Imaginea de mai sus ni-l arată pe profetul Ieremia plângând pustiirea Ierusalimului. „Şi a fost, după ce s-a robit Israelul şi Ierusalimul s-a pustiit, şezut-a Ieremia şi plângând a plâns.“ (Aceste plângeri sunt scrise în Biblie în cartea „Plângerile lui Ieremia“.)
Pentru păcate, ne spune Biblia că i-a pedepsit Dumnezeu pe israeliţi cu robie şi pe Ierusalim cu pustiire. Grozavă pedeapsă, ne spune Ieremia că a trimis Dumnezeu asupra israeliţilor duşi în robia Babilonului. Unii au pierit de sabia duşmanilor, iar alţii de foame. „Şi cei ucişi de sabie erau mai norociţi decât cei omorâţi de foame, căci aceştia piereau încetul cu încetul, străpunşi de lipsa roadelor câmpului“ (Plângeri 4, 9). „Tot poporul era căutându-şi pâinea suspinând“ (Plângeri 1, 11). „…Cerut-au copiii pâine şi nu era cine să le-o dea“ (Plângeri 4, 4). „…Cumpărat-am lemnele noastre şi apa cu bani am plătit-o“. „…Ne aducem pâine cu preţul vieţii“ (Plângeri 5, 4, 9).
În mijlocul acestei pedepse s-a sculat Ieremia şi a chemat poporul la căinţă, la întoarcere către Dumnezeu, zicând: „Vai nouă, căci am păcătuit, de aceea bolnavă este inima noastră şi ochii noştri s-au întunecat“ (Plângeri 5, 16-17). „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să înălţăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: păcătuit-am, păcătuit-am şi nu ne-am întors“ (Plângeri 3, 40-42).
Aceasta este istoria plângerilor lui Ieremia şi aceste plângeri sunt cu învăţătură şi pentru noi: şi pentru mine, şi pentru tine, cititorule. Ieremia plângea pustiirea Ierusalimului şi robia Babilonului. Dar şi tu, cititorule, ai o robie a Babilonului şi un Ierusalim pustiit. Păcatul te-a băgat în robie şi păcatul ţi-a stricat Ierusalimul tău cel sufletesc. Tu trebuie să simţi robia în care te-a băgat păcatul şi pustiirea ce a făcut-o păcatul în cetatea sufletului tău. Acesta este începutul mântuirii tale, cititorule, să-ţi cunoşti starea ta cea păcătoasă şi, cunoscând‑o, să-ţi pleci capul în jos şi să-ţi stropeşti păcatele cu lacrimile părerii de rău. Aceasta este căinţa şi această căinţă trebuie să însoţească şi să întărească rugăciunile tale. Această căinţă te duce mai departe pe calea cea bună, să-ţi mărturiseşti păcatele.
Dar plângerile lui Ieremia sunt cu învăţătură nu numai pentru mine şi pentru tine, ci şi pentru popoare întregi, pentru omenirea întreagă. Pentru înmulţirea fărădelegilor şi oamenii de acum au ajuns ca odinioară israeliţii, într-o robie babilonică în care „ne câştigăm pâinea suspinând“, „cumpărăm apa şi lemnele“ cu bani scumpi şi luptăm cu fel de fel de greutăţi şi necazuri. Acum ar fi vremea şi ne cheamă vremea să facem şi noi ceea ce fac Ieremia şi fiicele Sionului în chipul de mai sus: să ne plecăm capul, să plângem pentru păcatele noastre şi să ne întoarcem la Domnul.
O, cum se potrivesc proorociile lui Ieremia la vremurile şi oamenii de acum! Sunt parcă anumit scrise pentru noi şi vremile noastre.
