; că dragostea este mai tare ca moartea.
Sfântul Petru, lăudărosul, s-a temut de o slujnică, o femeie slabă, fără armă. Petru s-a temut. Femeile slabe au îndrăznit în faţa oamenilor înarmaţi. Ele au îndrăznit!
Vom birui, fraţii mei, numai printr-o încredere puternică, o viaţă neprihănită şi o dragoste mai tare ca moartea. „Cel ce va birui va moşteni.” Ce promisiuni scumpe şi mari sunt păstrate pentru biruitori! O, n-ar mai trebui să fie nimeni fricos şi laş, dezertor şi prins în lanţul şarpelui, când biruinţa e câştigată pentru toţi pe Golgota. Şi n-ar mai trebui să fie nimeni nici rob, nici robit în robia celui rău.
Domnul să ne ajute să biruim şi noi, să avem şi noi aceste virtuţi mari: încrederea, neprihănirea şi dragostea, ca să putem îndrăzni şi apoi să biruim şi noi. Amin.
Petru Popa (Săucani) la adunarea de la Săucani 1981
