Ne spune această evanghelie cum va fi ziua Judecăţii. Mergeţi cu toţii la sfânta biserică şi ascultaţi cât de măreaţă şi cât de înfricoşată va fi ziua aceea. „Fiul omului”, adică Iisus, va veni atunci şi va şedea pe scaunul măririi, înconjurat de toţi îngerii cerului. Toate neamurile şi toate sufletele se vor aduna şi vor sta atunci înaintea judecăţii şi a dreptului Judecător.
Creştinilor! Să nu uitaţi că şi noi vom fi acolo. Ca mâine-poimâine vom intra în pământ, pentru ca să putrezească mai întâi oasele şi carnea noastră aşa precum şi grâul înainte de a răsări trebuie aruncat în pământ să se topească.
Când va sosi apoi ziua cea mare a învierii, un glas va pătrunde la noi în adâncul pământului şi va striga: „Sculaţi-vă, morţilor!”. Se va mişca atunci ţărâna noastră, se vor încheia din nou oasele noastre şi sufletul nostru cel nemuritor va intra în ele, ca să le scoată din pământ. Un alt glas vom auzi apoi strigând: „Veniţi acum la judecată!”. Şi va trebui să plecăm la Judecata cea din urmă. Creştinilor! La Judecata din urmă nu vom putea lua apărători şi nici cu bani nu vom putea strâmba cumpăna ei. Judecata din urmă va lămuri deplin toată viaţa, toate gândurile şi faptele noastre, aşa precum soarele şi lumina lămureşte întunericul din casă. Nimeni şi nimic nu ne va putea apăra în ziua aceea, decât faptele noastre cele bune. Să ducem dar cu noi în cealaltă lume cât mai multe fapte bune. Între acele fapte să fie şi milostivirea. Luaţi aminte, că despre aceasta va trebui să răspundem mai întâi în ziua Judecăţii. Ascultaţi în evanghelia de duminică cum îi mustră şi-i pedepseşte Iisus pe cei nemilostivi: „Gol am fost şi nu M-aţi îmbrăcat, flămând am fost şi nu Mi-aţi dat să mănânc, am însetat şi nu mi-aţi dat să beau, bolnav am fost şi nu m-aţi cercetat… duceţi-vă de la Mine, blestemaţilor, în focul cel veşnic”. Ascultaţi cum întreabă cei pedepsiţi: „Doamne, când Te-am văzut gol, flămând, bolnav şi nu Te-am ajutat?”. Iisus răspunde: „Amin zic vouă, întrucât nu aţi făcut aceasta unuia dintre aceşti fraţi mai mici ai Mei, nici Mie n-aţi făcut”. Cine sunt acei fraţi mai mici ai lui Hristos? Sunt văduvele și orfanii, sunt săracii, necăjiţii şi lipsiţii, sunt bolnavii cu sufletul şi cu trupul. Iată, pentru ei Hristos cere mila noastră, iubirea şi ajutorul nostru.
Creştinilor! Să nu uităm că şi noi vom fi pedepsiţi sau răsplătiţi cu vorbele: „Duceţi-vă de la Mine” sau „Veniţi la Mine”, aşa după cum purtările şi faptele noastre în această lume au fost bune sau rele.
Preot Iosif Trifa, «Lumina Satelor» anul 1922, nr. 6, pag. 3
