Evanghelia duminicii a 10-a după Rusalii – Pr. Iosif Trifa

Cum să scăpăm de patimi şi păcate

În vremea aceea, s-a apropiat de Dânsul un om, îngenunchind înaintea Lui şi zicând: „Doamne, miluieşte pe fiul meu, că este lunatic şi rău pătimeşte; că de multe ori cade în foc şi de multe ori în apă. Şi l-am adus pe dânsul la ucenicii Tăi, şi n-au putut să-l vindece pe el”. Iar Iisus, răspunzând, a zis: „O, neam necredincios şi îndărătnic! Până când voi fi cu voi? Până când vă voi suferi pe voi? Aduceţi-l pe el la Mine”.

Şi l-a certat pe el Iisus şi a ieşit dracul dintr-însul, şi s-a tămăduit copilul, din ceasul acela. Atunci, apropiindu-se ucenicii către Iisus, au zis: „Pentru ce noi n-am putut să-l izgonim pe el?” Iar Iisus a zis lor: „Pentru necredinţa voastră; că amin grăiesc vouă: De veţi avea credinţă cât grăuntele de muştar şi veţi zice muntelui acestuia: Mută-te de aici acolo, se va muta şi nimic nu va fi vouă cu neputinţă. Dar acest neam nu iese fără numai cu rugăciune şi cu post.” (Matei 17, 14-21)

Un bolnav s-a apropiat de mine, astă-vară, într-un sat. Nu tuşea acest bolnav, nu şchiopăta şi nici un alt fel de beteşug n-avea în oasele lui. Purta însă în sufletul lui o boală grea: beţia!

Am încercat să mă las de beţie, domnule părinte, şi nu pot! mi se plângea omul. Am iscălit hotărârea în Lumina Satelor, am ţinut-o până la un loc, dar, după o vreme, şi mai cumplit m-am îmbătat. Ce să fac ca să mă pot scăpa de acest rău?…

Ca răspuns eu i-am deschis Noul Testament şi am citit împreună cu el evanghelia fiului îndrăcit, de mai sus, şi i-am arătat că patru lucruri ne spune această evanghelie:

Întâia dată ne spune că un copil avea „duh mut”, care îl chinuia şi „îl arunca în foc şi în apă”. A doua oară, că părinţii lui l-au adus la Iisus. A treia oară, că i-a fost mai rău când s-a apropiat Iisus de el şi, a patra oară, că s-a tămăduit deplin.

Vezi, omule! i-am zis bolnavului, şi tu trebuie să treci prin aceste patru stări, ca să te poţi mântui. Întâia dată trebuie să ne dăm seama că „duhul mut” din evanghelie sunt păcatele şi patimile cele rele cu ajutorul cărora diavolul se face stăpân peste voinţa omului ce le primeşte.

Şi tu eşti stăpânit de puterea „duhului mut” care, când te „cuprinde”, te aruncă în focul beţiilor şi în noroiul păcatelor.

„De la început, diavolul păcătuieşte” (I Ioan 3, 8); şi de câte ori păcătuim sau apucăm patimi rele (ca beţia, sudalma, mânia, desfrânarea etc.) diavolul prinde putere asupra noastră. Aceasta e starea cea dintâi şi din această stare ar trebui să fugim, trebuie să scăpăm; şi altă scăpare n-avem decât la Iisus, Mântuitorul nostru, Care a venit să nimicească lucrurile şi puterea diavolului. Ca şi copilul din evanghelie, aşa trebuie să ne apropiem şi noi cu bolile cele sufleteşti de Iisus, Mântuitorul şi tămăduitorul bolilor noastre cele sufleteşti şi trupești.

Doctorul şi izvorul tămăduirii noastre, a bolilor sufleteşti, este Iisus Mântuitorul. Fără de El noi nu putem face nimic. Însă cei mai mulţi nu se ştiu apropia aşa cum trebuie de acest Izvor şi de aceea îi auzim plângându-se: “Am încercat, dar nu pot… Mi am pus în gând să mă las de ceea şi ceea dar n-am putut…”. N-au putut, pentru că au încercat să facă acest lucru din puterile lor. Iar Domnul Iisus a spus apriat că fără El nu putem face nimic (Ioan 15, 5). Cei care spun că “nu pot” au luat hotărârea fără Hristos, iar o astfel de hotărâre n-are putere.