Deschid şi citesc la Ieremia 2, 9-13: „Aşa zice Domnul: «Mă voi judeca cu voi şi cu copiii voştri pentru că aţi pângărit pământul Meu şi moştenirea aţi pus‑o întru urâciune»“…
Deschid şi citesc la capitolul 9, versetele 1-9: „«toţi sunt nişte preacurvari, au limbă mincinoasă şi merg din răutate în răutate… Se înşeală frate pe frate şi tot prietenul umblă cu vicleşug… Se înşeală unii pe alţii, îşi deprind limba să mintă şi se trudesc să facă rău… Camătă peste camătă şi vicleşug peste vicleşug… Şi să nu-i pedepsesc Eu pentru aceste lucruri?» zice Domnul“… „De la cel mic până la cel mare sunt lacomi de câştig, de la prooroc până la preot toţi înşeală“ (Ieremia 6, 13). „Copiii Mei, zice Domnul, M-au părăsit, se dedau la preacurvie. Ca nişte cai bine hrăniţi aleargă încoace şi încolo, fiecare nechează după femeia aproapelui său… Să nu pedepsesc Eu aceste lucruri?“… (Ieremia 5, 7-9).
Oare nu sunt oamenii de azi în această proorocie?
Pentru păcate i-a pedepsit Dumnezeu pe israeliţi şi tot aşa ne pedepseşte şi pe noi. „Aşa zice Domnul: «Iată, Eu chem toate neamurile pământului… şi voi grăi către ele cu judecată pentru răutatea lor, căci M‑au părăsit pe Mine… şi s-au închinat idolilor»“ (Ieremia 1, 15-16). Această pedeapsă ne-a ajuns şi pe noi. Ca şi oarecând israeliţii, ajunserăm şi noi într-un Babilon de necazuri şi greutăţi ce nu se mai gată. Noi însă nu ne căim, nu ne întoarcem. Israeliţii au plâns cu amar; noi însă ne vedem înainte de păcate. De aceea parcă ne urmăreşte proorocia: „Ascultă, pământule, iată, Eu aduc peste aceşti oameni rele din care nu vor mai putea ieşi“ (Ieremia 11, 11).
În mijlocul pedepsei, s-a sculat oarecând Ieremia şi, împreună cu poporul, a plâns pe ruinele Ierusalimului, zicând: „Vai nouă, căci am păcătuit, de aceea bolnavă este inima noastră şi ochii noştri s-au întunecat“ (Plângeri 5, 16-17). Aşa să facem şi noi. „Aşa zice Domnul: «Staţi la drumuri şi întrebaţi de cărările Domnului cele veşnice şi vedeţi care este calea cea bună; mergeţi pe ea şi veţi afla odihnă sufletelor voastre“ (Ieremia 6, 16). Ascultând această chemare, să strigăm şi noi cu Ieremia: „Să căutăm căile noastre, să le cercetăm şi să ne întoarcem la Domnul. Să înălţăm inimile noastre spre Dumnezeu, zicând: Păcătuit-am, păcătuit-am şi nu ne‑am întors“ (Plângeri 3, 40-42). Dar oamenii de azi, în loc de căinţă, tot mai afund se cufundă în păcate, de aceea Babilonul necazurilor tot mai mare şi mai mare se face.
Tatăl lui Alexandru Macedon
Filip, tatăl lui Alexandru Macedon, îl învăţase pe servitorul lui să i se adreseze în fiecare dimineaţă cu vorbele: „Adă-ţi aminte că vei muri“. De asemenea şi seara, servitorul trebuia să-l întrebe: „Domnul meu, adusu-ţi-ai aminte că vei muri?“
Iată un lucru care ne-ar putea fi de învăţătură şi nouă creştinilor, căci cei mai mulţi oameni aşa trăiesc, ca şi când n-ar mai muri niciodată! Noi ne aducem aminte de moarte numai când boala ne doboară la pat şi abia mai răsuflăm sub greutatea ei. „Adă-ţi aminte de moarte şi în veac nu vei păcătui“, zice un Sfânt Părinte.
Preot Iosif Trifa, Citiri şi tâlcuiri din Biblie
