Să înaintăm cu tâlcuirea istoriei lui Iosif din Biblie.
Când a ajuns Iosif la frații lui, ei voiau să-l omoare, dar la intervenția lui Ruben au hotărât să-l arunce într-o groapă. Și astfel când a ajuns Iosif la frații săi, aceștia l-au dezbrăcat de haina lui, de haina cea pestriță, pe care o avea pe el. L-au luat și l-au aruncat într-o groapă. Groapa aceasta era goală, nu era nimic în ea. (Facere 37, 20-25)
Și astfel, Iosif a fost cel dintâi ales al Domnului care a gustat din groapa pieirii (Psalm 40, 20). Iar după el au urmat alții și alții care au gustat și ei din această groapă. Toți aleșii Domnului, toate vasele pe care Domnul le-a folosit în lucrarea Sa, au trecut prin diferite gropi. Groapa lui Iosif era goală, a lui Daniel era plină cu lei, a lui Ieremia era plină cu noroi. Dar nici o groapă n-a avut puterea să-i omoare pe aleșii Domnului. Domnul i-a scăpat din groapa pieirii (Psalm 40, 2).
Toți aleșii Domnului care au avut o misiune în această lume, au avut și câte o groapă sau o temniță. Iar pe urmă când a venit în lume Cel care a avut misiunea misiunilor, Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, El a fost aruncat în groapa cea mare, în mormântul din care a ieșit învierea și viața noastră. Această groapă mare și sfântă ne-a scăpat pe noi, copiii Lui, de toate gropile din această lume. Nu mai este în lumea aceasta nici o groapă care ar putea omorâ pe un copil al lui Dumnezeu. Și nu este în lumea aceasta nici o groapă care ar putea ține adevărul îngropat, în ea. Căci adevărul a fost totdeauna îngropat, dar el totdeauna a înviat biruitor.
Deci frații mei, când ne iese și nouă în cale câte o mică groapă să nu ne speriem de ea, căci n-are putere. Fie că e goală, fie că e plină de lei sau de noroi, ea nu are putere.
După ce l-au scos din groapă, frații, la propunerea lui Iuda, l-au vândut pe Iosif unor negustori egipteni, iar pe Ruben l-au trimis acasăla tatăl lor cu o minciună. Să spună că pe Iosif l-au mâncat fiarele și drept dovadă să-i ducă cămașa lui cea pestriță pe care o muiaseră în sângele unui ied. Iacov, tatăl lui Iosif a plâns cu amar când a văzut cămașa lui Iosif pătată cu sânge. (Facere 37, 29-35)
Prin urmare, la păcatul vânzării, frații lui Iosif au mai adăugat păcatul minciunii. Un păcat zămislește totdeauna alte și alte păcate. Despre aceasta vom continua mai departe în numărul viitor.
Preot Iosif Trifa, Ziarul „Isus Biruitorul”, anul 1937, nr. 13, pag. 6
