Omul minune

Citind Sfânta Scriptură, mulţi nu vad în ea decât lucruri închipuite, pentru că îşi zic ei: „Cum putem noi crede în atâtea minuni ce sunt istorisite acolo?”. Mintea omului nu le pricepe şi nu le înţelege, mai ales că astăzi nu se mai văd ase­menea lucrări minunate. Vai, câtă greşeală!… Dumnezeu este acelaşi atunci ca şi acuma. El nu Se schimbă. Puterea şi iubirea Sa este aceeaşi pentru totdeau­na.

De aceea, dacă astăzi nu se mai văd minuni, apoi vina nu este a lui Dum­nezeu. Cerul este încă deschis, dar vina suntem noi şi păcatul, care ne-a slăbănogit, să nu mai putem vedea. Am pierdut legătura cu Cel ce are toată pute­rea în cer şi pe pământ. Dar oricine se apropie de Dumnezeu cu toată inima, oricine îşi predă inima şi sufletul în mâinile Domnului, acela şi astăzi vede şi trăieşte sub ochii lui aceleaşi minuni pe care le găsim istorisitei în Biblie. Şi astăzi se deschid ochii multor orbi, şi astăzi ologii umblă, şi astăzi surzii aud, şi astăzi morţii învie. Ce sunt miile de suflete convertite de astăzi, dacă nu atâtea şi atâtea minuni? Dar iată una şi mai mare, ce le întrece pe toate. Fra­ţii şi iubiţii noştri cititori îşi reamintesc în ce situaţie se afla Părintele Iosif la 12 august, când am mers să-l împăr­tăşesc. Era jumătate mort. Când am intrat în camera Sf. Sale, un fior de groază m-a cuprins. Părintele Iosif era în agonie.

Bolnav, slăbit şi istovit ca niciodată. Desfigurat la faţă, cu ochii şi privirea schimbată, încât mi-am zis: Vai, ce durere!… Părintele Iosif va trece acasă la Domnul! Durere mare, zic, pentru că noi avem nevoie de el. Oastea are încă multă trebuinţă de el. Condeiul său, cu scrisul atâta de ales, inima şi sufletul său, râvna şi dragostea sa pentru Domnul nu pot fi prin nimeni altul înlocuite.

Darul ce Domnul i-a încredinţat este un dar deosebit. Şi Oastea va trece printr-o mare încercare. Am îngenuncheat la căpătâiul său cu epitrahilul de gât şi o ispită mi-a şoptit: „Pentru ce te mai rogi, nu vezi că e aproape mort?”. Şi atunci mi-am zis: „În ordinea firească şi omenească, nimic nu se mai poate în­drepta. Dar Cel ce l-a ridicat pe Lazăr din mormânt îl poate ridica şi pe Părintele Iosif; şi de aceea eu trebuie să mă rog cu o deplină şi sigură încredinţare că la Dumnezeu totul este cu putinţă. Şi m-am rugat, apoi l-am spovedit şi împărtăşit.

Chiar în aceeaşi clipă am văzut, sub ochii mei, începutul minunii. Părintele Iosif s-a înviorat şi înseninat. La 27 oct., ne-am văzut iarăşi. Ah, câtă schim­bare şi câtă deosebire! Sufletul meu s-a umplut de-o nespusă bucurie. În comparaţie cu ce era în august, acum este foarte bine. Ceva de nerecunoscut. L-am găsit şezând pe un scaun şi lucrează de zor la unul din cele mai minunate calendare din câte a scos până acum. Nu este aceasta oare o minune şi încă una din cele mai mari? Dumnezeu ni l-a dat iarăşi şi cred că ni-l va da pentru mul­tă vreme, aşa suferind cum este. De aceia l-am şi numit, cu drept cuvânt, „Omul minune”. La prima vedere, m-am simţit nespus de fericit şi m-am socotit ca în al nouălea cer că Domnul n-a făcut pe voia vrăjmaşilor, care necon­tenit i-au săpat groapa. Va fi şi aceasta o grea lovitură pentru ei. Aşa o păţesc cei ce luptă cu Dumnezeu.

De cum ne-am văzut faţă către fată, Părintele Iosif m-a întrebat cu ochii înlăcrimaţi:

– Părinte Vasile, spune drept, credeai să mă mai vezi? Credeai să mă mai vezi şi să mai putem vorbi amândoi acuma? Credeai să ne mai întâlnim?

Şi i-am răspuns:

– Numai întemeiat pe minunea învierii, dar altfel nu.

– Părinte Vasile, a adăugat Părintele Iosif, de patru ori am fost înviat ca din morţi. De patru ori am trecut prin moarte şi Domnul m-a ridicat. De aceea nu mă mai tem de moarte şi nici nu vreau să mă mai gândesc la ea. Văd că Dumnezeu mă are în grija Sa neconte­nit. Şi atunci ce grijă mai pot eu avea? De acum fie voia Domnului. Eu nici nu mă mai gândesc la moarte.

Iată, prin urmare, o minune a vre­murilor noastre. Şi astăzi se fac minuni, dar ele nu se văd decât de cei ce au ochii sufletului deschişi.

Dumnezeul nostru este un Dumnezeu al minunilor, dar ele nu se arată decât între cei credincioşi. Părintele Iosif stă în faţa tuturor ca o vie şi puternică minune de ce este şi ce poate face rugăciunea şi viaţa predată în mâinile Domnului. De aceea Oastea Domnului cheamă cu stăruinţă sufletele mai lângă Domnul, mai lângă El.

Părintele Vasile Ouatu, Ostașul Domnului, anul 1934, nr. 14, pag. 7-8