Meditații

Un frate mai nou, care începuse frumos și hotărât viața lui cea nouă cu Domnul, întâlni odată pe un alt frate mai bătrân și se opri să îl roage ceva:
– Ce-ai, frate, de ești atât de trist? îl întrebă cel bătrân.
– Sunt tare amărât frate, răspunse cel tânăr. Îndată ce am început viața mea cea nouă, cu Domnul, au început să vină necazurile asupra mea. Tot felul de ispite, tot felul de ocări, tot felul de învinuiri nedrepte. Iar eu nu pot să le rabd, nu pot să le port, mă răzbun, mă împotrivesc, mă apăr cu tot felul de vorbe aspre și grele. Nu știu cum să fac, frate, să pot avea răbdare, mai multă răbdare, mai îndelungă răbdare…

Numai dragostea vede totul frumos. Numai dragostea nu găseşte nici un cusur. Numai fiinţei preaiubite îi găseşti doar virtuţi şi nici un defect. Doar neprihănire şi nici o vină. Doar roade frumoase şi dulci şi nici una uscată şi amară.

Ce frumoasă eşti, iubito, ce frumoasă eşti!… Asta arată că tot ce are în mijloc iubirea este frumos. Şi înainte şi după.

Iubirea adevărată îşi trimite razele ei spre sufletul nostru şi înainte de a răsări şi după ce a apus.

Fiinţa iubită, casa iubită, patria iubită, ne apar totdeauna frumoase, cele mai frumoase dintre toate. Şi când ne apropiem de ele, şi când ne depărtăm.

Ioan Botezătorul n-a fost numai un propovăduitor al voii lui Dumnezeu, ci a fost un martor al Lui! Un martor al lui Dumnezeu înaintea oamenilor, adeverind drep­tatea şi bunătatea lui Dumnezeu.

În Ziua Judecăţii el va fi martorul lui Dumnezeu împotriva oamenilor care n-au primit această mărturie trimisă prin el. La fel au fost şi la fel vor fi sfinţii apostoli ai Martorului Celui Credincios şi Adevărat, adică ai lui Iisus Hristos Domnul nostru.

Şi la fel au fost şi la fel vor fi până la sfârşitul veacurilor, martori, toţi cei trimişi de Dumnezeu la oameni pentru a le mărturisi voia Lui, pentru a le aduce aminte de poruncile Sale, pentru a le întoarce inimile spre El.

Ei au primit solia cea grea a mărturiei lui Hristos, a mărtu­riei Luminii, a mărturiei că Iisus Hristos este Dumnezeu Adev­ărat, exteriorizat din Dumnezeu, nu creat, de o Fiinţă cu Tatăl, Unul şi Una cu El…

Domnul nostru Iisus Hristos, înainte de începutul din cartea Genezei, ERA…
El era dinainte de Început, pentru că ERA fără Început.
Era cu Dumnezeu, fiindcă era Dumnezeu.

Înainte de tot ceea ce este spirit sau materie, adică înainte de ceruri şi de pământ.

Domnul nostru Iisus Hristos, Întrupat la plinirea vremii sub forma firii omeneşti pentru mântuirea creaturilor Sale, ERA…
Înainte de a fi Timpul, când era numai Veşnicia, EL ERA.

Căci Timpul, adică vremurile, a început odată cu creaţiunea văzută şi va sfârși odata cu ea.
El este dinainte de Timp şi va rămâne după el.
Prin Hristos au fost făcute şi Spiritul, şi Materia, şi Timpul. Şi toate acestea se ţin prin Hristos.

În timpul unui război, o ceată de ostași călări se oprise în fața unei casuțe și-i spuse bătrânului care locuia acolo:

– Vino să ne duci la un câmp cu orz, să tăiem pentru hrana cailor armatei.

Era noapte. Bătrânul s-a dus, au trecut pe lângă multe holde cu orz, dar nu s-a oprit la niciuna. Când au ajuns departe, lângă o holdă frumoasă, s-a oprit și a zis comandantului:

– Iată orzul! Tăiați de aici.

