Nu vă atingeți de ce este necurat și vă voi primi (II Corinteni 6, 17). Voia lui Dumnezeu este sfințirea voastră (I Tesaloniceni 4, 3). Fiți sfinți, căci Eu sunt sfânt (I Petru 1, 16). Iar cine vrea să fie prieten cu lumea se face vrăjmaș cu Dumnezeu (Iacov 4, 4).
Acum duminică avem la rând evanghelia cu orbul de la Ierihon. Un biet cerşetor orb cerea milă la marginea unui drum din Ierihon. Glasul lui tânguitor răsuna până departe, cerând mila trecătorilor. Sărmanul! De ani de zile cerşeşte şi putrezeşte lângă un zid din oraşul Ierihon. Dar deodată un zgomot mare se face. Mulţime de oameni dau năvală din toate părţile. Bietul orb întreabă şi el ce s-a întâmplat, ce înseamnă această mişcare.
„Iată, pun în faţa voastră calea vieţii şi calea morţii, alegeţi!” (Ieremia 21, 8).
E cunoscută istoria cu Hercules, uriaşul din istoria grecilor care, în călătoria sa, ajunsese într-o zi la o răspântie unde calea se desfăcea în două părţi. La răspântie, de o parte şi de alta, stătea câte o femeie. Una, îmbrăcată în haine de desfătări uşoare, arăta cu mâna o cale netedă şi plăcută, plină cu vuiet de petreceri şi desfătare. De cealaltă parte stătea, în schimb, o femeie simplă, cu ramuri de finic în mână, iar îndărătul ei se vedea o cale îngustă şi plină de scaieţi şi bolovani. Hercules se opri. Nu ştia ce să facă; pe ce cale să apuce.
Proverbe 6, 16
Dumnezeu, Care este iubire, urăşte totuşi un singur lucru: păcatul. El, Care este chemare, respinge totuşi un singur lucru: păcatul. El, Care este iertare, condamnă totuşi un singur lucru: păcatul. Până când păcatul nu şi-a întipărit chipul lui scârbos peste fiinţa omului, ce minunat era omul! Omul, aşa cum a ieşit din mâinile minunate ale lui Dumnezeu!
Evanghelia de duminică se cheamă a celor zece leproşi. Ea ne spune că Iisus a tămăduit zece oameni care purtau o boală înfricoşată. Dar dintre aceşti zece tămăduiţi, numai unul şi-a adus aminte să-I mulţumească lui Hristos pentru darul tămăduirii.
„Ceilalţi unde sunt?”, a întrebat Iisus şi a mustrat pe aceia care uitaseră binefacerea.
Mântuirea este viaţă nouă, haină nouă. Domnul Iisus a venit în lume nu să-l îmbunătăţească pe om, ci să-i dea viaţă nouă. Firea omului a fost atât de stricată de păcate, încât nu mai era bună de nimic. Păcatul a stricat, a distrus totul… În noi nimic nu e bun, nimic nu e curat „tot capul e stricat şi toată inima suferă de moarte” (Isaia 1, 5). Chiar şi faptele noastre sunt o cârpă murdară (Isaia 64, 16).
A căuta să te mântuieşti singur e aceeaşi încercare zadarnică a lui Adam de a se acoperi cu frunze de smochin (Facere 3, 7). Materialul acesta nu ţine. E material rău stricat şi nu tine. De aceea a spus Mântuitorul: „Nimeni nu pune petic nou la haină veche”, [că] e un lucru zadarnic şi păgubitor; se rupe haina şi spărtura se face mai rea decât înainte” (Marcu 2, 21).
O haină veche, slabă şi putredă nu se poate repara. Peticul nu e de nici un folos. Or, firea noastră e tocmai această „haină” veche, putredă şi stricată… Nimic sănătos nu este în mine, în carnea mea; nu este drept (curat), nu este până la unul (Romani 7, 18; 3, 10). Dar Domnul Iisus a venit în lume să ne tămăduiască de boala păcatului, să ne dea o viaţă nouă, o haină nouă.
Numai sângele Lui curăţă de orice păcat (I Ioan 1, 7). Peticul ţine numai o vreme; haina nouă, totdeauna. Şi numai cu această „haină”, numai trăind şi având o viaţă nouă poţi intra la „cină”, în împărăţia lui Dumnezeu, unde nimic spurcat sau întinat nu poate intra.
