Vorbirea pe care a ținut-o părintele Iosif la înmormântarea din București
Preasfințite Stăpâne, iubiți creștini și prea iubiți frați din Oastea Domnului.
O mare durere ne-a strâns pe noi azi aici, la biserica aceasta din capitala țării. Am venit să petrecem la locul de odihnă pe acela care a fost bunul păstor al acestei biserici și pe acela care ne-a fost părinte drag și conducător scump în Oastea Domnului.
Stăm îndurerați în fața acestui sicriu. Dar în durerea aceasta este ceva deosebit. În durerea aceasta este ceva care înalță și sfințește suflete. Avem în fața noastră un sicriu înălțător de suflete pentru că acel, care s-a topit și zace în acest sicriu, s-a adus pe sine însuși ca o jertfă vie, sfântă și bine plăcută lui Dumnezeu (Romani 12, 1). Avem în fața noastră pe unul care, cum zice apostolul Pavel, “și-a pus în joc și viața pentru lucrul lui Hristos” (Filipeni 2, 30). “S-a cheltuit și pe sine însuși” pentru Evanghelia Lui, pentru Biserica Lui.
În ființa Evangheliei este și jertfa. Evanghelia însăși este Jertfa cea mare și scumpă a Scumpului nostru Mântuitor. Iar biruința Evangheliei a fost de la început și va fi până la sfârșitul veacurilor jertfa celor ce pășesc pe urmele Domnului; jertfa celor care sunt gata să-și dea viața pentru Cauza Lui.
Evanghelia a dat în toate timpurile eroi și martiri. Și trebuie să dea și azi. Trebuie să dea mai ales azi. Într-o vreme când idea națională dă eroi și martiri, într-o vreme când idea comunistă dă și ea morți și eroi, într-o vreme când chiar și sporturile și distracțiile dau și ele morți și eroi – cu atât mai vârtos Evanghelia lui Hristos trebuie să dea eroi și martiri. Căci e timpul când Evanghelia cere și ea eroi și martiri. Și iată, avem aici în fața noastră, pe un astfel de erou al lui Hristos, care și-a dat viața pentru Evanghelia Lui. Avem pe unul care a căzut ca un erou pe frontul Oastei Domnului, pe frontul cel mare de luptă contra Antihristului fărădelegilor.
Omenește vorbind, noi trebuie să ne lăudăm că Oastea Domnului a venit și aici să facă dovadă că Evanghelia lui Hristos mai dă și azi eroi și martiri. Mișcarea aceasta hulită și prigonită, iată, face azi dovada că noi știm să și murim pentru biruința Evangheliei.
Să mai înșir ceea ce a făcut părintele Vasile pentru Evanghelia lui Hristos, cred că e de prisos. Viața lui și jertfa lui s-au desfășurat sub ochii noștri. Despre jertfa lui mărturisește și biserica aceasta măreață pe care a ridicat-o alături de biserica zidirii sufletelor.
Iubiți frați din ostășia Domnului! O mare durere și pierdere ne încearcă. S-a stins cel ce a luptat până la sânge în războiul cel sfânt al Oastei Domnului.
S-a stins cel ce s-a adus pe sine-și ca o jertfă vie, sfântă, plăcută lui Dumnezeu (Romani 12, 1) pentru Cauza Lui.
S-a stins cel care nu s-a cruțat și n-a cruțat nimic, ci totul a pus în lupta cea sfântă a Domnului.
S-a stins cel care a stat pe front până i s-a stins graiul și a căzut sub greutatea bolii.
S-a stins cel care L-a iubit pe Domnul și lupta Lui în lume mai mult decât pe soția lui, pe copiii lui, mai mult decât sănătatea lui și viața lui (Matei 10, 37).
S-a stins cel ce și-a cheltuit bucuros și viața lui pentru frații lui (II Corinteni 12, 15).
S-a stins cel ce n-a știut decât un singur lucru: să lupte și a luptat; să sufere și a suferit; să se jertfească și s-a jertfit; să sufle din trâmbiță, și a trâmbițat.
