Să băgăm de seamă ca nu cumva să cădem în credinţa greşită de a-l considera pe Satana atotputernic, de a-l crede cu mult mai puternic decât să ne putem măsura cu el. Este şi lucrul acesta o ispită a Satanei, pentru ca să trezească frică în noi. Satana n-are putere. El este un vrăjmaş bătut. Este un vrăjmaş pe care Mântuitorul l-a biruit şi i-a zdrobit puterea sus, pe Golgota. Puterea lui e îngrădită şi slăbită. El lucrează nu atât cu puterea, cât mai ales cu vicleşugul şi amăgirea.
De la sărbătoarea Bobotezei de atunci, eu păstrez o amintire sfâșietoare, care mi-a zdrobit inima. Și care, ori de câte ori îmi vine în minte și azi, îmi sângeră sufletul ca un păcat mare pe care nu mi-l mai pot ierta. Trebuie să mi-o mărturisesc aici. Iată ce s-a întâmplat.
Acum suntem însă la începutul anului 1935, la începutul timpului marilor cerneri, când, din cauza neașteptatei lovituri, prima impresie a fost pentru foarte mulți o mare zăpăceală.
Omul lui Dumnezeu zăcea cu mâinile legate și cu graiul acoperit.
Cea dintâi condiţie pe care o cere Dumnezeu unui împreună-lucrător cu El aceasta este: Fiţi sfinţi, căci Eu sunt Sfânt! – Traian Dorz
Chipul de mai sus arată întâmplarea lui Iosif din Biblie, când femeia lui Putifar (dregătorul lui Faraon) a voit să-l tragă în desfrânare, dar el a fugit de această ispită. Ca răzbunare, femeia l-a pârât pe Iosif cu învinuirea că el ar fi încercat să se apropie de ea. Iosif a fost aruncat în temniţă, dar a ieşit în cinste mare, ca cel dintâi sfetnic al lui Faraon. Despre acest Iosif spune Biblia aşa de frumos că „Domnul era cu Iosif şi oricâte făcea el, Domnul le sporea în mâinile lui… şi era Iosif frumos la faţă foarte“… (Citiţi pe larg în Biblie la Facere, cap. 39.)
Dacă în toată istoria omenirii a fost o singură persoană, Preasfânta Fecioară Maria, aptă să-L Întrupeze pe Fiul lui Dumnezeu, în toată istoria Bisericii Creștine a fost un singur om, părintele Iosif Trifa, apt să întrupeze Ideea lui Dumnezeu; Ideea aceasta concretizată în Lucrarea numită Oastea Domnului, prin care se va împlini acea mare profeție a ajungerii la o turmă și un Păstor…
O singură necurăţie este de-ajuns pentru a-l despărţi pe om de Dumnezeu Care nu poate locui în nimic necurat. – Traian Dorz
Solia cea scumpă a scumpului nostru Mântuitor
Domnul Iisus a venit în lume să strice lucrurile diavolului (I Ioan 3, 8). Între aceste lucruri ce trebuia stricate, era şi frica. Pentru că şi frica este un lucru al lui Satana. Prin frică, Satana fură credinţa şi încrederea omului în Dumnezeu. Şi, pe urmă, îl duce şi la lepădarea de Dumnezeu.
Slăvit să fie Domnul că, în sfârșit, prin ajutorul Său, am ajuns astăzi și la acest popas. S-a scris mult și se va scrie în viitor și mai mult despre această mișcare, despre acest curent evanghelic născut în Biserica și-n țara noastră, într-un chip atât de minunat, de nou și de original. Și care, de la început, și-a luat numele biblic și predestinat de Oastea Domnului.
E timpul când oamenii îşi urează „An nou fericit” şi trec cu veselie dintr-un an într-altul. Eu însă, dragă cititorule – ori te vei supăra, ori ba –, îţi voi aduce aminte de moarte… îţi voi aduce aminte că viaţa ta şi a mea s-a mai scurtat cu un an; îţi voi aduce aminte că în faţa ta şi a mea stau crucea şi mormântul cu semnul întrebării: „Când?”… şi cu răspunsul că „Nu ştim ziua şi ceasul” când vom pleca din această lume.
