Un credincios care nu apără Adevărul pe care îl predică prin purtările lui cinstite, care nu-l apără prin viaţa lui curată, care nu-l apără prin curajul său, prin înţelepciunea sa, prin cumpătarea, blândeţea, dărnicia, răbdarea, evlavia şi statornicia sa, — acela nu este născut din Adevăr şi nu este născut din Dumnezeu. – Traian Dorz
Cum se împacă?
Ceea ce Sfântul Pavel avea atunci de mustrat la credincioşii din Corint este astăzi nespus mai mult de mustrat la noi. Şi ceea ce era de mirat cum se împacă la ei este mai de mirat cum se poate împăca la noi, după atâta propovăduire a Evangheliei şi după atâtea secole de creştinism.
Numai dreptarul învăţăturii sănătoase al adevărului lui Hristos şi măsura echilibrată a simţămintelor stăpânite de ascultarea lui Hristos, numai ele pot rezolva bine şi definitiv toate problemele relaţiilor dintre oameni, la orice nivel s-ar pune între ei aceste probleme. – Traian Dorz
Psalmul 44, versetul 22
Aceasta este vina noastră, marea noastră vină, şi acesta este adevărul, slăvitul adevăr, despre toată vinovăţia de care sunt acuzaţi cei credincioşi totdeauna, atât noi, astăzi, cât şi înaintaşii noştri, ieri (Romani 8, 36; 2 Corinteni 4, 11) şi la fel şi urmaşii noştri, mâine: din pricina Domnului suferim!
Astfel, cu nr. 5, din 26 ianuarie 1936, apăru primul număr din foaia “Tineretul Oastei”, ca supliment la “Iisus Biruitorul”, în patru pagini.
Pe prima pagină, Părintele Iosif scria, printre altele:
“Slăvit să fie Domnul! Iată, înfloresc și se coc mereu roadele de la Oastea Domnului. O biruință a Domnului sunt și tinerii noștri voluntari, tineretul Oastei… Ceata lor și freamătul lor au crescut an de an… Acest freamăt își căuta o ieșire… Iată acum avem un modest început, o foaie a tineretului Oastei…
Psalmul 44, versetul 6
La multe nenorociri îi duce pe bieţii oameni încrederea oarbă în lucrurile pe care le au numai pentru o vreme, dar pe care ei le cred statornice şi nebiruite. La câte păcate şi la ce nebunii îl duce pe om îngâmfarea şi neştiinţa tinereţii, în care se încrede, cu trufie şi cu prostie, prea mult. La câte nedreptăţi şi cruzimi îl duce pe om încrederea îngâmfată a scaunului său înalt, a gradului, a funcţiei lui, a acestui tron pe care i se pare că va sta veşnic.
Cel care înlesneşte în vreun fel lucrarea celui ce aduce un alt fel de evanghelie, un alt duh şi răspândeşte o altă învăţătură, — acela îl încurajează pe dezbinător, îl ajută pe tulburător, îi deschide uşa de la staul lupului, care vine numai să fure, să junghie şi să prăpădească şi se face părtaş păcatelor acestuia, purtând şi el acelaşi blestem veşnic de la Dumnezeu. – Traian Dorz
Un cuvânt adevărat
Cuvântul este darul cel mai mare pe care îl are o făptură omenească. Darul de a putea vorbi, de a-și putea exprima simțămintele prin cuvinte grăite şi înțelese este un bun de un preţ nespus de mare, este o binecuvântare sfântă pe care Domnul Dumnezeu n-a dat-o decât omului. Nici o altă făptură a lui Dumnezeu nu are acest dar atât de nobil şi de ales, ca omul. De aceea, în înțeles duhovnicesc, omul nu este o făptură de origine pământească, ci de origine divină.
Atunci când credința scade, îngrijorarea crește! – gen. Maricel D. Popa
Era 20 ianuarie când am ajuns la Sibiu. L-am găsit pe fratele Marini, într‑adevăr, foarte grav.
Dar abia am ajuns lângă el, până am şi aflat o altă veste dureroasă: mama lui, Ana, de la Săsciori, trecuse la Domnul…