S-a stins un viteaz al Domnului, pe care solia morții, solia chemării la Domnul, l-a aflat pe front, ținând sus steagul Domnului și cuvântul vieții (Filipeni 2, 16).
S-a stins o lumină care s-a topit luminând.
Iubiți frați ostași! S-a stins dragul și iubitul nostru părinte Vasile. Se duce dintre noi iubitul nostru, dar jertfa lui rămâne. În temelia războiului nostru cel sfânt, alături de jertfa cea mare și scumpă a scumpului nostru Mântuitor, avem de acum și jertfa copiilor Lui. În temelia luptei noastre am început să îngropăm și jertfe; iar aceste jertfe sunt și ele chezășia biruinței noastre. Aceste jertfe prevestesc biruința noastră.
Frați iubiți! Sicriul acesta stă în fața noastră cu o predică vie. În fața lui, în fața jertfei din acest sicriu, trebuie să ne înnoim legământul nostru cel sfânt de a ne lupta și a ne jertfi până la sfârșit în lupta cea sfântă a Domnului. Părintele Vasile ne lasă ca testament jertfa lui și mucenicia lui.
Iar nouă, dragilor noștri frați de la biserica aceasta, părintele vostru drag, cel care v-a născut din nou prin suferințele lui, vă lasă, drept testament, cuvintele apostolului Pavel: “Astfel dar preaiubiților, după cum totdeauna ați fost ascultători, duceți până la capăt mântuirea voastră, cu frică și cutremur, nu numai când sunt eu de față, ci cu mult mai mult acum în lipsa mea” (Filipeni 2, 12).
Dragă Vasile!
Am venit aici, frați de ai tăi din toată țara, să te petrecem la locul de odihnă. Tu pleci acum la Domnul și Stăpânul Oastei noastre. Spune-i Domnului Isus, dragă Vasile, că noi luptăm înainte. Spune-i că suferim, dar luptăm înainte.
Dragă Vasile! Spune-i Domnului Isus că ne-ai lăsat aici în biserica Lui și aici vrem să rămânem. Ca odinioară tânărul Samuel, noi ne-am trezit în biserică și în biserică vrem să rămânem, în biserică vrem să luptăm, pentru biserică vrem să ne jertfim ca să avem biserica Lui cea vie, cea luptătoare, cea biruitoare, cea curată și fără pată (Efeseni 5, 27).
Dragă Vasile! Spune-i Domnului Isus că “până la ceasul de acum flămânzim și însetoșăm după Cuvântul Lui și după dreptate… până în ceasul de acum suntem ocărâți, dar binecuvântăm; suntem prigoniți, dar răbdăm; suntem vorbiți de rău, dar ne rugăm. Până în ceasul de acum, am ajuns ca gunoiul lumii acesteia, ca lepădătura tuturor” (I Corinteni 4, 11-13), dar pe toate le biruim uitându-ne țintă la El (Evrei 12, 1).
Dragă Vasile! Spune-I Domnului Iisus că “suntem încolțiți în toate chipurile, dar nu la strâmtorare; în grea cumpănă suntem, dar nu deznădăjduiți; prigoniți dar nu părăsiți; trântiți pe jos, dar nu omorâți” (II Corinteni 4, 8), pentru că simțim mereu mâna Lui, și dragostea Lui.
Dragă Vasile! Spune-i Domnului Iisus că nimenea și nimic nu ne va despărți de El și dragostea Lui; “nici necazul, nici strâmtorarea, nici prigoana, nici foametea, nici primejdia, nici sabia” (Romani 8, 35).
Vrăjiți de dragostea aceasta, vom lupta până la sfârșit, pentru ca pe urmă să luăm și noi cununa.
Dragă Vasile! Lupta cea bună te-ai luptat, Domnul să-ți dea acum cununa vieții.
O, Doamne Iisuse, învrednicește-ne și pe noi, pe toți ostașii Tăi, să murim, așa cum a murit părintele Vasile, pe câmpul de luptă; să ne afle chemarea Ta luptând ca să trecem și noi la Tine și să trăim în vecii vecilor. Amin.
Preot Iosif Trifa, Isus Biruitorul, anul 1937, nr. 9, pag.1
