Zis-a Domnul „Cel ce voiește să vină după Mine să se lepede de sine şi să-şi ia crucea și să-Mi urmeze Mie. Că cine va vrea să-şi mântuiască sufletul său pierde-l-va pe el. Iar cine-şi va pierde sufletul său pentru Mine şi pentru Evanghelie, acela îl va mântui pe el. Că ce va folosi omului de ar dobândi lumea toată și-şi va pierde sufletul său? Sau ce v-a da omul în schimb pentru sufletul său?
Că cine se va rușina de Mine şi de cuvintele Mele întru acest neam preacurvar şi păcătos şi Fiul Omului se va ruşina de el când va veni întru slava Tatălui Său, cu sfinții îngeri.” Și le zicea lor: „Amin grăiesc vouă, că sunt unii din cei ce stau aici care nu vor gusta moarte până când vor vedea împărăţia lui Dumnezeu venind întru putere” (Marcu 8, 34-38).
Ştii tu, cititorule, ce înseamnă să mergi după Hristos? Înseamnă mai întâi să-L afli pe Hristos, să afli cine este pentru tine Iisus Hristos. Dacă n-ai aflat acest lucru, zadarnică este chemarea Lui şi zadarnică este predica mea; chiar dacă iadul întreg, cu toate grozăveniile lui, l-aş putea pune în faţa ta, nici atunci nu te-aş putea face să pleci cu adevărat după Hristos şi să te ţii de El. Tu trebuie să afli mai întâi că Iisus Hristos este un Mântuitor al tău care a sosit tocmai în clipa când erai osândit la moarte pentru păcatele tale şi El a murit pentru tine. Atât de mult te-a iubit pe tine Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, că şi viaţa Şi-a dat-o pentru tine. Aflând tu acest lucru, trebuie să-ți socoteşti viaţa ta ca un dar al Lui şi să ţi-o pui cu totul în slujba Lui şi în ascultare de El.
Pe Iisus Hristos trebuie mai întâi să-L afli aşa cum L-a aflat fiul cel pierdut pe tatăl lui, când s-a întors din calea rătăcirii şi a căzut plângând în braţele lui şi până a trăit nu s-a mai depărtat de El. Din căile păcatelor şi tu trebuie mai întâi să te întorci la El, să cazi în braţele Lui şi, luând iertare, să rămâi cu El până la sfârşitul vieţii tale. Când astfel L-ai aflat pe Hristos, atunci nimeni şi nimic din această lume nu-i în stare să te mai abată de pe urmele Lui. Când astfel L-ai aflat pe Hristos, atunci te ţii de El şi trăieşti clipă de clipă în legătură cu El. Când astfel L-ai aflat pe Hristos, atunci te poţi și „lepăda de tine”, adică te laşi de plăcerile şi patimile cele rele, ca să rămâi cu Domnul. Când L-ai aflat pe Domnul şi ai plecat cu El pe drumul vieții, atunci toate plăcerile acestei lumi ţi se par gunoaie şi te lepezi cu grabă de ele, ca să poţi merge cu Domnul.
Eu, cel care scriu aceste rânduri, m-am lăsat de tabac îndată ce L-am aflat pe Iisus. Ştiţi de ce? Pentru că mă gândeam: Iacă, eu am plecat la drum cu Domnul şi „Domnul este cu mine” (Psalmul 22, 4), dar eu Îl fumăresc neîncetat cu pufăiturile mele. Oare merge Domnul alături de mine când fac acest lucru? Ba. Atunci mă las de tabac. Oare intră Domnul cu mine la crâşmă? Ba. Atunci nu intru nici eu. Oare mă aude Domnul când mint? Aude. Atunci nu mint. Oare mai rămâne cu mine când mă amestec în plăcerile cele lumeşti? Ba. Atunci fug de ele ca de şarpele cel veninos.
Mulţi s-ar hotărî să plece după Hristos, dar se tem că atunci ar avea fel de fel de „pagube”. Aşa-s creştinii de azi, învăţaţi să se înşele unii pe alții în felurite chipuri şi dacă s-ar lăsa de aceste înşelăciuni li se pare că o să rămână săraci. O, ce greşeală! Când pleci după Domnul, El are grijă de tine (I Petru 5, 7) ca de un copil al Lui.
Dar pe lângă această lepădare de sine, Iisus mai cere să-şi poarte fiecare crucea lui. Ştii tu care este această cruce? Sunt greutăţile şi împotrivirile ce se ridică în calea ta îndată ce apuci după Hristos. Până când trăieşti cu păcatele, ai „linişte” deplină, pentru că diavolul stă hodinit ştiindu-te în ghearele lui; dar îndată ce vrei să ieşi din păcat şi să apuci după Iisus, sare și diavolul şi mişcă toate pietrele, să nu te piardă. Când te-ai hotărât pentru Iisus, diavolul pune foc mai mult în ispitele şi în patimile tale cele rele şi, pe lângă asta, diavolul îşi mai află ajutor şi dintre oamenii lui care se ţin după tine cu ocări şi batjocuri (citiți ce spune Pavel despre acest lucru la Evrei cap. 12). Aceasta e un fel de cruce. O altă cruce sunt şi greutăţile, necazurile, bolile, întristările pe care Domnul ţi le pune pe umeri, să te apere cu ele de ispitele diavolului. Crucea necazurilor din această lume arată în chip luminos calea şi drumul ce duce după Iisus Hristos.
Şi după toate acestea, eu te întreb, iubite cititorule: mergi tu după Hristos pe „calea cea strâmtă” care duce la viaţă, sau ai apucat pe „calea cea largă” ce duce la pieire?
Preot Iosif Trifa, «Lumina Satelor» anul 1924, nr. 38, pag. 38, pag. 3
