De când eram la țară, îmi aduc aminte de o priveliște, care azi îmi fulgeră inima de durere. Pe ulița satului, la o răspântie, era o cruce mare, o troiță, cu chipul lui Iisus cel răstignit. Iar de jur împrejurul crucii, era un scaun de piatră și pietre mari aranjate pentru șezut.
Iar la crucea aceasta, în Duminici și sărbători se strângea norod să stea de minciuni. I se și zicea la crucea asta: „Crucea minciunilor.”
– Undea-ai fost nene Gheorghe?
– La crucea minciunilor… mai stăturăm de minciuni la crucea minciunilor.
Dar la crucea minciunilor, oamenii stăteau nu numai de minciuni, ci și de alte păcate. Alături de minciuni înghițeau rachie, fumau, drăcuiau… Iar în toată vremea asta, Iisus cel răstignit, stătea deasupra lor, cu chipul Lui cel blând, aplecat de durere și plângând de durere…
Tocmai sub brațele crucii, oamenii îl batjocoreau pe Fiul lui Dumnezeu, stând de minciuni și de păcate, ca să facă voia lui Satan, care este tatăl minciunii (Ioan 8, 44).
Ce grozăvie! Pe vremea aceea însă, nici eu nu prea vedeam această grozăvie. Nu mi se părea ceva deosebit acest lucru. Pentru că nu-L cunoșteam cu adevărat pe Iisus cel răstignit. Azi însă, mă fulgeră la inimă aducerea aminte de această priveliște. De îndată ce am intrat în școala cea mare a Golgotei, această cruce, cu priveliștea din jurul ei m-a urmărit mereu, m-a durut mereu, m-a chinuit mereu și m-a îndemnat mereu să-l vestesc pe Iisus cel răstignit.
Programul meu și programul Oastei, a fost de la început cuvintele apostolului Pavel: n-am vrut să știu altceva între voi, decât pe Iisus cel răstignit. Și până va veni moartea să-mi închidă graiul eu voi rămânea la această vestire a lui Iisus cel răstignit.
Cu acest program să colindăm mereu țara, scumpii mei frați ostași. Să nu slăbim lupta până nu vom ajunge, de la Iisus cel batjocorit la Iisus Biruitorul. Amin.
Preot Iosif Trifa, Ziarul „Isus Biruitorul”, anul 1935, nr. 48, pag. 1