– Dar bine, i-a zis comandantul, am trecut pe lângă atâtea holde de orz mai apropiate, de ce nu ne-ai oprit acolo? De ce ne-ai adus tocmai până aici, așa departe?

– Acesta este orzul meu, a zis bătrânul cinstit. Celelalte nu erau ale mele…

Să nu uităm niciodată amintirile noastre, căci amintirile sunt un tezaur din care ne putem îmbogăți mereu. Amintirile noastre sunt paşii noştri grei spre Lumină. Sunt experienţele noastre dureroase către Adevăr… Sunt investiţiile noastre scumpe către Iubire… În fiecare avem un geamăt. În fiecare avem sudoare şi lacrimi. În fiecare, speranţe şi jertfe însângerate. Și la noi, toate acestea au avut un scop: aflarea lui Hristos. Și au avut o justificare: aflarea lui Hristos. Şi au avut o despăgubire: aflarea lui Hristos (Filip. 3, 7-11).

Te lauzi cu Biserica ta, cu credinţa ta cea ortodoxă? Foarte bine. Şi eu mă laud cu ele: sunt averea noastră cea mai scumpă…
Dar ne vom pierde mântuirea și tu și eu dacă nu lucrăm veghetori cu această avere, având un cuget mereu curat şi treaz.
Eşti tatăl unei familii, eşti primarul unui sat, eşti învăţătorul unei şcoli,
eşti preotul şi păstorul unor suflete și a unei biserici? Atunci simte-ţi, dragul meu, toată datoria şi marea răspundere a conștiinței tale!
Lucrează în aşa fel încât să poţi da totdeauna o bună socoteală lui Dumnezeu și oamenilor.
Eu te întreb, dragul meu: de câte ori te-ai cutremurat tu în faţa acestei mari răspunderi?

Pentru cine privește din afară, toate sunt la fel. Între fecioare nu vede nicio deosebire, între biserici la fel, între adunări așijderea. Nu este una, este cealaltă, nu se poate aici, el merge la alta. E asta între spini? Fie, el se duce la cea care nu-i. E asta prigonită? Fuge și se înghesuie la cea care este permisă. E asta alungată? O lasă și se alipește de cea care este plăcută acum. E asta săracă și nu-l poate plăti? E smerită și nu îl poate înălța? E străină, e fără relații și nu-i poate promite nimic? Atunci ce folos are el de ea? Și rând pe rând mireasa lui rămâne tot între spini, tot smerită, tot săracă, numai cu Hristos, mirele ei. El care știe că din dragoste pentru El, ea este așa printre celelalte. Și rămâne fericită după oricâte părăsiri numai cu Domnul ei.

Dar în privința rugăciunii toți sunt la fel, căci rugăciunea este mijlocul prin care se primește Duhul Sfânt. Rugăciunea este mijlocul prin care se primește înțelepciunea. Prin ea se primește sănătatea și iertarea. Prin ea se primesc copiii binecuvântați. Prin rugăciune se primește și se oprește ploaia. Prin ea se sting flăcările focului. Prin rugăciune se înlătură mânia și urgia pedepsei. Prin rugăciune se pot face minuni. Prin rugăciune se pot învia morții. Prin rugăciune se poate căpăta orice.

Leapădă ochii cei vechi și deschide-ți alți ochi, ochii cei noi pentru care ce vei vedea va fi totdeauna și totul sfânt. Leapădă urechile vechi și ascultă cu auzul cel nou, altfel nu vei putea desluși nimic. Leapădă-ți înțelegerea veche, o altă înțelegere să ai pentru cele ce ți se vor dezvălui, altfel totul ți se va părea nebunie (1 Corinteni 1, 23). Și cine nu înțelege așa, mai bine să nu înțeleagă nimic pentru că lucrurile Domnului sunt sfinte și cine se apropie de El trebuie să se apropie cu frică și cu evlavie.