Acum avem prăznuirea sfinților apostoli Petru și Pavel. Biserica îi cinstește ca pe mai-marii celorlalți apostoli, pentru că Petru i-a întrecut pe toți cu bătrânețea, iar Pavel cu învățătura și râvna.
Pavel se numește și apostolul neamurilor, pentru că a avut chemarea să vestească Evanghelia între neamuri, adică între păgâni. Pentru împlinirea chemării sale, Pavel a făcut patru călătorii prin diferite orașe și țări. Învățații de azi, cercetând aceste călătorii, au făcut socoata că ele dau o lungime de opt mii de kilometri; și lumea de azi stă uimită în fața acestei apostolii pe care apostolul Pavel a făcut-o pe jos și “printre primejdii pe ape, de tâlhari, de păgâni… în foame și în sete, în frig și golătate” (II Corinteni 11, 26-27). În aceste călătorii, Pavel a întemeiat biserici, a pus preoți și cu aceste biserici ținea legătură sufletească prin scrisori, prin epistole pline de învățături și îndemnuri. Avem paisprezece astfel de epistole scrise de apostolul Pavel (din ele se citește apostolul). Pentru toate laturile acestei vieți găsim în epistolele apostolului Pavel un sfat, un îndemn, o pildă trăită de el.
Nimeni dintre viețuitorii pământului n-a înțeles pe Hristos atât de adânc și n-a făcut pentru vestirea Evangheliei atât de mult ca apostolul Pavel.
Despre lepădarea de sine, Pavel învăța: “Toate le socotesc pagubă și gunoaie a fi, ca să-L dobândesc pe Hristos” (Filipeni 3, 8). “Iar eu prea cu dulceață voi cheltui și mă voi cheltui și pe mine pentru sufletele voastre” (II Corinteni 12, 15); “toate pentru zidirea voastră, corintenilor” (II Corinteni 12, 19); “vă am în inima mea” (Filipeni 1, 7); “nu a le sale fiecare să căutați, ci ale altora” (Filipeni 2, 4).
Despre iubire, apostolul Pavel zicea: „De aș avea toată credința, încât să mut și munții și de aș da trupul meu să ardă și dragoste nu am, nici un folos nu-mi este” (I Corinteni 13, 3-4). Și ce pildă de dragoste ne-a dat și lăsat Pavel: “Așa iubindu-vă pe voi, binevoiam a vă da nu numai Evanghelia, ci și sufletul meu” (I Tesaloniceni 2, 7-11).
Despre suferințe, apostolul Pavel ne învață: “Să suferiți, de vă robește cineva pe voi, de vă mănâncă, de vă ia cineva al vostru, de vă bate cineva…” (II Corinteni 11, 20), că și eu “de la iudei, de cinci ori câte patruzeci fără una de lovituri am luat” (II Corinteni 11, 24). “Nici moartea, nici viața, nici necazul nici strâmtoarea, goana, foametea, golătatea, nevoia sau sabia să nu ne despartă pe noi de dragostea lui Hristos” (Romani 8, 36-37). De vom alege această cale, vom avea darul și ajutorul lui Hristos așa cum ne spune Pavel că l-a avut: “Am plăcere în necazuri, în nevoi, în goane, în strâmtorări pentru Hristos, căci când slăbesc, atunci sunt tare” (II Corinteni 12, 10); “toate le pot în Hristos, Care mă ajută” (Filipeni 4, 13).
Despre muncă, apostolul Pavel învață: “Aceasta poruncim vouă, că, dacă nu voiește cineva să lucreze, nici să mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10). “Nici în dar pâine n-am mâncat de la cineva, ci în osteneală și nevoință, noaptea și ziua lucrând” (II Tesaloniceni 3, 8). Pavel era împletitor de coșărci și corturi și cu această muncă își câștiga traiul cel trecător.
Apostolul Pavel învăța că Evaghelia lui Hristos trebuie să-l schimbe pe om, să-l facă “om nou” (Efeseni 4, 24) “făptură nouă” (II Corinteni 5, 17), care “s-a răstignit și a murit față de păcate și nu mai slujește păcatului, ci viață și viețuiește lui Hristos” (Romani 6). De aceea zicea Pavel: “Hristos este viața mea”; “nu eu viez, ci viază întru mine Hristos” (Galateni 2, 20).
Să luăm aminte! Aceste vorbe cuprind toată Evanghelia și toate învățăturile lui Hristos. Când și eu și tu, cititorule, și vecinul meu și al tău, când toți oamenii dintr-un sat, toți oamenii dintr-o țară vom simți că viețuiește Hristos întru noi, atunci suntem cu adevărat fiii lui Dumnezeu și atunci, numai atunci, se va pogorî și la noi pe pământ, Împărăția lui Dumnezeu.
În mijlocul vieții și frământărilor de azi, să pogorâm între noi învățăturile și duhul acestui mare apostol!
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1922, nr. 26, pag. 3