Să scapi de chinurile patimilor şi păcatelor înseamnă mai întâi să-ţi faci o legătură vie cu Mântuitorul şi să alergi în braţele Lui mântuitoare. Să scapi de patimi şi de năravuri urâte înseamnă să te hotărăşti la o viaţă nouă şi să primeşti un Stăpân nou: pe Mântuitorul Iisus Hristos şi să începi o viaţă nouă cu El. Peste această hotărâre se pogoară de sus darul, harul şi puterea Duhului Sfânt, Care face din tine “o făptură nouă”, un “om nou”, un “om duhovnicesc” care biruie firea cea păcătoasă şi patimile rele.

Semnul şi dovada că te apropii cu adevărat de Mântuitorul şi mântuirea ta sufletească trebuie să fie starea a treia prin care a trecut copilul din evanghelie, adică i s-a făcut mai rău. Mult l-a scuturat pe el diavolul, după ce s-a apropiat de Iisus. Când te apropii şi tu cu adevărat de Mântuitorul, ţi se face şi ţie “mai rău”, adică diavolul se vede în primejdie de a-şi pierde un credincios şi de aceea umblă cu toate meşteşugurile lui să nu te scape din prinsoarea lui.

Până când petreci în fărădelegi, diavolul şade mulţumit şi liniştit de felul traiului tău, dar îndată ce vrei să o rupi cu păcatul şi să te apropii cu adevărat de Iisus, “ţi se face şi ţie mai rău”, adică diavolul începe şi el a lucra.

Unul dintre cei care s-au hotărât împotriva păcatelor şi a intrat în Oastea Domnului îmi scrie: “Am ţinut hotărâre până la un loc, dar, de la o vreme, şi mai tare s-a aprins pofta băuturii în mine și m-am îmbătat şi mai rău”. Altul, de altă parte, mi se plânge: „De când m-am hotărât, nu mai am pace cu oamenii ăştia, că tot strigă după mine că-s pocăit, pentru că după biserică nu mă bag cu ei la cârciumă să beau”… Iată, aceasta e starea a treia: când omul se hotărăşte pentru Domnul şi se apropie de Dumnezeu, diavolul, pe de altă parte, pune foc mai mult în patimile omului şi scoate în calea lui fel de fel de batjocuri şi de „prieteni” care îl trag de mânecă să se dea iar la roată cu lumea, adică să se întoarcă din nou în mocirla din care a ieşit.

Dragă cititorule! Când satan te chinuie, după ce te-ai hotărât contra păcatelor Şi te-ai apropiat de Mântuitorul şi de mântuirea ta cea sufletească, să nu te sperii este cea din urmă zvârcolire a lui. Tu nu te teme! Stai drept ca un bun ostaş al lui Hristos în faţa meşteşugurilor lui, mai înaintează câţiva paşi în credinţă, în încredere, în alipire faţă de El şi ai câştigat lupta, trecând în starea a patra a fiului din evanghelie: tămăduirea şi mântuirea ta cea sufletească.

Acestea sunt cele patru stări şi trepte ale mântuirii noastre sufleteşti şi toţi cei care vor să intre cu adevărat în Oastea Domnului vor trece prin ele.

Rugăciune

Iisuse Mântuitorule, iată, ies şi eu în calea Ta ca fiul din evanghelie! Diavolul mă chinuieşte şi pe mine şi mă aruncă în focul şi apele ispitelor şi patimilor: Fie-Ți milă de mine, Doamne, căci rănile din suflet mă dor. Din pustiurile păcatului vin acum la Tine şi, ca un copil scăpat de moarte, vreau să mă ţin de Tine şi să trăiesc cu Tine. Ție Îţi dau aceste mâini şi picioare pe care le-ai dezlegat din lanţurile lui satan. Ție Îţi dau ochii, urechile, gura, gândurile, vorbele mele. Toată averea mea trupească şi sufletească o pun de acum în slujba Ta, Doamne, şi în ascultare de Tine!

Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea evangheliilor duminicilor de peste an