Evanghelia Duminicii a 7-a după Paști – Pr. Iosif Trifa

În vremea aceea, ridicând Iisus ochii Săi la cer, a zis: „Părinte, a venit ceasul! Proslăveşte pe Fiul Tău, ca şi Fiul Tău să Te proslăvească pe Tine. Precum ai dat Lui stăpânire a tot trupul, ca tot ce ai dat Lui să le dea lor viaţă veşnică. Şi aceasta este viaţa cea veşnică: să Te cunoască pe Tine, Unul Adevăratul Dumnezeu, şi pe Care L-ai trimis, pe Iisus Hristos.

Eu Te-am proslăvit pe Tine pe pământ. Lucrul am săvârşit, care ai dat Mie ca să-l fac. Şi acum Mă proslăveşte Tu, Părinte, la Tine Însuţi cu slava care am avut la Tine mai înainte, până a nu fi lumea. Arătat-am Numele Tău oamenilor pe care Mi i-ai dat din lume. Ai Tăi erau şi Mie i-ai dat pe ei. Şi cuvântul Tău au păzit. Acum au cunoscut că toate câte ai dat Mie de la Tine sunt. Pentru că cuvintele care ai dat Mie le-am dat lor, şi ei le-au primit şi au cunoscut cu adevărat că de la Tine am ieşit şi au crezut că Tu M-ai trimis. Eu pentru aceştia Mă rog; nu pentru lume Mă rog, ci pentru aceștia care ai dat Mie; că ai Tăi sunt. Și ale Mele toate ale Tale sunt. Şi ale Tale ale Mele; şi M-am proslăvit întru dânşii.

Şi nu mai sunt în lume, iar aceştia în lume sunt şi Eu Ia Tine vin. Părinte Sfinte, păzeşte-i pe dânşii întru Numele Tău, în care Mi i-ai dat, ca să fie una precum şi Noi. Când eram cu ei în lume, Eu îi păzeam pe ei întru Numele Tău; pe care i-ai dat Mie i-am păzit. Şi nimeni dintru dânşii n-a pierit, fără numai fiul pierzării, ca să se împlinească Scriptura. Iar acum la Tine vin şi acestea grăiesc în lume, ca să aibă bucuria Mea deplin întru ei”. (Ioan 17, 1-13)

Evanghelia acestei duminici cuprinde rugăciunea pe care Iisus Mântuitorul a rostit-o ca un fel de încheiere a lucrării Sale pe pământ. Această rugăciune a Mântuitorului era un fel de raport ceresc. Cu această rugăciune, Mântuitorul Îşi încheia chemarea şi lucrarea Sa de învăţător: „Părinte Ceresc! – zicea Mântuitorul – am săvârşit lucrarea ce Mi-ai dat s-o fac. Luând chip de om şi umblând pe pământ timp de trei ani de zile, i-am învăţat pe oameni toate tainele mântuirii… Rămâne ca ei să primească şi să asculte învăţăturile Mele”…

Această rugăciune a fost pe urmă întregită şi cu cealaltă lucrare a Domnului: cu Jertfa ispăşirii. Sus, pe Crucea Golgotei, în clipele când Domnul Și-a dat duhul, s-a auzit raportul de încheiere a lucrării Mântuitorului: „Săvârşitu-s-a.” (Ioan 19, 30). Prin aceste cuvinte, Domnul zicea: „Părinte, am isprăvit şi chemarea Mea de ispăşitor al omenirii!… N-am fost în lume numai Învăţător, ci şi Ispăşitor de păcate… Am săvârşit şi Jertfa cea Mare a izbăvirii… Am luat asupra Mea păcatele oamenilor și le-am răstignit pe Crucea Golgotei; rămâne ca oamenii să primească Jertfa Mea, ca să fie biruitori asupra păcatelor, să se poată curăţi de păcate prin Sângele Meu şi să fie “una cu Noi”.

Ah, ce plin de fior şi de măreţie este raportul pe care Domnul Iisus îl spune în această evanghelie! În el se cuprinde mântuirea lumii, el cuprinde facerea a doua a lumii şi renaşterea ei prin Jertfa Golgotei.

