Cine nu vrea să lucreze nici să nu mănânce. (II Tesaloniceni 3, 10)
În epistolele apostolului Pavel aflăm Evanghelia aplicată la viață, în toată întregimea ei. În ele aflăm și învățătura despre muncă. Apostolul Pavel predică cu apăs și munca, lucrul mâinilor sau a capului, munca intelectuală de care avem lipsă pentru a ne asigura traiul vieții. Apostolul Pavel ne predică munca, întâi ca pe testamentul ce ni l-a lăsat Domnul Dumnezeu prin strămoșul Adam: cu multă trudă să–ţi scoţi hrana din pământ… în sudoarea feţii tale să-ți mănânci pâinea, până te vei întoarce în pământul din care ai fost luat. (Facere 3, 17-19)
Orice creștin trebuie să știe că Evanghelia n-a șters acest testament. Ci îl predică și azi și îl va predica până la sfârșit. Mulți necredincioși au încercat să răspândească hula că Evanghelia predică lenea și îi face pe oameni leneși. Minciună! Evanghelia predică munca. Însuși Mântuitorul și-a trăit copilăria în casa lemnarului Iosif. Creștinul cel adevărat este un om harnic, care își agonisește traiul vieții prin muncă cinstită și prin o viață și casă ordonată.
Evanghelia nu predică lenea. Leneșul nu are duhul Evangheliei. Mergi la furnică leneșule – zice Cuvântul lui Dumnezeu – uită-te cu băgare de seamă la căile ei și înțelepțește-te. (Proverbe 6, 6-11)
Această muncă o predică cu apăs și apostolul Pavel. Căci când eram la voi vă spuneam lămurit: cine nu vrea să lucreze, nici să nu mănânce… auzim însă că unii dintre voi trăiesc în neorânduială (adică lene), nu lucrează nimic, ci se ţin de nimicuri. Îndemnăm pe oamenii aceştia şi îi sfătuim în Domnul Iisus Hristos, să-și mănânce pâinea lucrând (II Tesaloniceni 3, 11-12). Să căutați să trăiți liniștit, să vedeți de treburi și să lucrați cu mâinile voastre, cum v-am sfătuit (II Tesaloniceni 4, 11).
Acestea le spune apostolul Pavel și fiindcă se scornise zvonul că se prăpădește lumea și oamenii nu mai lucrau nimic. Adică clar și lămurit: apostolul Pavel spune că tot omul trebuie să lucreze. Cine nu lucră, nici să nu mănânce.
Dar, ca peste tot în sfaturile sale, marele apostol n-a dat numai sfaturi pentru alții, ci mai întâi el însuși le-a trăit și le-a aplicat aceste sfaturi. N-a predicat apă și a băut vin, cum de regulă se face azi, ci a strigat: păşiţi pe urmele mele (I Corinteni 10, 20). Feceți ceea ce fac eu, luați pildă. Așa a făcut și cu munca. El însuși a dat pildă de muncă. Căci n-am trăit în neorânduială (lene) între voi, n-am mâncat de pomană pâinea nimănui, ci lucrând și ostenindu-ne, am muncit zi și noapte ca să nu fim povară nimănui dintre voi. Nu că n-am avut dreptul acesta, dar am vrut să vă dăm în noi înșine o pildă vrednică de urmat (II Tesaloniceni 3, 7-9).
Apostolul Pavel avea meseria de împletitor (țesător) de corturi. E arătată această meserie în Faptele Apostolilor capitolul 18, versetul 8: După aceea, Pavel s-a dus la Corint și acolo a găsit pe un iudeu, numit Acvila, de neam din Pont, venit cu nevastă-sa Priscila din Italia. Și fiindcă aveau același meșteșug a rămas la el și lucrau: meseria lor era facerea corturilor. Cu această meseria îşi câştiga apostolul Pavel traiul vieţii, precum însuşi le spunea fraţilor, la despărţirea din Milet: N-am râvnit nici la argintul, nici la aurul, nici la hainele cuiva. Singuri știți că mâinile acestea au lucrat pentru trebuințele mele și a celor ce erau cu mine (Fapte 20, 33-34).
Ce pildă măreață! În o parte din timp, marele apostol țesea la haina cea nouă cu care îmbrăca pe oamenii cei noi iar în restul timpului țesea corturi pentru a-și asigura traiul vieții și a nu fi povara nimănui. Acesta e cel mai frumos imn al muncii!
Vom spune îndată că este o enormă deosebire între munca văzută în lumina Evangheliei și munca văzută în lumina lumească, omenească. Evanghelia a pus hotar între muncă și idolul lăcomiei de a munci numai pentru a strânge averi și avuții. Cel credincios lucră pentru a trăi. Dar cel necredincios trăiește numai pentru a-și face din muncă averi și a-și lărgi hambarele. Munca e de la Dumnezeu și e un ajutor de mântuire sufletească. Dar când lăcomia face din ea un idol de a strânge mereu numai avuții trecătoare atunci ea e o pierzare sufletească.
Preot Iosif Trifa, Ziarul Isus Biruitorul, anul 1936, nr. 28, pag. 4
