Până când vei dormi – Pr. Iosif Trifa

„Până când vei dormi, o, leneşule, sărăcia vine peste tine ca un hoţ şi lipsa ca un haiduc înarmat” (Pilde 6, 9-11).

Aşa zice Scriptura despre omul cel leneş şi aces­te vorbe ale Scripturii le arată chipul de mai jos. Uitaţi-vă cum năvăleşte sărăcia şi lipsa, ca doi tâlhari, peste leneşul ce dormitează.

Asemănarea Bibliei este adevărată, pentru că cu adevărat casa şi gospodăria omului leneş parcă-i prădată de hoţi şi tâlhari. Zdrenţuite-s hainele de pe omul cel leneş, dărăpănată-i curtea şi casa. Garduri stricate, unelte împrăştiate, pomi ciungăriţi şi neorânduială în toate părţile vezi la casa şi gospodăria unui leneş, precum zice Scriptura: „Tre­cut-am pe lângă ogorul unui om leneş şi era numai spini, acoperit de mărăcini şi zidul de piatră era prăbuşit” (Pilde 24, 30-31).

Creştinilor! Toate Scripturile ne îndeamnă la muncă. Munca i s-a dat strămoşului nostru Adam şi nouă ca un fel de testament când Domnul a zis: „Spini şi pălămidă va răsări ţie pământul şi în sudoarea feţei tale vei mânca pâinea ta” (Facere 3, 18-19). Mântuitorul Hris­tos a crescut în casa de muncă a lemnarului Iosif. Apostolul Pavel împletea coşuri ca să-şi câştige traiul vieţii şi le scria tesalonicenilor că, „dacă nu voieşte cineva să lucreze, nici să nu mănânce” (II Tesaloniceni 3, 10). Toată făptura este zidită de Dumnezeu spre muncă. „Mergi la furnică, o, leneşule, zice Scriptura, uită-te cu băgare de seamă la căile ei şi înţelepţeşte-te… sau mergi la albină şi vei cunoaşte cât este de lucrătoare şi cât de curat lucru face… Până când, o, leneşule, zaci şi când te vei scula din somn?” (Pilde 6, 6-9).

Şi, pe lângă asta, eu mai zic: scoală-te, leneşule, şi te uită în curtea şi gospodăria neamţului şi învaţă de la el muncă, orânduială şi cumpăneală în casa şi gospodăria ta. Casa şi gospodăria unui neamţ le poţi cunoaşte şi afla fără să-ţi spună nimeni. E destul să te uiţi în curtea şi gospodăria lui ca să afli că nu-i de-al nostru. Una din scăderile noastre ca neam este tocmai lenea, trândăvia; şi scăderea asta este şi ea o pricină pentru care nu putem da înainte. Neamurile cele învăţate din lume ne-au întrecut nu numai cu învăţătura, ci şi cu hărnicia. Noi suntem săraci în ţară bogată, în vreme ce alte neamuri sunt bogate în ţara lor săracă… prin hărnicie. Să învăţăm şi noi, românii, din Scripturi şi de la străini mai multă hărnicie şi muncă.

Păţania fierului şi a pârâului

E cunoscută păţania unui fier de plug care n-a vrut să mai taie pământul, ci s-a pus la hodină în cămară; dar în cămară l-a ros rugina, de s-a ales nimica de el. Tot aşa e şi păţania pârâului care şi-a zis: „Ce să mai alerg eu peste atâtea pietre şi văgăuni? Hai să stau pe loc”. Şi a stat pe loc; dar, stând pe loc, apele i s-au stricat şi s-a făcut, din pârâu cu apă limpede, o baltă urât mirositoare şi plină de broaşte.

Aşa face şi lenea cu omul. Munca curăţă şi înviorează trupul şi sufletul omului. În schimb, lenea roade ca o rugină trupul şi sufletul şi face din viaţa omului o baltă stricată ce se umple cu broaştele şi şerpii scârboaselor patimi şi pofte rele. Din păţania fierului şi a pârâului învăţaţi-vă şi fugiţi de lene şi trândăvie!

Şi diavolul se apropie de cel leneş

De omul cel leneş se apropie nu numai sărăcia şi lipsa ca doi tâlhari, ci se apropie şi diavolul cu patimile şi ispitele lui. „Roagă-te şi lucrează”, ziceau strămoşii noştri, şi de cel ce se roagă şi lucrează nu se poate apropia satana. Dar lenea şi trândăvia sunt cuibul cel cald în care satana îşi aşează patimile şi ispitele lui. Unde-i lene şi trândăvie mai multă, acolo sunt şi purtările mai stricate. La oraşe, lumea e mai stricată fiindcă la oraşe trăiesc cei mai mulţi trântori, care n-au altă credinţă decât pântecele şi poftele. Şi la sate, iarna răsună crâşmele şi păcatele mai tare ca vara, din pricină că oamenii n-au de lucru. Creştinilor! Lenea-i dăscăliţa dracului, precum zice Scriptura că „Multe răutăţi a învăţat pe oameni lenea” (Înţelepciunea lui Sirah 33, 32). Feriţi-vă de ea!

Plugul

Plugul şi plugăria sunt o ocupaţie de mare şi nepreţuit folos omului şi popoarelor, pentru că plugul scoate din pământ pâinea cea de toate zilele. Dar plugul şi plugăria aduc omului mari foloase şi sufleteşti. Plugul leagă viaţa plugarului cu cerul, cu Dumnezeu. Pe urma plugului, plugarul seamănă sămânţa nădejdilor sale şi apoi îşi ridică ochii în sus, către Dumnezeu, să-i trimită căldură şi ploaie la vreme peste osteneala şi nădejdea sa. Un mare scriitor din Rusia (Tolstoi) zicea că plugăria nu-i altceva decât o preafrumoasă rugăciune care te ţine neîncetat în legătură sufletească cu cerul, cu Dumnezeu, şi de aceea fiecare om ar trebui să-şi aibă plugul lui şi moşioara lui. Iată dar cum munca plugăritului – şi celelalte feluri de muncă – nu e numai un „jug” ce i s-a dat omului prin greşeala lui Adam, ci e dată omului spre sănătatea lui trupească şi sufletească.

Ascuţitul coasei

De când eram la ţară îmi aduc aminte de un cosaş care purta cu el Psaltirea în vremea coasei şi citea în ea de câte ori apuca răgaz. Ceilalţi îi ziceau: „Da’ tu ce te încurci cu cartea şi cu cititul acum în vremea lucrului?” El însă le răspundea foarte cuminte aşa: „Dar voi ce vă pierdeţi vremea cu ascuţitul şi cu bătutul coasei acum în vremea lucrului?” Rugăciunea trebuie să meargă mână în mână cu munca şi munca cu rugăciunea. Rugăciunea ajută munca omului. Cel ce crede că-şi pierde vremea ru­gându-se e tocmai în chipul unui cosaş care nu-şi ascute şi nu-şi bate coasa, ca să cruţe vremea. Vai de sporul ce-l face un asemenea creştin.

Preot Iosif Trifa, Citiri şi tâlcuiri din Biblie