Oastea Domnului

Binele și răul (program de Paște) – Galați, 13 Apr. 2015

Program de Paște realizat de copiii adunării Oastei Domnului din Galați, prezentat în casa de adunare a doua zi de Paște, în data de 13 Aprilie 2015.

Versurile programului sunt scrise de sora Nuți Dragomir și au fost publicate în revista Cuvânt pentru suflet, nr. 73, mart-apr 2016.

Sminteala Crucii – Ioan Marini

Un credincios de demult a spus într-o carte aceste cuvinte: „ Mulţi iubesc pe Iisus când nu li se întâmplă ceva potrivnic. Mulţi îl laudă şi adoră, cât timp primesc de la El binefaceri. În cazul când Mântuitorul nu se mai arată sau îi părăseşte pentru puţin timp, atunci se tânguiesc şi disperează.”

Aceste cuvinte cuprind într-însele mult adevăr.

Adunare anuală – Comănești (BC), 23 apr. 2016

Adunarea anuală a Oastei Domnului de la Comănești a avut loc în sâmbăta Floriilor (23 aprilie 2016), în sala de festivități a Colegiului Dimitrie Ghika.

Tema adunării a fost inspirată din versetul 3 al primului capitol al Apocalipsei și a fost formulată astfel: Citește, ascultă și păzește, căci vremea este aproape!

Să-L întâmpinăm pe Domnul – pr Iosif Trifa

„Când s-au apropiat de Ierusalim și au ajuns la Betfaghe, înspre Muntele Măslinilor, Iisus a trimis doi ucenici și le-a zis: „Duceți-vă în satul dinaintea voastră. În el veți găsi îndată o măgăriță legată și un măgăruș împreună cu ea; dezlegaţi-i și aduceți-i la Mine. Dacă vă va zice cineva ceva, să spuneți că Domnul are trebuință de ei. Și îndată îi va trimite.” Dar toate aceste lucruri s-au întâmplat ca să se împlineacă ce fusese vestit prin proorocul care zice: „Spuneți fiicei Sionului: ´Iată, Împăratul tău vine la tine, blând și călare pe un

Crucea și jertfa – Traian Dorz

Nimic nu te mângâie mai mult, dar nici nu te doare mai adânc decât a vedea lângă suferința ta pe ființa cea mai iubită și cea mai îndurerată. La nimic nu te gândești, la cea din urmă despărțire, decât la soarta ființei celei mai scumpe și mai singure care rămâne în urma ta. Nu te doare de nimeni pe lume mai mult decât de mama ta, când rămâne și văduvă, și orfană…

Dacă Dumnezeu a pus în orice inimă de fiu adevărat iubirea de mamă – acest uman și

Smerenia care înalță – Traian Dorz

Acel suflet binevoitor şi binefăcător care s-a deprins să facă binele altora plin de gesturi frumoase şi pline de gingăşie sufletească,- acel suflet ştie că pâinea pe care o dăruieşti te satură mai mult, că locul pe care îl cedezi te odihneşte mai bine şi că întâietatea pe care o dai altora te înalţă mai frumos.

Nimeni nu se satură cu un măr ceva mai frumos sau cu o bucăţică ceva mai mare,- dar când le dai acestea altuia şi tu le iei pe cele mai mici, sau mai din urmă – ce fericit câştig

Biblia în familie (II) – Ioan Marini

Şi voi, părinţilor… Creşteţi copiii în mustrarea şi învăţătura Domnului (Efeseni 6, 4)

…Dar voi, părinţilor credincioşi, voi care v-aţi îndulcit adesea din mierea Cuvântului Domnului şi poate chiar aţi spus că mai dulce este Cuvântul acesta decât mierea pentru cerul gurii (Psalm 119, 103), voi cei care v-aţi hrănit din mana ascunsă, această pâine coboară din cer şi-aţi băut din această apă a vieţii, puteţi voi fi nepăsători faţă de copiii şi nepoţii voştri? Puteţi voi să tăceţi?

Mai aveți vreme – pr. Iosif Trifa

Ce strategie a abordat diavolul pentru a câștiga cât mai mulți oameni pentru iad.

„E o prostie prea mare să le spui oamenilor că nu-i Dumnezeu, că nu-i suflet, că nu-i rai și iad. Părerea mea e alta. Să le șoptim oamenilor la ureche. Este Dumnezeu, este suflet, este rai și este iad. Dar pentru aceste treburi mai aveți vreme oameni buni. Ele sunt pentru vremea când veți fi colea moși bătrâni.”

Golgota, pe culmea Ta – Rut Iovescu

Golgota, pe culmea ta, odată, fost-au înălțate trei cruci mari,
dar din ele-n veci e neuitată Crucea lui Iisus între tâlhari.

Prin al Său Sfânt Sânge şi pe mine Domnul din păcat m-a izbăvit;
Golgota, Hristos, murind pe tine, mi-a deschis Edenul fericit.

Pentru Jertfa Lui mântuitoare ce-a adus Hristos pe culmea ta,
nici în veșnicia viitoare, Golgota, eu nu te voi uita!…

Prof. Gabriel BRAIC – Simpozion Omagial Traian Dorz 100 – Cluj, 12.09.2013

OasteaDomnului.info vă prezintă prelegerea prelegerea susținută de profesorul Gabriel Braic (Fundația ProDeus), intitulată Câteva arte poetice, la simpozionul cultural dedicat poetului și fratelui Traian Dorz denumit Traian Dorz 100 – Creație și Jertfă, care a avut loc la Cluj-Napoca, în data de 12 septembrie 2013.

Top