Dar acest raport stă în faţa noastră şi cu o groaznică răspundere. Raportul stă în faţa noastră cu o întrebare deschisă: am primit noi învăţăturile Mântuitorului şi Jertfa Lui cea Sfântă?

Dragă cititorule! Raportul şi rugăciunea Mântuitorului din evanghelia de duminică stau cu o întrebare deschisă şi în faţa ta. Domnul „a săvârşit lucrarea ce I s-a dat” . Eu te întreb: Cum stai tu faţă de această lucrare? El ţi-a deschis şi ţie darul iertării păcatelor, prin scump Sângele Lui… Ai primit tu acest dar?

Domnul ne-a câştigat totul prin Jertfa Lui cea Sfântă. El ne îmbie cu un dar ce ne poate face „fiii lui Dumnezeu”. Este însă întrebarea: Am primit noi acest dar?

Viaţa şi traiul nostru arată că nu l-am primit. Lumea de azi e plină, mai tare ca oricând, de răutăţi, în sensul că n-am primit cu adevărat darul şi mântuirea ce ni le-a câştigat Mântuitorul cu scump Sângele Lui.

Raportul şi rugăciunea Mântuitorului din evanghelia acestei duminici este o teribilă mustrare pentru creştinătatea de azi. Domnul ne-a câstigat totul, dar noi n-am primit aproape nimic. Domnul ne îmbie cu darul şi puterea de a ne face fiii lui Dumnezeu (Ioan 1, 12), dar noi nu primim acest dar; de aceea suntem mai departe ca oricând de a fi „copii ai lui Dumnezeu” şi fraţi laolaltă. Rugăciunea Mântuitorului din evanghelia aceasta stă în faţa celor care stăruie în păcate şi fărădelegi cu o groaznică răspundere; stă cu răspunderea din cuvintele Lui: „Dacă n-aş fi venit şi nu le-aş fi vestit lor, n-ar avea păcat, dar acum răspuns nu au pentru păcatele lor”. Dacă Mântuitorul n-ar fi murit pentru noi şi nu ne-ar fi lăsat darurile mântuirii, am avea o scuză, o dezvinovăţire, pentru păcatele noastre. Dar El ne-a lăsat toate darurile; cei ce nu primesc aceste daruri nici un răspuns nu vor avea în ziua Judecăţii. Vai celor ce nu primesc darurile mântuirii aduse în lume de Scumpul nostru Mântuitor! O veşnicie întreagă vor plânge că n-au primit aceste daruri.

Citiţi cu luare-aminte această evanghelie, cu întregul capitol 17 de la Ioan. În ea se află toată tăria mântuirii noastre sufleteşti: „Şi aceasta este viaţa veşnică: să Te cunoască pe Tine, Unul adevăratul Dumnezeu, şi pe Care L-ai trimis, pe Iisus Hristos”. Începutul şi sfârşitul mântuirii noastre aceasta este: să cunoşti pe Dumnezeu şi pe Fiul Său cel Sfânt. „Dar cine nu cunoaşte pe Dumnezeu şi pe Iisus Hristos?” – vă veţi întreba dumneavoastră, miraţi… „Ce învăţătură nouă este aceasta, când şi pruncii o cunosc?”… Eu însă cutez a spune că oamenii nu-L cunosc cu adevărat pe Dumnezeu. Pe Dumnezeu Îl putem cunoaşte cu adevărat numai prin Iisus Hristos, „Care ne-a împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Lui” (Romani 5, 10) şi ne-a făcut fiii Lui. Cei mai mulţi oameni cunosc şi azi tot numai pe Dumnezeul din Vechiul Testament, Care pedepseşte şi poruncește să nu faci ceea şi ceea. Dar nu-L cunosc pe Dumnezeu prin Iisus Mântuitorul, Care a venit aducându-ne „dar şi putere să ne facem prin jertfa Lui fiii lui Dumnezeu” (Ioan 1, 12) şi să putem trăi o viaţă după voia Lui.

