Despre cum trebuie să-L aflăm și să-L vestim pe Domnul
În vremea aceea, voia Iisus să meargă în Galileea şi a aflat pe Filip şi i-a zis lui: „ Vino după Mine”. A aflat Filip pe Natanael şi zice lui: „Am aflat pe Acela despre Care a scris Moise în Lege şi proorocii, pe Iisus, fiul lui Iosif, Care este din Nazaret”. Şi a zis Natanael lui: „Din Nazaret poate fi ceva bun?” Zice Filip lui: „ Vino şi vezi!”.
A văzut Iisus pe Natanael venind către Dânsul şi a zis pentru dânsul: „Iată cu adevărat israelitean întru care vicleşug nu este”. Zis-a Natanael Lui: „De unde mă cunoşti?” Răspuns-a Iisus şi i-a zis lui: „Mai nainte până a nu te chema pe tine Filip, fiind tu sub smochin, te-am văzut”. Răspuns-a Natanael şi I-a zis Lui: „Rabi, Tu eşti Fiul lui Dumnezeu; Tu eşti Împăratul lui Israel”. (Ioan 1, 43-49)
Doi oameni vedem în această evanghelie: pe Filip şi pe Natanael. Evanghelia ni-i arată cum stau faţă de Mântuitorul. În lumina aceasta, vom cerceta faptele şi vorbele lor. În lumina aceasta, trebuie să ne cercetăm şi pe noi înşine. Întreg rostul nostru de creştini stă într-o singură întrebare categorică, precisă: cum stai tu faţă de Iisus Mântuitorul?
Despre Filip ne spune Evanghelia că Îl aflase pe Mântuitorul. De bună seamă, Îl căutase mai întâi. Îl căutase în cercetarea Scripturilor, în profeţiile lui Moise şi ale proorocilor. Mântuitorul şi mântuirea se descoperă numai celor ce-L caută.
Filip Îl aflase cu adevărat pe Domnul. Dovada? Îl vestea şi altora. Simţea o lipsă, un îndemn sufletesc, o râvnă să vestească mântuirea şi altora.
Bucuria aflării Domnului îl duce pe Filip la Natanael cu vestea de bucurie: Am aflat pe Mesia! Am aflat pe Cel făgăduit de Moise şi Prooroci…
Dovada aflării Domnului este şi azi tot aceasta: vestirea Domnului şi râvna pentru Domnul. Un suflet care L-a aflat cu adevărat pe Domnul capătă îndată un fel de nevoie sufletească de a-L vesti şi altora.
Mulţi – chiar şi dintre cei învăţaţi – nu se pot împăca de fel cu Oastea Domnului, vestitoare a Domnului, cu ostaşi care vestesc şi ei – după puterile lor sufleteşti – pe Mântuitorul şi mântuirea. Ar pofti de la noi să fim ca orbul cel din Evanghelie, care nu ştia nici măcar cine l-a vindecat, nicidecum să-L vestească şi altora. Dar dovada puterii Oastei Domnului este – şi trebuie să fie – tocmai râvna pentru Domnul şi vestirea Lui. Dacă n-am avea această râvnă, ar fi un semn vădit că n-am aflat cu adevărat pe Domnul. Aflarea Mântuitorului face şi azi „Filipi”, care strigă pe toate drumurile: „Am aflat pe Domnul!”.
Oastea Domnului este şi ea – şi trebuie să fie – un „Filip” ce strigă în lume: „Am aflat pe Domnul!”… „Veniți la Domnul!” Fiecare ostaş trebuie să fie un mic „Filip” ce spune tuturor, pe tot locul: „Am aflat pe Domnul!”.
Însemnaţi-vă aici bine un lucru: Filip a adus pe Natanael la Domnul cu o predică foarte scurtă: „Am aflat pe Domnul!”. Numai cel ce L-a aflat cu adevărat pe Domnul poate aduce şi pe alţii la mântuire. Aducerea sufletelor la mântuire pleacă de la cuvintele: „L-am aflat pe Domnul!”.
Toate predicile şi chemările care nu pleacă de la cuvintele: „L-am aflat pe Domnul!” n-au nici o putere. Pot fi cât de învăţaţi cei care le spun, pot avea ranguri cât de mari, nu pot aduce la Domnul pe nimeni.
Natanael primeşte cu bucurie vestea Mântuitorului. Era şi el un cercetător al Scripturilor (câţi însă dintre „creştinii” de azi nici măcar n-au văzut Sf. Scriptură!). Filip a găsit un pământ bun, un pământ care stătea gata să-L primească pe Domnul. Dar băgaţi de seamă şi aici un lucru! Filip se încurcă cu predica. Mesia nu era profeţit ca fiul lui Iosif din Nazaret. Natanael observă greşeala, iar Filip îndată se corectează, zicând: Vino şi vezi!… Vino, Natanaele, şi vezi tu însuţi ce poate face acest „om”!… Vino şi auzi ce spune şi cum răscoleşte sufletul! Te va convinge nu atât predica mea, ci aceea ce vei auzi şi vei simţi.
Minunată lecţie şi pentru noi. Nu cu „dovezile” noastre să-i aducem la Domnul pe cei care nu-L cunosc, ci să-i apropiem ca să-i atragă El. Iisus Mântuitorul este un uriaş magnet sufletesc ce atrage cu putere pe toţi cei ce se apropie de El. Apropiaţi pe cei păcătoşi în sfera de atragere a acestui „magnet”, apropiaţi-vă în sfera aceasta de atragere şi veți vedea voi înşivă ce binecuvântări se revarsă în sufletul şi în viaţa voastră!
