Sunt semne clare după care se poate cunoaște singur pe sine oricine și cunoaște pe altul dacă este un om lumesc sau duhovnicesc; un om lumesc, religios numai, sau un credincios viu.
- Cine nu are viața din Dumnezeu trăiește o viață de amestecătură; amestecă binele cu răul fără a avea nici cea mai mică mustrare de cuget. Cum spunea odată o doamnă: “Noi ne ducem regulat la balul de revelion și de asemenea nu lipsim de la biserică.”
Într-una din marile sărbători, am văzut un om mergând la biserică, în mână avea o carte de rugăciuni, iar în gură ținea o țigară groasă.
- Un alt semn de recunoaștere este plăcerea și atragerea pe care o are sau nu cineva de a citi Biblia. Plăcerea și dragostea de a cerceta Cuvântul lui Dumnezeu îl arată pe omul născut la viața cea vie, pe omul viu, care se hrănește ca să crească în Domnul.
- Al treilea semn este rugăciunea. Creștinul de nume se roagă, ținând să-și împlinească datoria. Atât. Creștinul cel viu se roagă fiindcă inima sa simte nevoia de a sta în legătură cu Domnul Iisus.
- Al patrulea privește legăturile noastre cu oamenii. Un copil al Domnului se simte atras spre cei credincioși, ferindu-se de prieteniile lumii; omul lumesc, din contră, are scârbă de cei duhovnicești. El nu se poate aduna și bucura decât tot cu oamenii lumești. Semnul acesta de a cunoaște îl arată și un proverb: “Spune-mi cu cine te aduni ca să-ți spun cine ești.”
După aceste semne te poți cerceta și tu, cel ce citești aceste rânduri, dacă ești sau nu credincios. Răspunde înaintea lui Dumnezeu dacă trăiești în adevăr sau minciună. Cu Hristos sau cu lumea și păcatul. Nu te înșela cu unele obiceiuri religioase și cu viața trăită în păcat. Vino la adevăr. Tatăl minciunii e diavolul.
Ioan Marni, Glasul Dreptății, anul 1938, nr. 7, pag. 4
