Iisus era în Betania, unde era Lazăr cel înviat din morţi. Şi i s-a făcut Lui cină acolo.
„Deci Maria, luând o litră cu mir de nard curat, de mare preţ, a uns picioarele lui Iisus şi le-a şters cu părul capului ei, iar casa s-a umplut de mirosul mirului.
lar Iuda iscarioteanul, unul dintre ucenicii Lui, care avea să-L vândă, a zis: «Pentru ce nu s-a vândut mirul acesta cu trei sute de dinari şi să-i fi dat săracilor?» Dar el a zis aceasta nu pentru că îi era grijă de săraci, ci pentru că era fur şi, având punga, lua din ce se punea în ea“ (Ioan 12, 3-8).
Iuda este pus aici în faţa noastră ca o pildă de beteşug sufletesc. Iuda era bolnav de lăcomia iubirii de argint.
Mântuitorul şi cei doisprezece apostoli trăiau în comun. Iuda era însărcinat cu cumpărăturile de lipsă. El era casierul şi financiarul acestei societăţi. Dar Iuda n-a băgat de seamă. Slujba aceasta i-a slăbit râvna apostoliei. A strecurat în el încetul cu încetul ispita şi otrava lăcomiei de bani. Şi pe urmă, otrava l-a biruit.
O, cum n-am eu cuvinte destule către toţi câţi aveţi de lucru, fie cu bani publici, fie cu negustorii şi cu alte afaceri şi griji, căci o mare ispită vă pândeşte. Vă pândeşte beteşugul iubirii de argint. Şi ce nu face acest beteşug? Îl pune pe om să fure, să facă fraude, să tragă pe oameni, să înşele, să mintă şi alte multe păcate, precum foarte bine zice Apostolul Pavel că „rădăcina tuturor relelor este iubirea de argint“ (I Timotei 6, 10).
Ispita iubirii de argint şi a „afacerilor“ îi face pe oameni să n-aibă nici vreme, nici plăcere pentru cele sufleteşti.
Beteşugul iubirii de argint îl făcuse şi pe Iuda fur şi tâlhar, Îl făcuse şi mincinos, şi viclean. La masa din Betania, i se făcuse lui luda „milă“ de săraci, numai că mila lui nu ieşea din adâncul inimii, ci din adâncul pungii. Îi părea rău că n-a intrat în „casa“ lui preţul mirului.
Sunt şi azi destui care predică despre „mila“ şi ajutorarea săracilor (şi cer bani), dar nu de mila săracilor le arde, ci de punga lor.
Multe ar fi de spus despre Iuda şi despre boala iubirii de argint. Voi spunea acum numai atât: că banul este bun ca slugă, dar rău ca stăpân. Banul este bun numai până-i slugă, până face ce-i porunceşti, dar îndată ce-ţi porunceste el, se preface în Mamona.
Ah, ce ispită mare este banul şi iubirea de argint! Eu nu vorbesc aici despre cei săraci, despre cei care cu trudă îşi agonisesc pâinea de toate zilele. Uitaţi-vă la cel bogat. Are asigurat traiul vieţii, dar e robul banului.
O văduvă săracă din judeţul Arad îmi scrie că vinde în fiecare săptămână câteva ouă să-şi poată cumpăra «Lumina Satelor», câte un exemplar. Vecinul ei e putred de bogat, dar cere de la ea gazeta cu împrumut, să se uite în ea. El n-ar da trei lei pe săptămână, mai bine să-l strângi de gât.
Când vrea omul să-şi cumpere o Biblie, o carte sau o gazetă bună, îndată sare satana cu şoaptă că îi trebuie banii aceştia pentru alte lipsuri; dar când pleacă la birt, satana are de grijă să deschidă larg toate încăperile pungii sale.
Şi acum să-l lăsăm pe Iuda şi să ne întoarcem iar la Maria. Câtă deosebire între aceşti doi oameni! Iuda stă după masă întunecat şi tulburat că s-a ,,risipit mirul”; pierduse o „afacere“. Maria stă liniştită la picioarele Domnului. Iuda preţuia banul, Maria, pe Domnul. La picioarele Domnului, Maria simţea un dar, o binecuvântare. Iuda nu înţelegea această binecuvântare. Iuda mustra acest dar, pentru că sufletul lui era orbit cu patima iubirii de argint.
Preot Iosif Trifa, Mai lângă Domnul meu
