În mersul luptei pentru scăparea israelitenilor, este un amănunt plin de înţeles sufletesc. Biblia ne spune într-un loc că, pe timpul când israelitenii gemeau în robia lui Faraon, „logofeţii fiilor lui Israel“ s-au prezentat într-o audienţă la Faraon, cerându-i uşurarea robiei. Şi, intrând logofeţii fiilor lui Israel, au strigăt către Faraon, zicând:
– Pentru ce te porţi aşa cu robii tăi; au doar nedreptate vei face robilor tăi?
– Sunteţi nişte leneşi şi trântori… duceţi-vă îndată de lucraţi; nu vi se vor da paie şi tot acelaşi număr de cărămizi veţi face (Ieşirea 5, 15-18).
Aşadar, precum se vede, israelitenii s-au prezentat într-un fel de „audienţă“ la Faraon, pentru uşurarea robiei, pentru împuținarea cărămizilor. Poporul îşi închipuia că de aici trebuie să vie uşurarea robiei. Dar uşurarea n-a venit din partea aceasta. Robia mai grea s-a făcut.
Mulţi creştini cred că se pot mântui lăsându-se de unele rele. Atâţia şi atâţia creştini umblă să-şi împuţineze numărul „cărămizilor“ (păcatelor)… Umblă să-şi uşureze „robia“, dar nu umblă să scape de ea. Nu umblă să o rupă cu Egiptul şi cuptoarele lui Faraon.
Taina mântuirii sufleteşti nu stă în uşurarea robiei sufletești, nu stă în reducerea numărului „cărămizilor“, ci stă în ruperea pe de-a-ntregul cu Egiptul păcatelor…
Stă în scăparea din robia diavolului Faraon… Stă în libertatea deplină şi plecarea noastră spre ţara făgăduinței
„Iar ieşind ei (logofeţii) de la Faraon, s-au întâlnit cu Moise şi Aron care veneau în calea lor. Şi au zis lor: Vază-vă pe voi Dumnezeu şi vă judece, că ne-aţi făcut urâţi înaintea lui Faraon şi a slugilor lui“ (Ieşirea 5, 20-21).
Audiența la Faraon s-a sfârșit deci cu murmurul poporului contra lui Moise și Aron. Moise s-a rugat atunci lui Dumnezeu să-i arate ce este de făcut.
A cerut și Moise o audienţă, dar nu la Faraon, ci la Dumnezeu. „Și s-a întors Moise către Domnul, grăind: Rogu-mă, Doamne, pentru ce m-ai trimis pe mine?“ (Ieşirea 5, 22).
Iar audienţa aceasta s-a încheiat cu rezultat favorabil. „Şi a grăit Domnul către Moise: Mergi şi spune fiilor lui Israel că Eu, Domnul, îi voi scoate pe ei din robia egiptenilor şi îi voi izbăvi cu braţ înalt şi cu judecată mare “ (Ieşirea 6, 6).
Dar poporul n-a dat ascultare acestei făgăduinţe cereşti. „Aşa a grăit Moise fiilor lui Israel. Dar pentru împuţinarea sufletului şi robia cea aspră în care se aflau, ei n-au ascultat pe Moise“ (Ieşirea 6, 9). Israelitenilor le trebuia ceva la mână, văzut. Poate că îi mustrau pe Moise şi pe Aron că nu se duc şi ei personal în audienţă la Faraon.
Ce lucruri dureroase sunt în această istorie! Bieţii israeliteni cereau şi aşteptau de la Faraon uşurarea robiei. În loc să se prezinte cu rugile lor în audienţă la Dumnezeu, ei se prezintă în faţa lui Faraon. Îşi pun nădejdea într-o audienţă şi intervenţie la Faraon.
Ce adânc înţeles este şi pentru viaţa noastră cea sufletească în această întâmplare!
Întâi, pentru cei ce cu toate necazurile lor aleargă mai întâi la ei şi la ajutorul oamenilor şi abia pe urmă îşi aduc aminte şi de Dumnezeu, că vor să se lase de păcate. Patimile şi păcatele sunt o robie la diavolul-Faraon. Din această robie nu este decât o singură scăpare: ruperea pe de-a-ntregul cu cuptoarele lui Faraon…, strigarea către Mântuitorul şi Izbăvitorul nostru Iisus Hristos să ne scape El din această robie. Cei ce umblă să se lase de unele năravuri şi să ţină pe altele sunt acurat în chipul israelitenilor care cereau de la Faraon uşurarea robiei.
Un înţeles adânc are această întâmplare şi pentru vremile noastre. Trăim vremuri cumplite, cu greutăţi şi necazuri care tot mai mari şi mai mari se fac. Gemem sub povara lor. Şi cum umblăm noi să scăpăm de aceste greutăţi? Exact ca şi israelitenii. În loc să ne plângem lui Dumnezeu şi să cerem ajutorul Lui, ne plângem la… politica de partid şi aşteptăm mântuirea de la politica de partid. În loc să ne prezentăm în „audienţă“ la bunul Dumnezeu prin rugăciuni şi întoarcere la El noi ne prezentăm în audienţă la „Faraon“; la politica de partid şi aşteptăm uşurarea din partea aceasta. Vai, ce cumplită amăgire! Uşurarea nu ne va veni până când strigătele noastre deznădăjduite nu se vor sui la Dumnezeu (Ieşirea 2, 23), cerând mila şi iertarea cerului de sus.
Atunci Domnul va privi peste noi şi I se va face milă de noi (Ieşirea 2, 25), ne va ierta şi ne va scăpa.
Preot Iosif Trifa, Spre Canaan
