Cei izbăviți de Domnul vor merge spre Sion cu cântece de biruință. (Isaia 35, 10)
Să deschidem si să cercetăm mereu Biblia, Cartea lui Dumnezeu, căci în ea aflăm tot ce s-a întâmplat în trecut, tot ce se întâmplă azi și tot ce se va întâmpla în viitor. E într-adevăr ceva minunat, să afli în Biblie tot ce se petrece azi, să afli toate frământările zilelor de azi. Să citim, spre pildă, capitolele 34 și 35 din proorocul Isaia. Putem vedea și în aceste două capitole, o icoană a vremurilor noastre.
În capitolul 34, este solia cerului de sus, care vestește urgie și prăpăd mare pe pământ. Popoare luați aminte! Să asculte pământul căci Domnul este mâniat pe toate neamurile… căci sabia Mea zice Domnul s-a îmbătat în ceruri… sabia Domnului este plină de sânge căci este o zi de răzbunare a Domnului. (Isaia 34, 1-8)
Capitolul 34 de la Isaia este solia urgiilor care au venit și vor veni peste toate neamurile pământului la vremea fărădelegilor. În capitolul 34 de la Isaia este sabie, pedeapsă, prăpăd și moarte. Dar față de acest prăpăd, cât de plăcută este trecerea în capitolul 35. Cât de plăcută este solia și vestea de la capitolul 35. Cât de dulce este vestea, că în pustiul vieții din urmă de pe pământ, în pustiul fărădelegilor și stricăciunilor vor țâșni ape și vor curge pâraie. Pustietatea se va veseli și va înflori ca trandafirii… atunci se vor deschide ochii orbilor, atunci șchiopul va sări ca un cerb și limba mutului va cânta de bucurie. (Isaia 35, 1-6)
O, ce dulce este vestea și solia cuvântului lui Dumnezeu, că în vremile din urmă, când oamenii vor fi răi și vor merge din rău în mai rău pe calea cea largă a pierzării, tocmai în acele vremi de pierzare se va croi o cale, un drum care se va numi Calea cea sfântă, nici un om necurat nu va trece pe ea… ci cei răscumpărați vor umbla pe ea. Cei izbăviți de Domnul se vor întoarce și vor merge spre Sion cu cântece de biruință. O bucurie veșnică le va încununa capul, veselia și bucuria îi vor apuca, iar durerea și gemetele vor fugi. (Isaia 35, 8-10)
Cuvântul lui Dumnezeu din Biblie ne spune că vremea sfârșitului va avea în special două semne: va fi o stricăciune generală, ca pe vremea potopului. Dumnezeu s-a uitat spre pământ și iată pământul era stricat; căci orice făptură își stricase calea pe pământ (Facere 6, 12). Dar în starea aceasta pe care am ajuns-o, la vremea sfârșitului, se va ivi ceva în lume, ce n-a fost pe vremea potopului. Alături de stricăciunea generală a pământului, la vremea sfârșitului, se va ivi și se va trezi și o mare sete de pocăință și mântuire. Se va ivi și foametea și setea, de la Amos proorocul, de a se auzi Cuvântul lui Dumnezeu. Se va vesti cu putere, mai cu putere ca oricând, Evanghelia și multe suflete vor apuca mântuirea. Este aceasta o profeție, profeția de la Isaia 35, care se plinește sub ochii noștri.
Pustie și pustietate mare s-a făcut în viața așa zisului creștinism de azi. Parcă au secat toate izvoarele cele vii ale vieții evanghelice. Dar slăvit să fie Domnul, tocmai în pustietatea și în pustiul acesta, a început să țâșnească apa cea vie a Evangheliei. A început și prin Oastea Domnului să tâșnească apa cea vie și pustia acestei țări începe a se umple de flori și trandafiri. Într-o vreme când orbia și orbia cea sufletească au cuprins lumea iată au început și prin Oastea Domnului să vadă orbii, să sară șchiopii și limba celor muți să cânte lui Dumnezeu. Într-un timp când lumea a apucat pe calea cea largă, iată alături și pe copilașii Domnului cum înaintează cântând și suferind pe calea cea strâmtă.
Într-un timp, ca pe timpul lui Noe, când orice făptură și-a stricat calea pe pământ iată s-a croit și prin Oastea Domnului o cale, un drum care se va numi Calea cea sfântă și cei răscumpărați au apucat pe ea și merg spre Sion, spre mântuire cu cântece de biruință.
Scumpii mei frați ostași! Să dăm neîncetat slavă lui Dumnezeu, căci tocmai în aceste vremi, când toată lumea zace în cel rău (I Ioan 5, 19) ne-a învrednicit bunul Dumnezeu și scumpul nostru Mântuitor să fim și noi printre copiii Lui care înaintează spre Sion, spre patria cerească cu cântece de biruință.
O Doamne Iisuse! Călăuzește-ne cu darul și harul Tău, să mergem până la sfârșit pe această cale sfântă.
Preot Iosif Trifa, Ziarul Isus Biruitorul, anul 1937, nr. 11, pag. 7
