Când corabia a fost gata, „Domnul Dumnezeu a zis către Noe: «Noe, intră în corabie, tu şi toată casa ta (Facere 7, 1) şi din toate dobitoacele, şi din toate fiarele, şi din toate păsările, din orice făptură şi din toate vietăţile ce se târăsc pe pământ, câte două să iei în corabie, parte bărbătească şi parte femeiască să fie» (Facere 6, 19-20). Şi a intrat Noe în corabie cu fiii săi, cu nevastă-sa şi cu nurorile sale. Şi din toate dobitoacele curate şi necurate, din păsări şi din tot ce se târăşte pe pământ au intrat în corabia lui Noe, două câte două, parte bărbătească şi parte femeiască, precum poruncise lui Domnul Dumnezeu“ (Facere 7, 7-9).
O, ce înţeles adânc este în această istorie despre intrarea lui Noe în corabie! Am amintit mai înainte că corabia lui Noe a preînchipuit pe Iisus Mântuitorul şi Jertfa Lui cea Sfântă. O, ce dar mare este nouă Jertfa Mântuitorului! Ea este corabia mântuirii noastre sufleteşti. Dar această „corabie“ pentru noi nu valorează nimic dacă nu intrăm în ea, dacă nu ne folosim de ea. Corabia lui Noe n-ar fi valorat nimic pentru el, dacă n-ar fi intrat în ea.
„Noe, intră în corabie, tu şi toată casa ta!“… Acesta a fost cuvântul de mântuire şi chemarea de mântuire ce i s-a dat lui Noe.
Aceasta este şi azi chemarea noastră de mântuire. Evangheliile sunt pline de cei chemaţi să intre la mântuire. O evanghelie ne spune de cei chemaţi să intre la cina cea mare (Luca 14, 16-20). O alta ne spune de zece fecioare, chemate să între cu Mirele la ospăţ (Matei 25). Sunt şi acestea tot atâtea chemări după care s-a închis uşa ca la corabia lui Noe.
O, binecuvântată Carte a lui Dumnezeu, care eşti Biblia, Sf. Scriptură! Cum se potrivesc învăţăturile tale! Cele scrise în cartea Ta despre timpul potopului, cu mii de ani înainte de venirea lui Hristos, iată sunt o oglindă a Evangheliei.
Noe! Intră în corabie, tu şi toată casa ta… este aceasta o strigare ce a strigat nu numai pe Noe, ci ea ne strigă şi pe noi, pe mine şi pe tine, dragă cititorule. Domnul ne cheamă să intrăm în corabia mântuirii sufleteşti pe care ne-a câştigat-o cu scump Sângele Său. Domnul ne cheamă să-L primim pe El şi Jertfa Lui cea sfântă. Uşa acestei „corăbii“ este Iisus Mântuitorul, căci El a zis: „Eu sunt Uşa… Prin Mine de va intra cineva, se va mântui“ (Ioan 10, 9). Aceasta este Uşa, aceasta este singura Uşă prin care putem scăpa şi intra înăuntru, în corabia mântuirii.
Lumea aceasta este plină de valurile ispitelor… este plină de păcate şi de plata păcatului care este moartea (Romani 6, 23)… este plină de stricăciune şi de pieire sufletească. O uşă de scăpare stă larg deschisă în faţa acestui potop de pieire sufletească. E uşa mântuirii noastre prin Domnul şi Mântuitorul nostru Iisus Hristos. Intră, dragă cititorule, prin această Uşă, în corabia mântuirii sufletești. Intră tu şi toată casa ta! Mântuieşte-te pe tine şi pe alţii! Intră îndată în corabia mântuirii sufleteşti… intră chiar azi, căci ca mâine poate va fi prea târziu! Uşa se va închide fără de veste şi tu vei rămâne afară, în potopul pieirii sufleteşti.
Eu te întreb, dragă suflete, eşti tu acum în corabie, sau afară de corabie? Dacă eşti afară, de ce nu intri? De ce?
O, ce lucru fioros s-a întâmplat pe timpul lui Noe! Animalele au intrat în corabia mântuitoare, dar oamenii n-au vrut să intre. Animalele au presimţit primejdia, dar oamenii, ba. Şi încă ceva. Animalele intrate în corabia mântuirii s-au îmblânzit… şi-au pierdut firea cea sălbatică de a se muşca şi sfâşia unele pe altele. Asta e o icoană ce închipuie schimbarea omului care a intrat în corabia mântuirii sufleteşti. Dintr-un om rău, îndărătnic, zavistuitor, gata de ceartă şi de sfadă, devine deodată un miel paşnic, blând şi iertător. Paşnica împreună-petrecere a animalelor din corabia lui Noe închipuie pacea, dragostea şi frăţietatea ce le-a adus Evanghelia între popoarele şi neamurile din lume… închipuie creştinismul viitorului, când se va împlini profeţia de la Isaia proorocul: ,…atunci lupul va paşte împreună cu mielul şi pardosul se va culca împreună cu iedul şi viţelul, cu leul şi taurul împreună vor paşte şi un Prunc mic îi va paşte pe ei… şi pământul va fi plin de cunoştinţa Domnului“ (Isaia 65, 25).