A te mulţumi cu o viaţă de suprafaţă, cu o „haină” petecită, cu unele petice de fapte bune şi „obiceiuri” creştineşti, nu vei avea decât o pierdere. Căci într-o bună zi „peticele” se vor rupe şi vei rămâne şi fără haină, gol. Păcatul va pătrunde prin spărtura făcută a peticului şi-ţi va pustii cu totul încăperea sufletului. Dintr-un lucru rău va face altul şi mai rău; dintr-o viaţă rea, vei cădea într-alta şi mai rea. Deci nu peticire, ci înnoire. Nu petic, ci haină nouă. „Îmbrăcaţi-vă în omul cel nou, făcut după chipul lui Dumnezeu, de o neprihănire şi sfinţenie pe care o dă adevărul” (Efeseni 4, 24).
A te întoarce la Dumnezeu însemnează tocmai a-ţi da seama că eşti sărac, orb şi gol (Apocalipsa 3, 17), că eşti un fiu pierdut, cu haina zdrenţuită de păcat… care vine, prin căinţă adâncă, să primească din mâna Tatălui haina vieţii nouă, pregătită prin Jertfa Fiului Său pe Golgota.
Mântuirea e haină nouă, viaţă nouă. Numai cu această haină nouă „făcută” de Dumnezeu te poţi prezenta înaintea Lui. În astfel de haine sunt îmbrăcaţi credincioşii din ceata cea mare a celor răscumpăraţi, care cântă înaintea Tronului (Apocalipsa 7, 9 şi 14).
Vrei şi tu, scumpe frate tânăr, să primeşti o haină nouă?… Vino la Domnul, întoarce-te la Tatăl şi vei primi din mâna Lui o haină nouă, albă, sfinţită şi curată. „Cumpără” prin pocăinţă o haină albă, să te îmbraci (Apocalipsa 3, 18).
Un ţăran din com. Săsăuş, jud. Sibiu, a venit zilele trecute în librăria noastră, cumpărând o Biblie mare.
– Am rămas văduv cu cinci copii, ne spunea el. Pe unul îl căsătoresc acum şi m-am gândit că-i mai bine să-i dau ca dar şi o Biblie… Face mai mult decât câteva sute de lei pe care-i dau.
«Nu te abate nici la dreapta, nici la stânga. Şi fereşte-te de rău!» (Proverbe 4, 27)
Orice drum are două margini. Orice grupare are două extreme. Orice învăţătură poate avea cel puţin două interpretări. Ca o pasăre – două aripi. Chiar şi drumul cel mai drept, chiar şi gruparea cea mai unită, chiar şi învăţătura cea mai clară, pot avea dreaptă şi stângă. Dar Dumnezeu, Care este Unul, Care este Dragostea şi Care este Adevărul – nu vrea niciodată extreme. Urăşte extremele şi porunceşte să nu le urmăm niciodată.
Program de Crăciun realizat de adunarea Oastei Domnului din Galați, în ziua de Crăciun, 26 Decembrie 2021.
Parte din program, sceneta „Lupta mântuirii” (sceneta în versuri scrisă de sora Nuți Tiber, publicată în revista Cuvânt pentru suflet, nr. 99, noiembrie-decembrie 2021) a fost interpretată de preadolescenții adunării din Galați.
„Şi predica Ioan, zicând: «Pocăiţi-vă, căci s-a apropiat Împărăţia cerurilor»… Şi văzând pe mulţi dintre farisei şi din saduchei venind către el, a zis: «Pui de năpârci, unde veţi fugi de mânia cea viitoare?»… Iată, securea la rădăcina pomilor zace; faceţi dar roade vrednice de pocăinţă»” (Matei 3). Şi noroadele, înspăimântate, îl întrebau pe Ioan: „Ce trebuie sa facem?” (Luca 3, 10). Şi au venit şi nişte vameşi şi i-au zis lui: „Învăţătorule, ce trebuie să facem?” (Luca 3, 12). Şi îl întrebau şi ostaşii: „Ce trebuie să facem?” (Luca 3, 14). „Şi văzând Ioan pe Iisus venind către dânsul, a zis: „Iată Mielul lui Dumnezeu, Cel ce ridică păcatul lumii»” (Ioan 1, 29).
