Mene, Tekel, Fares – Pr. Iosif Trifa

Chipul de mai jos arată o întâmplare istorică în cartea prorocului Daniel.

Împăratul Baltazar a făcut odată un chef mare, cu o mie de invitaţi. Câte prostii nu face omul la chefuri şi beţii!

În toiul chefului, Baltazar a poruncit să i se aducă vasele cele sfinte din templul (biserica) Ierusalimului, să bea vin din ele. „Şi au adus vasele cele sfinte, de aur şi argint, şi a băut dintr-însele împăratul şi boierii lui şi ţiitoarele Iui cele ce se culcau cu el şi lăudau pe dumnezeii cei de aur şi de argint, şi de aramă, şi de fier, şi de lemn şi de piatră”… Dar în acel ceas, o mână s-a ivit, care a scris pe perete vorbele: ,,Mene, Tekel, Fares”. Atunci „împăratul s-a tulburat şi boierii lui au încremenit” şi nimeni nu putea citi scrisoarea. Împăratul a chemat pe toţi „înţelepţii Babilonului”, să citească scrisoarea, dar n-au putut nici să citească scrisoarea, nici să o tâlcuiască împăratului. La sfatul împărătesei, împăratul l-a chemat pe Daniel prorocul, care a tâlcuit scrisoarea, spunând că cele trei vorbe înseamnă spargerea împărăţiei lui. (Citiţi pe larg în cartea prorocului Daniel, la capitolul 5).

O, ce mult se potriveşte această întâmplare din Biblie la noi şi la vremurile ce le trăim azi! Ca pe vremea lui Baltazar, aşa e pornită şi lumea de azi spre beţii, spre chefuri, spre pofte şi destrăbălări! Suntem pe un povârniş sufletesc şi nimeni n-ar putea spune unde vor ajunge stricăciunile sufleteşti de azi.

Se pare că şi lumea de acum e un mare chef al lui Baltazar, în care oamenii se închină la zei de aur, de argint, de aramă, de fier, de piatră, de lemn (adică fiecare îşi face patimi şi plăceri după puterile lui băneşti). În mijlocul acestor stricăciuni, o mână s-a ivit şi în zilele noastre. În viaţa omenirii s-a ivit o mână care, de la război încoace, scrie mereu necazuri, greutăţi şi frământări ce parcă n-au fost de la începutul lumii. E mâna Domnului Dumnezeu, care de ani de zile tot scrie la semne şi arătări de greutăţi, de necazuri, de pedepse, dar oamenii nici habar n-au.

Baltazar i-a pus pe învăţaţii acelor vremi să citească și să tâlcuiască înţelesul scrisorii, dar învăţaţii n-au putut. Aşa şi învăţaţii vremurilor de azi se tot frământă să poată dezlega frământările şi întrebările vremilor noastre. Învăţaţii ţin mereu la sfaturi şi dau fel de fel de planuri şi leacuri despre cum s-ar putea tămădui stările bolnave din lumea de azi, dar iată, nimic n-ajung sfaturile si ocoşelile lor; stările tot mai tulburi şi tot mai bolnave se fac.

Este însă şi azi un Daniel care poate dezlega întrebările şi frământările vremilor noastre. Acest Daniel este Sfânta Scriptură, este Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură. Cuvântul lui Dumnezeu din Sfânta Scriptură spune apriat că necazurile şi frământările vremilor sunt pedeapsa Domnului şi chemarea Domnului să se întoarcă oamenii din calea răutăţilor. „Aşa zice Domnul: “Iată, Eu chem toate neamurile pământului şi voi grăi către ele cu judecată, pentru toată răutatea lor, căci M-au părăsit pe Mine şi s-au închinat idolilor” (Ieremia 1, 15-16). Ca şi la ospăţul lui Baltazar, deasupra omenirii s-a ivit o mână care a scris trei cuvinte. Învăţaţii nu pot citi aceste cuvinte şi nu le pot tâlcui. Aceste trei cuvinte sunt: „Întoarceţi-vă la Dumnezeu!” (Ezechiel 18, 30), „Întoarceţi-vă către Mine şi Eu Mă voi întoarce către voi”, zice Domnul (Maleahi 3, 7). Ca printr-un foc curăţitor de păcate trebuie să trecem prin necazurile şi frământările vremilor de azi. „În zilele acelea va fi vreme de necaz de care n-a fost niciodată de când sunt neamurile pe pământ… Mulţi se vor curăţi, se vor albi, se vor lămuri (în aceste necazuri), dar cei fărădelege vor nelegiui” (Dan 12, 1-10).

Adică vedeţi: Scriptura spune apriat că prin necazurile vremilor trebuie să trecem ca printr-un foc curăţitor de păcate. Însă cei mai mulţi „nelegiuiesc” înainte şi, în loc să se cureţe şi să se înălbească, mai rău se înnegresc şi se murdăresc în păcate. Aceştia sunt cei despre care zice Domnul la Ieremia: „Bătutu-i-am şi n-au simţit, zdrobitu-i-am şi n-au vrut să se întoarcă” (Ieremia 5, 3), „topitu-i-am în cuptorul urgiei şi n-am aflat în ei argint” (Isaia 48, 10). Eşti tu, cititorule dintre aceştia sau eşti dintre aceia care se curăţă şi se mântuiesc trecând prin focul necazurilor?

Preot Iosif Trifa, Lumina Satelor, anul 1925, nr. 4, pag. 4