Biblia ne spune că Adam a avut doi copii: unul bun (Abel) şi unul rău (Cain). Urmaşii lor încă au fost tot aşa. În locul lui Abel cel omorât, Dumnezeu îi dete lui Adam pe Set şi urmaşii lui, Enos şi Lameh, care erau buni ca şi Abel şi „umblau după Dumnezeu” (Facere 5, 24). Ei se chemau „fiii lui Dumnezeu”, în deosebire de urmaşii lui Cain, care erau tot răi ca şi tatăl lor.
Aceste două feluri de oameni au trăit separaţi unii de alţii până pe vremea lui Noe, când, înmulţindu-se oamenii, „fiii lui Dumnezeu văzură pe fetele oamenilor că erau frumoase şi şi-au luat lor femei din ele” şi aşa, amestecându-se, cele două feluri de oameni se făcură un singur fel de oameni răi şi stricaţi, pe care nu peste mult [timp], Dumnezeu îi pedepsi cu potop pentru fărădelegile lor. (Citiţi pe larg aceste lucruri la Facere cap. 6)
E plină de învăţătură şi pentru noi această istorie. Se pare că până în ziua de azi cele două lumi, a lui Abel şi a lui Cain, stau faţă în faţă. În firea unor oameni, cei mai puţini, se pare că a rămas ceva de la Abel şi urmaşii lui. Pe aceştia îi poţi mişca îndată pentru cele sufleteşti şi poţi face din ei „fii duhovniceşti”. Dar, în schimb, cu alţii cu cei mulţi, toate încercările parcă se poticnesc de inima lui Cain (aşa a fost şi pe vremea Mântuitorului). Se pare că şi azi omenirea e o amestecătură de Siţi şi Cainiţi, de ,,fii duhovniceşti” şi de „fii lumeşti”, o amestecătură în care Cainiţii i-au înghiţit aproape cu totul pe Siţi, pe fiii lui Dumnezeu. Tu, cititorule, dintre care eşti?
Dar şi o altă învăţătură se desprinde din chipul de mai sus: de o parte stau fiii lui Dumnezeu (adică oamenii care sunt chemaţi să fie şi să se facă fiii lui Dumnezeu), iar de cealaltă parte stau plăcerile şi înşelăciunile acestei lumi. „Fetele oamenilor aveau muzică (şi poate şi pudră, şi vopsele, ca azi) şi cu muzica şi cântecele îi înşelau pe „fiii lui Dumnezeu”. Tot aşa şi diavolul îi înşeală pe oameni cu fel de fel de pofte şi plăceri. „Fetele oamenilor” de care spune Biblia sunt fetele diavolului; că aşa spune o poveste veche, că diavolul are şapte fete de măritat: trufia, desfrânarea, lăcomia, lenea, mânia, pizma şi zgârcenia. Şi pe aceste fete încearcă mereu să le mărite printre oameni. Aceste fete ale diavolului îi amăgesc şi azi pe oameni cu fel de fel de plăceri trecătoare.
În chipul de mai sus se vede cum alesul Domnului strigă: „Fiilor ai lui Dumnezeu, nu vă amestecaţi cu fii diavolului… Ieşiţi din mijlocul lor şi vă deosebiţi!”. Dar fiii lui Dumnezeu n-au ascultat şi de aceea a venit peste ei potopul, pieirea. Tot aşa strigă glasul Domnului şi azi: „Nu vă amestecaţi, creştinilor, cu plăcerile şi păcatele acestei lumi… Ieşiţi din cursa diavolului!”.
Să ştii, dragă cititorule, că îndată ce te-ai aruncat în braţele plăcerilor şi păcatelor vine potopul, vine pieirea ta cea sufletească. În numele Domnului Iisus, eu îţi strig: Nu te amesteca, omule, cu plăcerile acestei lumi!”.
Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1924, nr. 37, pag. 4
