Ce este omul se cunoaște după numele care i s-a dat de mult… (Ecls. 6, 10)
NICOLAE – biruitorul poporului, domnitorul poporului, cuceritorul poporului.
Timpul este cel care conturează cel mai sigur și limpede reala valoare a unui slujitor devotat Împăratului său. Chiar dacă timpul mai aruncă în uitare amintiri ale persoanelor dragi, totuși nu poate șterge dâra de lumină pe care acestea au lăsat-o înaintea noastră pe drumuri goale de ecou, oferindu-ne semn de tinerețe, de râvnă și muncă.
Ce binecuvântare este pentru o adunare care a avut un asemenea trimis, în stare să vegheze și să slujească!
O lucrare unică, sfântă care să genereze bogate roade o face numai Dumnezeu, folosindu-se însă de vase smerite, gata să treacă prin arta răbdării, a iubirii adevărate și pregătiți în orice moment “să piardă”.
Pe astfel de oameni Dumnezeu îi trece printr-o școală a suferinței. Nici fratele Nicolae nu a fost ocolit de sita încercării credinței și proba focului. Trece cu greu, dar cu demnitatea unui luptător adevărat peste zilele încrâncenate ale celui de-al doilea război mondial, unde a și fost decorat pentru spiritul perseverent și puterea lui de dăruire. Medalia câștigată atunci nu ar fi fost recunoscută astăzi, dacă într-un moment dificil al războiului, când din toate părțile erau înconjurați de inamic și nu mai era nici o posibilitate de scăpare, o hotărâre nu era luată: Doamne, aici nu mai am nici o scăpare! Sunt un om mort. Dacă mă vei salva al Tău sunt! Voi trăi numai pentru Tine. S-a întors din război decorat de două ori: de oameni și de Dumnezeu.
Mai târziu este condamnat la șase ani de închisoare. Și aici Dumnezeu i-a fost alături. I-a dăruit bucuria negrăită de a-și împleti mai strâns, cu lacrimi, frumoasa prietenie cu fratele Valer și fratele Arcadie; frați care împreună au scris pagini de cer pe cartea acestui pământ ostil și pagini de aur în cartea Biruitorilor.
Încercările de tot felul prin care a mai trecut în școala sfântă de supunere și de frângere a lui Dumnezeu i-au schimbat adânc firea lui, personalitatea lui, dăltuind în elevul Nicolae un suflet ales, un om al Scripturii, un stâlp pentru adunarea din Pechea. El nu a vorbit niciodată de autoritate, dar cuvântul lui a fost întotdeauna ascultat și aplicat, nu a condus pe nimeni și totuși… a fost urmat. Avea calități de conducător, dar nu cred că și-a dat seama vreodată de așa ceva. El a fost Biblia adunării , nu numai cuvântul memorat, ci și viață, duh, putere.
Dacă strălucită i-a fost viața, și mai strălucit i-a fost sfârșitul (2 iulie 2002), dovedind tuturor c-a fost omul lui Dumnezeu.
Ferice de cei ce sfârșesc în Domnul!
Ieri s-a stins o mărturie. Astăzi avem o vie amintire despre ceea ce înseamnă personalitatea și activitatea unui om cu adevărat credincios, dar și ultimul său îndemn: Voi să nu părăsiți adunarea! Să mergeți la Biserică! Să îmbrățișați Crucea Domnului Hristos! Aceasta e unica rezolvare a tuturor problemelor!
Eu am aflat în Domnul fericirea
și bucuria-ntregii mele vieți,
și-am vrut s-aflați si voi că izbăvirea
și mântuirea, doar prin El aveți. (Traian Dorz)
Sursa: www.cuvantpentrusuflet.ro
Aurelia Stan (nepoată), revista Cuvânt pentru suflet, nr. 13, Februarie 2007
