Aşa zice Domnul: „Ochii Mei privesc asupra pământului vostru de la începutul anului până la sfârşitul anului. De veţi asculta toate poruncile pe care le poruncesc Eu vouă, de veţi iubi pe Domnul Dumnezeul vostru şi veţi sluji Lui din toată inima şi din tot sufletul vostru, Eu voi da pământului vostru ploaie timpurie şi ploaie târzie şi veţi strânge grâul şi vinul vostru şi voi da iarbă în ţarinile voastre pentru vite»… «dar, de vă veţi abate, cu mânie Se va aprinde Domnul asupra voastră şi va închide cerul, ca să nu fie ploaie şi pământul să nu-şi dea rodul său” (Deuteronom 11, 12-17).
„De veţi asculta cu luare-aminte glasul Dumnezeului vostru ca să păziţi şi să faceţi toate poruncile care vă poruncesc Eu vouă astăzi, binecuvântate vor fi roadele pământului vostru şi cirezile vacilor voastre şi turmele oilor voastre. Şi va deschide Domnul vistieria Sa cea bună, cerul să dea ploaie pământului tău în vremea sa”… „Iar de nu veţi asculta glasul Domnului Dumnezeului vostru şi nu veţi păzi poruncile Lui, Domnul va trimite peste tine blestem, lipsă şi ameninţări. Cerul deasupra capului tău va fi de aramă şi pământul care este sub tine de fier şi va face Domnul praf şi pulbere ploaia pământului vostru” (Deuteronom cap. 28).
Aşa zice Domnul: „De voi închide cerul şi nu va fi ploaie şi de voi trimite moarte în poporul Meu şi de se va smeri poporul Meu şi se vor ruga şi se vor întoarce din căile lor cele rele, Eu îi voi auzi din cer, milostiv voi fi păcatelor lor şi voi vindeca pământul lor” (II Cronici 7, 14).
Astă-vară, un gazetar de la o gazetă din Bucureşti («Dimineaţa») a umblat pe la băile din Sovata şi cu acest prilej a ţinut să se întâlnească şi cu un ţăran de pe‑acolo, să afle de la el ce fel de păsuri mai sunt prin lumea de la sate.
– Cum o mai duceţi, bădiţă? l-a întrebat gazetarul pe sătean.
– Rău, domnule, că nu mai plouă şi ni se uscă holdele… S-a supărat bunul Dumnezeu pe noi, că prea s-au stricat oamenii… În hotarul nostru s-a aflat ieri un prunc lepădat de maică-sa; de o săptămână zace pruncul aruncat pe hotar şi mâine iese comisia să-l îngroape. Pentru răutatea asta s-a încuiat cerul şi ni se uscă holdele…
Aşa a răspuns ţăranul, iar gazetarul a prins acest răspuns pe hârtie şi l-a publicat în gazetă. De încheiere, gazetarul scrie aşa în batjocură şi se întreabă: „oare ce legătură poate fi între un copil lepădat pe hotar şi ploaie?… Eu nu aflu o altă legătură decât neştiinţa şi superstiţia (credinţa băbească) poporului. Ne trebuie şcoală şi cultură pentru popor!”
Să mă ierţi, d-le gazetar de la Bucureşti, dacă eu nu sunt de părerea d-tale, ci sunt şi eu de părerea plugarului de la Sovata, care vedea o legătură între nelegiuirea unei mame ce şi-a omorât copilul şi ploaia cerului de sus. Această legătură – pe care o fac toţi plugarii – nu răsare din neştiinţă şi lipsă de „cultură”, ci ea răsare din Biblie, unde se spune limpede că vremea cea bună este un dar al cerului de sus şi se pogoară cu binecuvântare peste purtările cele bune, iar vremea cea rea este certarea şi mustrarea Domnului pentru nelegiuirile oamenilor.
Poporul nostru plugar a pus la inimă învăţăturile Domnului despre vreme scrise în Biblie şi le-a trecut din tată în fiu peste veacuri de-a rândul. Plugarii sunt legaţi cu toată truda şi munca lor de darul cerului de sus. Când nu se pogoară dar de sus, toată munca plugarului e zadarnică. Un scriitor din Rusia (Tolstoi) spunea că plugăria nu e altceva decât o preafrumoasă rugăciune care te ţine în neîncetată legătură sufletească cu cerul, cu Dumnezeu. Plugăria dă omului o zestre, o moştenire sufletească pe care cei de la oraşe n-o înţeleg; şi de aceea gazetarul de la Bucureşti râdea de ea şi cerea „cultură”, să o înlăture.
Şi acum să-l lăsăm pe gazetar în ştirea Domnului. Noi să înţelegem că vremea este şi ea o predică prin care Domnul ne arată darurile Sale sau ne mustră pentru fărădelegile noastre. Se pare însă că nici pe această predică atât de grăitoare n-o mai ascultă oamenii.
S-a schimbat şi umblarea vremii
De câţiva ani încoace, cu adevărat, parcă şi mersul vremii s-a schimbat înspre rău. Binecuvântarea cerului de sus nu se mai pogoară cu căldură şi ploaie la vreme peste lucrul mâinilor noastre, ci parcă de sus ne urmăreşte certarea Domnului cu vreme nepotrivită.
Să luăm aminte! Vremea de astăzi vorbeşte, prin vremea de astăzi vorbeşte cu noi Domnul şi ne mustră pentru multele noastre păcate.
Buruienile şi spinii păcatelor prea ne-au copleşit cu totul ogoarele sufletului şi de aceea nici ogoarele pe care le muncim nu ne mai dau rodul aşteptat.
Numai când vom ara şi pământul inimii noastre şi vom scoate din el spinii păcatelor, atunci vor da şi ogoarele noastre roade mai bogate.
Altfel de purtări aveau bătrânii noştri şi de aceea altfel de vremuri, mai bune, umblau atunci. Când eram copil, îmi aduc aminte că moşul meu nu băga grâul în pământ fără să cadă mai întâi în genunchi lângă el şi să se roage pentru ajutorul şi binecuvântarea cerului de sus.
Pentru păcatele noastre, Domnul ne ceartă cu potopuri, uragane, secete, furtuni, grindină şi fel şi fel de prăpăduri. Este şi aceasta o pedeapsă prin care Domnul Dumnezeu ne cheamă să ne îndreptăm. Însă oamenii nici pe această predică atât de grăitoare nu o ascultă.
Preot Iosif Trifa, Citiri şi tâlcuiri din Biblie
