Vă dau o poruncă nouă: Să vă iubiți unii pe alții; cum v-am iubit Eu, așa să vă iubiți și voi unii pe alții. (Ioan 13, 34)
În Evanghelie nu sunt alte cuvinte mai însemnate decât acestea. Acela care le-a scris, din ce creștea în harul și cunoștința lui Iisus Hristos, Mântuitorul său, le prețuia tot mai mult. La bătrânețea lui, atât în vorbiri, cât și în scrierile sale, stăruia neîncetat în jurul noii porunci a iubirii. Astfel, Sfântul Ieronimon scrie despre Ioan, apostolul iubit, că, atunci când a îmbatrânit de tot și nu mai putea să umble, era dus de alții în mijlocul fraților din Efes, în adunarea unde predica mereu aceste cuvinte: Copilașilor, iubiți-vă unul pe altul!
Când a fost întrebat de ce repetă mereu aceste cuvinte, a răspuns: Este porunca Domnului și dacă numai o facem, e destul. Astfel, ucenicul care la Cină și-a plecat capul pe inima lui Iisus, n-a uitat niciodată porunca cea nouă a iubirii.
El a avut neîncetat înaintea sa cuvintele Mântuitorului său iubit: Iubiți-vă unul pe altul, căci prin aceasta va cunoaște lumea că sunteți ucenicii Mei.
Iubirea apostolilor unul față de altul a fost semnul care dovedea că sunt ai lui Hristos. Ei trăiau porunca iubirii, care era legea lor cea mai de căpetenie. În ceasul de pe urmă, când Se găsea în mijlocul alor Săi, Iisus le vorbește ca un tată, dar le vorbește, în același timp, și ca un rege. El dă astfel o lege nouă, o poruncă nouă, cerând alor Săi să împlineasca și să țină această lege, singura prin care ei aveau să dovedească și să arate lumii întregi că sunt ucenicii și urmașii Săi.
Într-adevăr, numai dacă ținem această lege dovedim alipirea și credincioșia noastră față de El. Pe această lege a fost fondată religia creștină. Și această singură religie, această singură ortodoxie – dreaptă credință – este recunoscută în cer. Alta nu!
Tragedia, jalea cea mare a istoriei creștine este că ea a nesocotit și lăsat mereu în părăsire porunca cea nouă a iubirii. Milioane de așa-numiți creștini au trăit și murit fără să știe că este o poruncă nouă. Și ce e mai rău și mai trist este că și bisericile de azi înca sunt nepăsătoare de porunca iubirii. Membrii bisericii pot cunoaște – și cunosc adesea multe porunci; pe aceasta însa n-o cunosc! Când strigă la Dumnezeu după ajutor, ei nu cer și puterea de a păzi porunca cea nouă. Am văzut creștini, bărbați și femei, pe care i-am auzit plângându-se că nu pot ajuta lucrarea Domnului cu bani atât cât ar dori ei; că nu pot lua parte totdeauna la adunările și misiunile creștine de evanghelizare, scoală biblică și rugăciune; că nu pot să lucreze mai mult, că n-au destulă credință sau răbdare, dar n-am aflat, nici n-am auzit pe vreunul plândânsu-se că n-are destulă iubire, că n-are destulă putere pentru a împlini porunca cea nouă. Mulți, foarte mulți creștini nu se gândesc deloc la această poruncă a iubirii. Tinerii nu o pun între lucrurile pe care trebuie să le facă. Ei nu simt autoritatea ei dumnezeiască. Și rămân nepăsători față de ea. Bătrânii, la rândul lor, nu meditează, nu se gândesc asupra ei ziua și noaptea. Doar nu de aceea sunt ei membri în comunitatea creștină, ca să se supună la atâtea porunci! Toți știu că sunt zece porunci! Mulți le știu rezumate la două. Dar vai! Porunca cea nouă este necunoscută.
Ioan Marini, Gânduri creștine vol. 1
