„Cel ce n-are sabie să-şi cumpere. (Luca 22, 36)
Cuvântul lui Dumnezeu are multe asemănări în Biblie. Între acestea este şi asemănarea cu sabia. Dumnezeiescul Apostol Pavel, voind să arate puterea cuvântului biblic, l-a asemănat cu o sabie ascuţită. „Viu este Cuvântul lui Dumnezeu şi lucrător, mai tăietor decât orice sabie cu două tăişuri“.
Minunată asemănare! Cu adevărat, Cuvântul lui Dumnezeu este o sabie ascuţită foarte. Iar sabia aceasta are două tăişuri. Întâi, ea taie fără cruțare în păcate. Sabia cuvântului biblic nu cruță pe nimeni. Ea n-a cruțat nici pe aleşii Domnului. Ea a tăiat fără cruţare şi în păcatele lor. Cu ce sabie ascuţită a tăiat, spre pildă, proorocul Natan în păcatul lui David! Dar sabia cuvântului biblic are puterea nu numai de a tăia şi a răni. Ea are şi celălalt tăiş: ea are şi puterea de a tămădui.
A tăia în păcate este uşor. Şi omul are această putere. Orice om poate lua o „sabie“ de mustrare cu care să taie fără cruţare în păcatele de-aproapelui. Taie şi „sabia“ aceasta, dar nu vindecă. Dimpotrivă, măreşte rana. Taie rana şi o lasă deschisă. Am văzut un patron moralizând pe ucenic, tăia fără cruţare în greşeala lui, dar în ochii ucenicului se vedea scăpărând ura ce cocea în sufletul lui. „Sabia“ patronului tăia fără folos. Tăia agravând rana. De regulă, „morala“ ce se face celor vinovaţi este o astfel de „sabie“ ce măreşte rana.
Dar sabia cuvântului biblic nu face niciodată aşa. Ea nu taie niciodată numai cu un tăiş. Ea taie totdeauna cu ambele tăişuri. Cu unul răneşte, cu celălalt vindecă. Eu rănesc şi Eu vindec, zice Domnul (Osea 6, 1). Sabia cuvântului biblic este cuțitul doctorului priceput care taie în rană numai atât cât trebuie. Nici un milimetru mai mult. Iar după ce taie, îndată leagă rana, turnând peste ea untdelemnul mângâierii şi al tămăduirii. Rana pe care o face sabia cuvântului biblic este o rană binecuvântată. Din ea țâşneşte „sângele“ lacrimilor, sângele căinţei. După sabia cu care a tăiat Natan în păcatul lui David, a ţâşnit Psalmul 50 — cea mai dulce şi binecuvântată rugăciune de căinţă din câte au răsunat şi vor răsuna cândva pe acest pământ. După sabia cu care Cuvântul lui Dumnezeu taie în inima şi în păcatul nostru, țâşneşte „sângele“ cel cald al lacrimilor de căință.
Aici vom spune că şi Oastea Domnului a lucrat cu sabia aceasta. N-am tăiat numai în păcate şi fărădelegi, ci am picurat şi untdelemnul cel dulce şi tămăduitor. Predicile noastre cele vechi erau de regulă moralizatoare. Ele tăiau în păcate numai, dar nu ungeau destul rana.
O, ce sabie binecuvântată este Cuvântul lui Dumnezeu! Să o folosim şi noi, ostaşii Domnului. Mai întâi pentru noi. Să o lăsăm să taie fără cruțare în păcatele noastre, în gândurile noastre cele rele, în inima noastră cea bolnavă. Să o lăsăm să ne rănească neîncetat pentru dragostea Domnului, pentru lucrul Lui, pentru de-aproapele nostru. Să o lăsăm să taie fără cruţare fie şi în cea mai mică bubă de păcat.
În casa unui frate ostaş, am văzut pereții plini de „săbii“ ascuţite. Pe nişte coli de hârtie atârnau ca nişte „săbii“ cuvinte biblice ca acestea: „Ce va folosi omul de ar dobândi toată lumea, şi îşi va pierde sufletul său?“ (Luca 9, 25). „Cine vrea să fie prieten cu lumea, vrăjmaş se face lui Dumnezeu“ (Iacob 4, 4). „Căutaţi pe Domnul câtă vreme se poate afla“ (Isaia 55, 6). „Noi trebuie să ascultăm mai mult de Dumnezeu decât de oameni“ (Fapte 5, 29). „Nu puteţi sluji la doi domni…“ (Matei 6, 24). „Alegeţi astăzi cui vreți să slujiți: cât despre mine, eu şi casa mea vom sluji Domnului“ (Iosua 24, 15) etc. etc.