Evanghelia de faţă ne aduce o veste scumpă şi dulce: Iisus Se roagă pentru noi. El mijloceşte pentru noi şi mântuirea noastră. Pe Iisus Hristos trebuie să-L cunoaştem şi să-L primim ca pe Marele Mijlocitor dintre noi și Dumnezeu. „Căci Unul este Dumnezeu, Unul şi Mijlocitor între Dumnezeu şi oameni: Omul Iisus Hristos, Care pe Sine Însuşi S-a dat preţ de răscumpărare pentru toţi” (I Timotei 2, 5-6). „De va fi păcătuit cineva, avem Mijlocitor la Tatăl, pe Iisus Hristos, Care S-a dat pe Sine ispăşire pentru păcatele noastre” (I Ioan 2, 1). Taina vieţii celei adevărat creştineşti aceasta este: să-L primeşti pe Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă şi prin El să trăieşti o viaţă nouă, după voia Lui Dumnezeu, ca un copil iubit al Lui. În aceasta vrea Iisus să-l facă pe fiecare om „desăvârşit”, cum spune aici în evanghelie. Însă cei mai mulţi creştini n-au primit în chipul acesta pe Mântuitorul şi de aceea nu este putere creştinească în viaţa lor. Eu socot că şi viaţa poporului nostru este prea săracă în roadele faptelor de putere creştinească; şi asta, tocmai din pricină că Iisus Mântuitorul şi Mijlocitorul nu stă deajuns în mijlocul vieţii noastre sufleteşti.

Evanghelia de azi este un strigăt de osândă pentru cei care stăruie în necredinţă şi nepăsare de cele sufleteşti. Dar, pe de altă parte, ah, ce veste dulce ne aduce această evanghelie celor care trăim o viaţă cu Domnul! Ne aduce vestea cea scumpă că Domnul Se roagă şi mijloceşte pentru noi şi păcatele noastre. Domnul ne ajută să trăim în lume, dar să nu fim din lume. Să trăim în lume, dar nu în modele şi răutăţile lumii.

Creştinătatea cea mare trăieşte azi în păcatele şi modele acestei lumi. Vai, ce minciună mare este o astfel de creştinătate! Şi vai, cât de mulţi creştini trăiesc în această minciună! Ei îşi închipuie că pot ajunge în Canaan înainte de a ieşi din Egipt.

Evanghelia ne spune şi aici că toţi cei care „am ieşit din lume” vom fi urâţi şi prigoniţi. „Şi lumea i-a urât pe ei – zicea Iisus – pentru că ei nu sunt din lume” (Ioan 17, 14). Lumea şi oamenii cei lumeşti nu pot suferi pe cei care au ieşit „din lume”, din răutăţile şi păcatele lumii. Aşa a fost pe timpul Mântuitorului, aşa e şi azi şi aşa va fi până la sfârşitul veacurilor. Dar această ură şi prigoană a lumii nu poate absolut cu nimic să ne amărască sufletul şi dulceața pe care ne-o dă viaţa cea trăită cu Domnul. Dimpotrivă, avem plăcere în suferinţe şi prigoane pentru Hristos şi pentru sufletul nostru (II Corinteni 12, 10).

O, ce veste scumpă şi dulce ne aduce evanghelia aceasta, cu rugăciunea din capitolul 17 de la Ioan! Sfârşitul acestei rugăciuni ne spune că Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos Se roagă ca, Acolo unde este El, să putem ajunge şi noi: „Tată, vreau ca, Acolo unde sunt Eu, să fie, împreună cu Mine, şi aceia pe care Mi i-ai dat Tu, ca să vadă slava Mea, slavă pe care Mi-ai dat-o Tu, fiindcă Tu M-ai iubit mai înainte de a fi lumea” (Ioan 17 , 24). Ce veste minunată!

Rugăciune

Iisuse, prea dulcele nostru Mântuitor, prin Jertfa Ta şi rugăciunile Tale, învredniceşte-ne şi pe noi să dobândim locul cel minunat; să vedem slava Ta; să petrecem cu Tine şi să Te slăvim pe Tine în vecii vecilor. Amin.

Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an