Şi se vor închina Lui toate neamurile pământului… (Psalmul 71)
Chipul de mai sus este luat din Psaltire şi anume din psalmul 71, în care psalmistul David a prorocit, înainte cu mii de ani, pe Mântuitorul Hristos şi împărăţia Lui. În acest psalm, Iisus este profeţit ca un Împărat care „va domni de la mare şi până la marginile lumii… şi se vor închina Lui toate împărăţiile pământului şi toate neamurile vor sluji Lui… Răsări-va în zilele Lui dreptatea şi mulţimea păcii… că va izbăvi pe săracul de la cel puternic și pe mişelul căruia nu este ajutor… De camătă şi strâmbătate va izbăvi pe cei săraci… şi se va umple de mărirea Lui tot pământul”…
Aşa L-a profeţit psalmistul David pe Mântuitorul Hristos. Şi oare s-a împlinit această profeţie? În parte, de fapt, s-a împlinit, pentru că astăzi aproape toate neamurile şi împărăţiile pământului se închină împăratului Hristos. Dar profeţia lui David nu s-a împlinit de tot. „Dreptatea şi mulţimea păcii” încă nu s-a sălăşluit între oameni şi între neamurile lumii şi suntem parcă mai departe ca oricând de profeţia unui alt psalm, ce zice: „Mila şi adevărul s-au întâmpinat, dreptatea şi pacea s-au sărutat, adevărul din pământ a răsărit şi dreptatea din cer a privit” (Psalmul 84, 11-13). Neamurile se zavistuiesc parcă mai tare ca oricând şi n-a pierit dintr-însele lăcomia şi trufia de a se stăpâni şi asupri unele pe altele. Nu-i încredere şi iubire între oameni şi popoare şi de aceea neamurile se înarmează mereu şi gâfâie sub greutăţile înarmărilor, iar sfaturile de pace se mută cu şatra de pace dintr-un oraş în altul. Nici „săracul” n-a scăpat de „camătă şi jefuire”, parcă mai mult ca oricând s-au înmulţit aceia care „răpesc în dreapta şi tot flămânzesc, înghit în stânga şi tot nu se satură” (Isaia 9, 20). Mai tare ca oricând, săracii suspină după „cer nou şi pământ nou în care locuieşte dreptatea” (II Petru 3, 13).
Care să fie pricina acestui lucru? Chipul de mai sus ne arată şi pricina acestui lucru. Îndărătul împăratului Hristos, din chipul de sus, se vede o viţă de vie despre care zice psalmistul că „rodul ei s-a înălţat mai presus decât livanul”. Una dintre cele mai frumoase pilde a spus-o Iisus odată, asemănându-Se pe El şi pe oameni cu viţa de vie: „Eu sunt buciumul viţei şi voi ramurile. Cel ce rămâne întru Mine şi Eu întru el, acela aduce roadă multă, căci fără de Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15, 5). Dar viaţa noastră nu are această legătură cu buciumul viţei, cu Hristos, şi asta-i pricina stărilor bolnave din lume şi a purtărilor stricate dintre oameni. Când fiecare om şi fiecare popor va fi o ramură ce odrăsleşte din buciumul viei lui Hristos, atunci şi numai atunci faţa lumii se va schimba şi împărăţia lui Dumnezeu se va pogorî şi la noi pe pământ.
Prin faptele şi purtările tale, ajuţi şi tu, cititorule, să se pogoare împărăţia lui Dumnezeu pe pământ?
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1923, nr. 13, pag. 4