„Aceste «săgeți» — zicea ostaşul – sunt mai întâi pentru mine, să mă «taie» de câte ori voi uita legământul meu de ostaş al Domnului. Şi, al doilea, ele sunt pentru cei ce vor veni în casa mea. Poate îi va săgeta şi pe ei vreuna din aceste «săgeți»“.
Să folosim apoi această „sabie“ şi pentru „rănirea“ altora. Să rănim neîncetat cu ea „inimile pentru Domnul“. Oriunde este o inimă bolnavă de păcate să o străpungem cu sabia Cuvântului lui Dumnezeu.
Slăvit să fie Domnul! În Oastea Domnului se mânuieşte azi cu destulă izbândă sabia cuvântului biblic. Avem luptători vrednici care poartă cu mare putere „sabia“ aceasta. În mâna lor, sabia cuvântului totdeauna răneşte inimile şi stropeşte „sânge“ de lacrimi. În mâna unui credincios, sabia cuvântului totdeauna taie şi lasă urme. În schimb, poate fi cineva înarmat cu toate ştiinţele — chiar şi cu cele teologice – sabia lui nu răneşte pe nimeni câtă vreme nu e îmbrăcat şi în armătura de la Efeseni capitolul 6.
Oameni simpli, dar credincioşi, taie în inimi cu sabia cuvântului de rămâi uimit. La o adunare culturală a „Astrei“ ţinută într-un sat din județul Hunedoara, a vorbit poporului un „conferenţiar cultural“. Era în Postul Paştilor şi conferențiarul a vorbit despre Patimile Domnului. A citit ceva chiar şi din Sfânta Scriptură. Dar „conferința“ lui n-a încălzit pe nimeni. Poporul stătea rece. S-a ridicat însă după el un ostaş al Domnului, un om simplu, şi a citit şi el din Noul Testament despre Răstignirea Domnului. Şi tot poporul a început a plânge. De ce? Pentru că „sabia“ se afla de data asta în mâna unui credincios, în mâna unuia care el însuşi stropise mai întâi cu lacrimi paginile Sfintei Scripturi.
Slăvit să fie Domnul! Oastea Lui a încins cu sabia cuvântului mii de oameni simpli din popor. Când Oastea îşi va strânge la un loc misionarii laici, lumea va rămâne uimită de felul cum ştiu mânui aceştia sabia cuvântului. În vreme ce săbiile ruginesc în teaca celor ce, după pregătirea lor, sunt purtători de sabie – Oastea a înarmat atâția oameni simpli.
Un caz penibil s-a petrecut într-o adunare de ostaşi. Unul, care de meseria lui era purtător de sabie, nu putea scoate sabia din teacă. Nu ştia căuta în Biblie. Se trudea să afle cartea lui Rut și nu o putea afla. Ruginise sabia, pentru că nu o mai scosese din teacă de mult, de când era la seminar.
Unul din meritele Oastei e şi acela că ea îndeamnă – sau chiar sileşte — pe cei care sunt de meserie purtători de sabie să scoată sabia din teacă. Să nu uităm însă niciodată un lucru: ca să putem răni cu sabia cuvântului, trebuie să fim îmbrăcați în toată armătura de la Efeseni, capitolul 6. Numai cine e complet echipat cu această armătură poate face biruințe cu sabia cuvântului. O predică fără această armătură – oricât de frumos şi de meşteşugit ar fi spusă – nu răneşte inimile. Dar ce „prăpăd“ binecuvântat face sabia cuvântului — spre pildă – în mâna unui preot îmbrăcat în toată armătura lui Dumnezeu de la Efeseni capitolul 6. Din ce sporeşte cineva în credință, în dragoste, în rugăciune şi în celelalte „haine“ şi „arme“, sabia cuvântului va fi mai „ascuţită“ în mâinile lui.
Să nu uităm că cele ce spuneau oamenii despre Domnul Iisus că „niciodată om n-a grăit ca omul acesta“ (Ioan 7, 46) sunt în legătură cu cuvintele Lui: „Cine Mă mustră pe Mine pentru păcat?“ (Ioan 8, 46). Din ce vom trăi o viață mai curată şi mai curățită de păcat — sabia din mâna noastră va fi mai tăietoare. O, ce dar mare este sabia cuvântului biblic!
Preot Iosif Trifa, Biblia - Cartea Vieții