Cea mai cunoscuta istorie din Vechiul Testament este istoria lui Iosif, fiul lui Iacov. Am învățat-o cu toții încă de la școală și o știm cu toții, tineri și bătrâni. Și totuși înțelesul cel duhovnicesc, înțelesul cel adevărat al acestei istorii, este așa de puțin cunoscut, este aproape necunoscut. Așa cum se predă la școala istoria lui Iosif, este mai mult o istorie laică, omenească, lipsindu-i adâncimea ei biblică, duhovnicească.
În istoria lui Iosif din Biblie, ca și în istoria cu potopul și corabia lui Noe, călătoria israelitenilor spre Canaan și alte istorii din Biblie, se află icoana scumpului nostru Mântuitor. În istoria lui Iosif se află viața și suferințele Domnului alături de suferințele omului, alături de suferințele tuturor copiilor Lui care doresc să apuce mântuirea pășind pe urmele Lui, pe drumul Crucii Lui. În istoria lui Iosif, se află urmele trecerii noastre spre mântuire, pe drumul cel greu al Crucii.
În deosebi, istoria lui Iosif este istoria tinerilor, care îl caută pe Domnul și vor să trăiască cu El.
Despărțit de părinți, vândut de frați, dus într-o țară străină, Iosif ajunsese un copil al nimănui, pentru ca, tocmai în starea aceasta, să devină un copil al Domnului; să se predea cu desăvârşire Lui şi să trăiască cu totul sub grija şi ocrotirea Lui. Iosif este tânărul care şi-a trăit toată tinerețea sub aripile Domnului, de aceea multe și minunate sunt izbânzile vieții lui de mai târziu.
Istoria lui iosif începe cu un vis. “Iosif a avut un vis și la istorisit fraților săi. I-a ascultați ce vis am avut. Noi eram la legatul snopilor și iată că snopul meu s-a ridicat și a stătut în picioare, iar snopii voștri s-au aruncat cu fața la pământ înaintea lui… și a mai visat Iosif un alt vis, zicând: soarele, luna şi unsprezece stele se aruncau cu faţa la pământ înaintea mea.” (Facere 37, 6-11)
Pentru acest vis „fraţii lui au început să-l pizmuiască” și îl urau.
Acest vis îl închipuia pe Domnul Iisus, coborât pe pământ între frații Lui. Închipuia plinirea proorociei și împlinirea vremii când toți împărații se vor închina înaintea Lui și toate neamurile îi vor sluji Lui (Psalm 72, 11). Dar lumea nu a înțeles să i se închine cu adevărat Domnului și să-i slujească Lui.
Purtarea fraților lui Iosif arată apoi otrava care se cheamă pizmă, ură și răutate. Oh, ce teribilă este și azi această otravă. Ea vede toate lucrurile pe dos. În pizma lor, frații lui Iosif vedeau o trufie acolo unde trebuia să vadă ceva de la Dumnezeu.
Și așa e și azi. Lumea strigă că ești trufaș și îngâmfat când îți plângi bucuria de a-L fi aflat pe Domnul și spui la toată lumea că El te-a scăpat din moarte la o viață nouă. Lumea zice că asta-i o trufie și îngâmfare.
Iosif era urât pentru că pe el îl iubeau mai mult părinții lui. Toți cei iubiți de Domnul, toți copiii Domnului, cunosc și azi inviadia și ura frațilo lor.
Preot Iosif Trifa, Ziarul „Isus Biruitorul”, anul 1937, nr. 6, pag. 6