Natanael ascultă chemarea lui Filip. El pleacă îndată. El pleacă în grabă spre Domnul. O, ce lucru scump este să vezi un suflet alergând spre Domnul! O, ce lucru grozav este să vezi un suflet care nu vrea să se apropie de Domnul! Şi, o, ce lucru şi mai grozav este să vezi pe cineva împiedicând un suflet ce vrea să se apropie de Domnul!
Şi acum, să-l vedem pe Natanael în faţa Mântuitorului. Domnul îi spune că l-a văzut sub smochin mai înainte de a-l chema Filip. Şi pentru atât s-a convertit Natanael? Da. Pentru că, prin aceste cuvinte, Domnul intrase în tainele lui sufleteşti. Evanghelia nu ne spune ce făcea Natanael când Domnul l-a văzut sub smochin, iar cheia convertirii lui este tocmai întrebarea: ce a făcut Natanael sub smochin? Vechile Cazanii spun legenda că, pe timpul uciderii pruncilor de către Irod, pruncul Natanael ar fi fost şi el ascuns sub frunzele unui smochin şi atunci l-a văzut Domnul. Dar adevărul se pare a fi altul.
În Orient, smochinii cu umbra lor slujeau şi ca loc de retragere în rugăciune. Credincioşii se retrăgeau în grădină, în umbra smochinilor şi stăteau de vorbă cu Domnul prin rugăciune şi cercetarea Scripturilor. O astfel de retragere ar fi avut şi Natanael cel credincios. Va fi intrat în grădină, va fi încuiat uşa după el şi, sub umbra smochinului, îşi va fi mărturisit sufletul Domnului, rugându-se mai fierbinte ca oricând.
Şi, iată, Domnul cunoaşte acest lucru. „Te-am văzut sub smochin, Natanaele!… (Ioan 1, 48). Adu-ţi aminte de ziua aceea şi aceea!”
Natanael se vede dintr-o dată descoperit. Îşi vede dintr-o dată descoperită, în faţa Domnului, întreagă viaţa lui cea sufletească, cu toate tainele ei, cu toate luminile ei şi cu toate umbrele ei. El cade biruit şi convertit la picioarele Domnului.
Aşa s-a întâmplat şi cu femeia samarineancă. L-a cunoscut pe Domnul după ce i se spusese câţi bărbaţi a mai avut. Aşa s-a întâmplat şi cu Zaheu şi aşa se întâmplă şi azi cu cei care Îl caută şi-L află pe Domnul.
Puterea şi tăria Evangheliei tocmai în asta se arată. Ea cunoaşte tainele noastre cele sufleteşti; ea grăieşte tainelor noastre sufleteşti. Prin Evanghelie, prin darul Duhului Sfânt, Domnul străpunge inima noastră şi ne vorbeşte despre taine pe care numai noi şi El le ştim.
Întrebaţi pe ostaşii Domnului de ce au intrat în Oaste! Citiţi mărturisirile lor şi veţi afla că le-a căzut la inimă Cuvântul lui Dumnezeu, a atins corzile sufletului lor, le-a grăit parcă anume despre ei şi viaţa lor.
Un om îmi spunea că, citind cartea „Oglinda inimii omului”, şi-a văzut în ea lămurit întreagă viaţa lui cu toate luminile şi umbrele ei.
Astfel de suflete, după ce L-au aflat pe Domnul, se fac mărturisitorii şi vestitorii Lui. Îl vestesc pe Domnul în toate chipurile şi în tot locul. Cei necredincioși se miră de mărturisirile pe care le fac cei ce intră în Oastea Domnului. Ei s-ar ruşina să le facă. De ce? Pentru că nu L-au aflat pe Domnul. Mărturisirile celor din Oaste, mărturisirile celor credincioşi sunt strigarea lui Filip: „Am aflat pe Domnul!” Sunt mărturisirea lui Natanael: „Tu eşti Hristosul, Fiul lui Dumnezeu!” Sunt strigarea samarinencei: „Veniți să-L vedeți pe Domnul, Care mi-a spus întreg trecutul, Care cunoaşte toate tainele sufletului meu!”
Fratele meu, oricât de întunecoasă ar fi viaţa ta, trebuie să fi stat şi tu cândva sub un „smochin”, trebuie să fi avut o lacrimă, un suspin, un dor trezit după o viaţă mai curată. Află că Domnul ştie acest lucru. Domnul te-a văzut sub acest „smochin” și este gata să te primească în dragostea Lui. Vino la El!
Când europenii au intrat prin adâncul Africii şi au dat pentru prima dată zahăr copiilor negri, copiii au început a striga pe părinţii lor:
– Am gustat ceva minunat de tot!
– Şi cum era acel minunat? întrebară părinţii.
-Cam așa și așa, dar anume nu vă putem spune….Veniți și voi și gustați!
Scumpul meu frate! Eu am gustat din dulceaţa ce o dă Mântuitorul şi mântuirea. Anume însă n-aş putea spune ce gust minunat are această dulceaţă. Vino și gustă! Fratele meu, vino și vezi!
Preot Iosif Trifa, Tâlcuirea Evangheliilor duminicilor de peste an
