Cu multe se aseamănă viața noastră. Apostolul Pavel, a asemănat-o cu o călătorie. Lupta cea bună am luptat, călătoria am sfârșit…
O călătorie, cu adevărat este viața noastră. Mergem cu toții înainte. Mereu înainte. Fără popas și fără oprire. Iar din ceata noastră, tot mereu se deprinde câte unul, și-a sfârșit călătoria…
Ce potrivit e pusă această călătorie în chipul de alături! Ca băieți tineri, am plecat la drum mulți, mulți. Dar rând pe rând am rămas câte unul. Unul câte unul s-a dus să înmulțească numărul celor ce s-au dus… Ceata noastră tot mai mică s-a făcut. Și an de an, tot mai mică se face. Din atâția și atâția care erau în sat de vârsta noastră, jumătate nu mai sunt. La 50 de ani, jumătate din ei s-au mutat în cimitir. Și la 60 de ani vom fi mai puțini. La 70 de ani, abia câțiva, iar la 80 de ani, doar un moș și o babă, de va mai ajunge… Și rând pe rând vom înmulți și noi crucile din cimitir…
Mă gândesc la colegii cu care am trecut prin școli. Din cei care am trecut prin școala primară, abia mai sunt 40 la sută. Din cei cu care am trecut prin liceu mai sunt 60 la sută. La teologie am fost 42 de colegi și jumătate din ei nu mai sunt. Ne uităm în jurul nostru și ne cuprinde o jale, văzând câți au plecat și câți au mai rămas…
Dar această călătorie, această curgere a vieții noastre, nu este pusă în fața noastră ca o constatare că și noi vom muri, ci este pusă ca un îndemn, ca o predică sufletească. Viața noastră nu este o călătorie fără scop. Ci este călătoria de care ne spune apostolul Pavel: Lupta cea bună m-am luptat, credința am păzit, călătoria am sfârșit, de-acum mi se va da cununa vieții…
Iată, aceasta este călătoria vieții noastre. Să luptăm lupta cea bună, să ne păzim credința, pas cu pas să biruim lumea și păcatul… Să trecem biruitori peste scorpiile și balaurii ispitelor și înșelăciunile diavolești, pentru ca la urmă când vom sfârși călătoria să luăm cununa. Cât de puțini sunt însă cei ce călătoresc cu acest crez, luptându-se și uitându-se țintă la cunună?
Dacă ai întâlni pe un om călătorind și l-ai întreba: Unde mergi? Și el ți-ar răspunde: Nu ştiu. Desigur ai crede că ai de lucru cu un nebun. Dar acest nebun este aievea. Omul care călătorește pe drumul vieții, fără nici un habar pentru mântuirea sufletului său…
Dacă ai întâlni un om care aleargă pe un drum și l-ai întreba: Unde alergi omule? Și el ți-ar răspunde: Nu ştiu. Ai crede că nu e cu mintea întreagă. Dar acest nebun există aievea. El e cel ce aleargă pe drumul pieirii sufleteşti. Dacă însă acestui nebun îi zici: Omule, tu alergi spre prăpastie, spre pieire, apoi te face el pe tine nebun. Strigă el după tine că ești un nebun. Dacă la o gară cineva ar cere bilet de călătorie, spunând însă la casă că nu știe încotro merge, cei de la tren l-ar lua drept nebun. Acest nebun este omul care călătorește prin această viață fără nicio țintă de mântuire sufletească.
O ce grozav este să-i vezi pe oameni, cu grămada, călătorind pe drumul vieții (sau mai bine zis al morții) fără nicio țintă de mântuire sufletească. Și o ce lucru grozav este să vezi cum cade și rămâne, unul câte unul în pieire sufletească.
Și încă ceva să învățăm uitându-ne la călătoria vieții. Să fim totdeauna gata, căci călătoria vieții are bătrânețe numai pentru puțini. Cei mai mulți își sfârșesc călătoria fără bătrânețe.
O, voi tineri și tinere, uitați-vă la chipul de alături. Din ceata voastră rămân pe drum cei mai mulți. Dintre voi pleacă cei mai mulți. Și ca să vă convingeți, uitați-vă și prin cimitire. Cele mai multe cruci de acolo sunt ale tinerilor. Mântuitorul a căutat roadă și în smochinul cel tânăr, la care încă nu-i venise vremea rodul.
Deci, tineri, bătrâni să călătorim luptând lupta cea bună, păzind credința, biruind lumea, pentru ca la urmă să luăm cununa vieții.
Preot Iosif Trifa, Isus Biruitorul, anul 1936, nr. 2, pag. 4