Popoarele de azi nu sunt în această icoană. Popoarele de azi nu sunt în corabia mântuirii sufleteşti, căci dacă ar fi în corabie nu s-ar duşmăni, nu s-ar muşca şi nu s-ar mai omorî unele pe altele cu războaie. Omenirea e afară de corabia mântuirii. Numai oameni singuratici, numai puţini-puţini sunt înăuntru, în corabie.
Ia seama, dragă cititorule, că poate nici tu nu eşti înăuntru în corabie; atunci dobitoceştile patimi n-ar avea putere asupra ta. Câtă vreme eşti plin de ură, de mânie, de înşelăciune, de patimi, de păcate şi de răutate, să ştii că nu eşti în corabie! Când intri cu adevărat în corabie, dintr-un dobitoc necurat te faci un mieluşel nevinovat, dintr-o fiară sălbatică te faci o oaie blândă.
120 de ani a lucrat Noe la corabie, 120 de ani a strigat pe oameni în fiecare zi: „Oameni buni, vine potopul… lăsaţi-vă de răutăţi! “ Când norii prevestitori de primejdie au început a se grămădi, Noe a intrat în corabie. Păcătoşii nici atunci n-au înţeles primejdia. Corabia era deschisă, dar n-au intrat.
Aşa e şi în zilele noastre. Pământul s-a umplut de stricăciune. Tot omul s-a abătut de la calea sa. Cerul sufletesc al omenirii e încărcat de norii cei negri ai urgiei lui Dumnezeu. O revărsare a mâniei lui Dumnezeu a început să picure din aceşti nori. Trăim vremuri pline de urgie… pline de fel de fel de arătări şi semne cereşti. Trăim vremuri în care parcă cerul de sus ne strigă: „Oameni buni! Vine prăpădul… vine ziua cea mare a Judecăţii… lăsaţi-vă de răutăţi… intraţi în corabia mântuirii sufleteşti!“…
Dar oamenii îşi văd înainte de păcate şi fărădelegi. Numai cei credincioşi se spăimântă. Numai credinţa vede norii urgiei lui Dumnezeu grămădindu-se. Numai credincioşii simt primejdia şi se grăbesc să intre în corabia mântuirii sufleteşti.
Aici voi aminti o întâmplare ce întăreşte istoria cu potopul lui Noe: În primăvara anului 1928 a fost un groaznic cutremur în Bulgaria. În acest cutremur s-a adeverit că vitele presimt prăpădul cutremurului. Un sat a fost distrus. În preseara cutremurului, vitele au luat-o razna la câmp. Aşijderea şi şoarecii au părăsit casele, ieşind afară la câmp. Noaptea a venit prăpădul. Vitele şi şoarecii au scăpat, dar oamenii, ba.
Această întâmplare întăreşte şi ea istoria cu potopul lui Noe. Necredincioşii spun: „Cum s-a putut să intre în corabia lui Noe atâtea animale sălbatice? Cine le-a strâns şi cine le-a băgat în corabie? Întâmplarea din Bulgaria, iată, ne dă răspunsul: le-a băgat în corabie presimţirea prăpădului. Animalele au presimţit potopul şi au intrat degrabă în corabie. Ele s-au mântuit, dar oamenii, ba.
Se ridică însă întrebarea: se poate oare ca animalele să fie înzestrate cu simţiri mai alese decât omul? Se poate oare ca şoarecul cel mic să ştie mai mult decât omul cel făcut după chipul şi asemănarea lui Dumnezeu? La această întrebare, un mare învăţat creştin răspunde: Şi omul a avut acest simţ al presimţirilor. L-a avut, dar l-a pierdut. L-a pierdut tocindu-şi puterile sufleteşti cu fel de fel de patimi rele. Prin păcat omul a pierdut o mare parte din zestrea sufletească ce a avut-o de la Dumnezeu. Între acestea a pierdut şi presimţirea dezastrelor. Numai cei credincioşi mai au o parte din această zestre.
Se şi vede acest lucru: lumea e plină de semne şi arătări cereşti, dar câţi se înspăimântă de ele? Şi câţi intră în „corabie“?
A intra în corabie înseamnă a ieşi din duhul acestei lumi şi din răutăţile ci şi a începe o viaţă nouă cu Domnul. Mulţi ar intra în corabie, dar nu se îndură să-şi lase patimile şi păcatele. Un om îmi spunea că ar intra în Oastea Domnului dacă i-am lăsa pipa şi „sudalmele cele mărunte“. Ah, ce greu intră omul în lucrurile mântuirii sufleteşti, dar în cele rele îndată-i gata să sară. Nu-l poţi pleca pe om să-i citeşti o carte bună, dar la cârciumă îndată-i gata să intre.
Preabunule Doamne! Ajută-mă să mă pot rupe şi eu din duhul acestei lumi! Ajută-mă să pot şi eu ieşi din lume şi să intru în corabia mântuirii! Şi după ce am scăpat, ajută-mă să scap şi pe alţii, scoţându-i din valurile lumii şi aducându-i în corabia mântuirii noastre sufleteşti!
Preot Iosif Trifa, Corabia lui Noe