Imaginea de alături arată o întâmplare pe care o cunoaştem încă din pruncie, de când umblam la şcoală. E întâmplarea cu Noe când s-a îmbătat. Despre Noe ne spune Biblia că, după ce a scăpat de potop şi a ieşit din corabie, „s-a făcut lucrător de pământ şi a sădit vie”. Scăpat din potop şi împăcat cu Dumnezeu, Noe şi feciorii lui trăiau în pace şi fericire. Dar într-o zi ce s-a întâmplat? „Şi a băut Noe din vin şi s-a îmbătat”, ne spune Biblia. Şi din această beţie ce a ieşit? Ham a râs de goliciunea tatălui său şi pentru asta Noe l-a blestemat, zicând: „Blestemat să fie Ham, pruncul meu , şi să fie slugă fraţilor săi”. (Citiţi pe larg în Biblie, la Facere 9, 20-28)
Când eram la şcoală, dascălul stăruia asupra greşelii lui Ham care a râs de tatăl său. Toată lecţia dascălului se descărca în capul bietului Ham, iar despre beţia lui Noe nimic rău nu se pomenea. Greşeala lui Ham a fost mare, aceasta e adevărat. Dar nici greşeala lui Noe n-a fost mai mică. Izvorul greşelii lui Ham e a se căuta tocmai în vorbele: „şi s-a îmbătat Noe”; pentru că, de nu se îmbăta Noe, nici Ham nu păcătuia. Îndată ce s-a îmbătat Noe, ca dintr-un izvor au început a curge greşelile şi păcatele. Ham a început a râde, iar Noe a început a… blestema.
Auzi tu, dragă cititorule… Noe blestemă. Blestemă Noe? De necrezut. Noe, alesul Domnului, s-a apucat să blesteme. Noe, pe care Dumnezeu l-a făcut un al doilea Adam al omenirii, a ajuns să blesteme. Noe, cel scăpat din potop, Noe, cel care s-a rugat atât de frumos când a ieşit din corabia mântuirii, s-a apucat să blesteme? Da, da! Noe blestemă; şi blestemul a ieşit din beţia lui.
Dar urmările beţiei lui Noe nu se opresc numai aici. Căci ce ne spune Biblia mai departe? Blestemul lui Noe l-a făcut pe Ham „slugă fraţilor săi” şi cu asta s-a spart iubirea şi dragostea dintre fraţi. S-a spart pacea şi buna înţelegere din casa şi familia lui Noe. S-a iscat duşmănie între „slugă” şi „stăpân”; şi această duşmănie a trecut apoi în toată omenirea, pentru că Biblia spune că urmaşii lui Noe „s-au împărţit peste tot pământul” şi „din neamurile feciorilor lui Noe s-au împărţit hotarele neamurilor pe pământ” (Facere 9, 15 şi 10, 5). Blestemul izvorât din beţia lui Noe a rămas până azi: pofta popoarelor de a se stăpâni şi asupri unele pe altele. Iată, vedeţi, Noe s-a îmbătat o singură dată şi urmările cele rele ale beţiei lui au rămas până azi.
Din beţie izvorăsc şi azi, ca dintr-un izvor spurcat, tot felul de fărădelegi şi păcate: desfrânări, bătăi, omoruri, sudălmi, mânii etc. Câte blesteme nu se fac şi azi din pricina beţiei: blestemă prunc pe tată şi tată pe prunc, soţ pe soţie etc. Beţia sparge şi azi pacea şi buna înţelegere din casele oamenilor. N-are dracul nici o altă slugă atât de harnică şi credincioasă ca băutura şi beţia, cu ajutorul cărora bogată roadă culege pentru împărăţia iadului.
Mântuitorul Iisus Hristos a zis: „Nu vă temeţi de cei ce omoară trupul, iar sufletul nu-l pot ucide, ci mai ales vă temeţi de cel ce poate să omoare şi sufletul şi să-l arunce în iad” (Matei 10, 28). Un astfel de duşman, care omoară şi trupul, şi sufletul omului, e alcoolul, băutura, beţia.
O poveste despre Noe
După ce a scăpat Noe din potop şi a ieşit din corabie, a început a lucra pământul. Umblând şi lucrând încoace şi încolo, îi veni în minte să sădească şi vie. Dar via nu se prindea şi lui Noe îi era necaz. Atunci, iacă vine dracul şi îl îmbie pe Noe să-l bage şi pe el ortac la lucru, că el ştie ceva de care via se prinde. Noe se învoi şi rămase ca agoniseala s-o împartă în două, după dreptate. Atunci necuratul luă sânge de leu, de porc şi de maimuţă şi stropi butucii viei şi via îndată se prinse şi aduse rod. La cules, necuratul şi-a luat partea sa cu prisosinţă. Şi cu toate că Noe a murit de mult, dracul îşi ţine şi acum partea sa întreagă (ba, parcă, a mai luat şi din a lui Noe). Şi de când a uns necuratul butucii viei cu cele trei feluri de sânge, aşa a rămas până azi, că băutura îl face mai întâi pe om curajos ca un leu, mai apoi porc ce se tăvăleşte în noroi şi pe urmă maimuţă de care râd şi pruncii şi râde uliţa satului când beatul iese din crâşmă şi începe a „măsura” calea spre casă.
Preot Iosif Trifa, Citiri şi tâlcuiri din Biblie
